N

Locurile din Iaşi unde minţile omeneşti au atras zeci de milioane de euro anul trecut

N

miercuri, 07 mai 2014, 01:50
5 MIN
 Locurile din Iaşi unde minţile omeneşti au atras zeci de milioane de euro anul trecut

\N

Anul trecut, în conturile instituţiilor de învăţământ superior au intrat 31,1 milioane de euro de la Uniunea Europeană În acest timp, Primăria municipiului a primit cu 7,8 milioane de euro mai puţin. Cei mai mulţi bani au fost în contul proiectului pentru resurse umane

Universităţile ieşene au primit în 2013, la nivel de rambursări, cu aproximativ 7,8 milioane de euro mai multe fonduri europene decât Primăria Municipiului Iaşi. Conform informaţiilor puse la dispoziţie de către instituţiile de învăţământ superior pentru „Ziarul de Iaşi“, banii intraţi în conturi exclusiv din fonduri europene ar avea valoarea totală de 31,1 milioane de euro, pe când Primăria a raportat, în execuţia bugetară pentru anul trecut, în jur de 23,3 milioane de euro (echivalentul a 105 milioane lei la un curs de 4,5 lei/euro) care au venit direct din fonduri europene. Consiliul Judeţean a primit şi mai puţine fonduri europene, în jur de
15 milioane de lei, adică în jur de 3,3 milioane euro.

„Cuza“, campioana rambursărilor

Universitatea care a primit cei mai mulţi bani din acest punct de vedere este Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. Aceasta a primit din fonduri europene aproximativ 11,6 milioane de euro, cei mai mulţi bani survenind în urma rambursărilor pe proiectele pe axa Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) pe care instituţia de învăţământ superior le desfăşoară, aproximativ 8,8 milioane de euro. „Cuza“ nu a încasat nimic din proiecte transfrontaliere în 2013, deşi are mai multe demarate, în timp ce pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), s-au încasat anul trecut aproximativ 2,65 milioane de euro. Ultima sursă de finanţare europeană a instituţiei de învăţământ superior a constituit-o granturile din cadrul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE), de unde „Cuza“ a încasat aproximativ 166.000 de euro. Bogdan Eduard Pleşcan, directorul general administrativ al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, explică însă că aceste sume de bani ar fi putut fi mai mari dacă toate cererile de rambursare s-ar fi respectat la timp. „În acest moment, universitatea primeşte bani şi din anii trecuţi şi cererile de rambursare de anul acesta e posibil să fie aprobate în anul următor pe anumite proiecte“, a declarat acesta. Cunoscut este cazul proiectelor de burse doctorale POSDRU, finalizate în 2013, unde universităţile din Iaşi şi din toată ţara au avut o întârziere la confirmarea plăţilor chiar şi de 18 luni.


La USAMV au întârziat rambursările pe POSCCE

Într-o situaţie similară în ceea ce priveşte rambursările întârziate este şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, care a încasat din fonduri europene în 2013 aproximativ 1,45 milioane de euro. Situaţia pusă la dispoziţie de către aceştia este mai detaliată, putându-se astfel observa faptul că au fost onorate mai puţin de jumătate dintre cererile de rambursare la nivelul proiectelor POSCCE, unde universitatea a încasat 1,1 milioane de euro, deşi valoarea prevăzută pe 2013 era de 2,55 milioane de euro. Proiectul care a adus cei mai mulţi bani pe această axă anul trecut este coordonat de către prof.dr. Gerard Jităreanu, preşedintele Senatului şi fostul rector, cu o valoare de aproximativ 993.000 de euro, având ca temă „Institutul de cercetări pentru agricultură şi mediu POS CCE 247“. „Lucrurile merg cât de cât cum trebuie, iar la proiectele unde nu au venit fonduri nu am dat banii de salarii, pentru că am refuzat să luăm banii pe salarii pentru ca să putem cumpăra infrastructura să putem face cercetare, ca să achiziţionăm reactivi şi salariile urmau să fie rambursate la urmă, altfel pierdeam şi proiectul pierdeam şi cercetarea dacă nu acceptam acest compromis. Acum, lucrurile merg bine la nivel de rambursări, dar a fost o perioadă în care erau blocate fondurile, fiind greşeli la managementul proiectelor la nivel de ţară“, a declarat prof.dr. Constantin Leonte, prorector responsabil cu activitatea de cercetare, inovare şi dezvoltare tehnologică la USAMV.


„Asachi“: 8,51 milioane de euro

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ a avut în derulare 41 de proiecte europene în 2013 în urma cărora a primit aproximativ 8,51 milioane de euro. Conform datelor furnizate de către aceştia, din 11 proiecte denumite internaţionale, realizate probabil în colaborare cu instituţii de învăţământ superior din alte ţări, a încasat aproximativ 369.000 de euro. Din proiectele POSDRU, 27 la număr, s-au încasat aproape 7 milioane de euro, iar din singurul program POSCCE aproximativ 134.000 de euro. Universitatea ne-a mai transmis în răspunsul oficial şi faptul că a încasat anul trecut aproximativ 440.000 de euro dintr-un Proiect Operaţional Regional şi 567.000 de euro din patru programe Erasmus. Prorectorul responsabil cu cercetarea ştiinţifică la UTI, prof.dr. Carmen Teodosiu, a precizat însă că rambursările încă nu vin în conturile universităţii integral în anul în care au fost solicitate. „Am avut şi cazuri în care anumite cereri de rambursare din doi ani diferiţi au venit toate în cel de-al treilea an, iar apoi au fost şi probleme cu bursele doctorale la momentul respectiv, când noi am încercat să suplinim bursele doctoranzilor din venituri proprii ca să nu simtă această diferenţă“, a declarat aceasta.


15,3 milioane de euro pe POSDRU

În ceea ce priveşte Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, aceasta este singura instituţie de învăţământ superior din Iaşi care a primit integral toate fondurile pentru care a cerut rambursare în 2013, pe fiecare proiect. Din datele furnizate de către UMF, pentru 20 de proiecte au primit finanţare europeană nerambursabilă în valoare de aproximativ 9,52 milioane de euro, majoritatea acestor proiecte venind pe axa POSDRU, 18 la număr. Pentru cele 2 proiecte finanţate pe axa POSCCE, UMF a primit aproximativ 1,26 milioane de euro, diferenţa fondurilor venind exclusiv pe axa POSDRU. „La UMF, nu au fost probleme cu rambursările. Toate cererile depuse anul trecut au fost plătite.“ ne-a spus directorul general administrativ al UMF Daniela Druguş. Conform datelor care ne-au fost puse la dispoziţie, pe lângă finanţarea europeană nerambursabilă, la aceste proiecte universitatea a contribuit cu 195.172 de euro şi a plătit un impozit de aproximativ 850.000 de euro.
De altfel, punând cap la cap toate proiectele desfăşurate de către universităţile ieşene, se poate remarca faptul că, la nivelul fondurilor europene, proiectele POSDRU au adus de departe cei mai mulţi bani, aproape jumătate din suma totală. La nivelul tuturor celor patru instituţii de învăţământ superior ieşean s-au încasat, în 2013, 15,3 milioane de euro doar pe axa POSDRU.
 

Comentarii