Lucrările la liniile de tramvai evoluează încet spre toamnă

joi, 25 iunie 2015, 01:57
2 MIN
 Lucrările la liniile de tramvai evoluează încet spre toamnă

 Municipalitatea a prezentat ieri evoluţia principalelor şantiere din oraş care afectează circulaţia rutieră. 

Primarul interimar Mihai Chirica a făcut referire la lucrările care se desfăşoară la liniile de tramvai din Baza 3, Metalurgie, Doi Băieţi, Podu Roş – Nicolina, precum şi stadiul refacerii esplanadei din Piaţa Unirii, între hotelul Unirea şi Independenţei.

Potrivit lui Chirica, săptămâna viitoare, Comisia de circulaţie va valida planul de marcaj între şoseaua Nicolina şi strada Nicolina. „Până la sfârşitul săptămânii viitoare, vom avea finalizate lucrările de montat linie pe pasajul Nicolina, o lucrare foarte importantă. A început şi construirea ultimelor peroane pentru transportul în comun pe zona Nicolina, astfel încât să putem, până la sfârşitul lunii iunie, să defintivăm marcajul rutier. Circulaţia tramvaielor va fi reluată la sfârşitul proiectului, inclusiv după finalizarea intersecţiei din Podu Roş, unde, în prezent, se lucrează la desfacerea totală a rondului. În zona Baza 3, proiectul este aproape finalizat astfel că la sfârşitul lunii putem începe probele funcţionale pentru tramvaie în Baza 3, mutăm circulaţia dinspre Tudor Vladimirescu spre Baza 3”, a adăugat Chirica.

Referindu-se la zona Doi Băieţi, edilul a punctat că lucrările pe partea de infrastructură vor fi finalizate până la sfârşitul săptămânii, iar ulterior va începe montajul liniei şi, în maximum două săptămâni, se vor efectua probe cu circulaţia tramvaielor spre Dancu. În acelaşi timp, în zona pasajului Metalurgiei va fi finalizată linia de tramvai.

În zona Piaţa Unirii, edilul a precizat că pe partea de la hotelul Unirea spre Independenţei încă se lucrează la reţelele de utilităţi. Potrivit acestuia, s-au făcut toate subtraversările pentru energie termică, fiind înlocuit inclusiv un colector de legătură între blocuri care era distrus. „Partea de energie electrică, racordul pentru viitorii stâlpi de iluminat, racordul de apă şi de canalizare, toate erau degradate. Astăzi lucrăm la racordul de canalizare de la blocul Piaţa Unirii nr. 5, definitivăm şi acolo şi, ulterior, începem să punem bordurile, să amenajăm spaţiile verzi şi să începem să facem pavajul. Lucrările de infrastructură durează foarte mult”, a conchis Chirica.

Comentarii