Lucruri

După informaţiile cuprinse în adevărata monografie pe care o reprezintă articolul consacrat acestui cuvânt în Dicţionarul Academiei, t. V, din 2008 (76 de coloane pe pagini format IV, 30×21 cm), atât pentru sensurile concrete, cât şi pentru cele abstracte, substantivul este însoţit, în citate, de precizări de tot felul. Este vorba şi de adjectivele numite determinative, să le zicem „neutre” („lucruri curente, ~ cunoscute”; apelăm, de regulă, la plurale), dar în special „lucrurile” ce reprezintă activităţi, creaţii, opere se bucură de evaluări.

* Calificative. Nu lipsesc depreciativele („lucru de clacă, lucruri de prisos, ~ necurate”; să nu uităm nici de „lucrul dracului”), însă vorbitorul, dacă se referă la ceva, apoi nu se încurcă cu orice, aşa că memoria limbii reţine asocieri cu ceea ce a fost/este pozitiv. Deci, în texte din diferite stiluri şi limbaje, suntem de-a dreptul potopiţi de adjective: (lucruri) folositoare, frumoase şi bune, apoi profitabile, scumpe, minunate, de mirare etc. Dacă e să rezumăm, se pare că frica de efort a dus, cu timpul, la un adjectiv-cheie pentru aprecieri, cu revenire la singular; recurgem la Caragiale: „Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume… de-ţi venea ameţeală nu altceva” (Conu Leonida…); „E lucru mare, cât e de deştept! zice mam’mare” (Domnul Goe). Dar ne putem aminti şi de subminarea Topîrceanu: „Cugetare. Amorul e un lucru foarte mare”.

* O familie (logică). De la apariţii ocazionale, s-ar putea ajunge la o oarecare independenţă a folosirii eliptice a substantivului de care ne ocupăm, aşa cum se petrec „lucrurile” cu substantivul problemă, care, faţă de un sens curent pentru cei şcoliţi, din matematică, „chestiune pentru care, fiind prezentate anumite ipoteze, se cere rezolvarea unor date prin calcule sau prin raţionamente”, este folosit, la plural, într-o anumită orchestrare a semnificaţiei etimologice şi a extensiilor, pentru a numi „dificultatea, impasul”, respectiv „misterul, enigma”. Exemple: „Dacă aveţi probleme cu conectarea la site” (/ro-ro.facebook.com/); „Problema creaturii misterioase cunoscută ca Yeti, Sasquatch, Bigfoot sau Omul Zăpezilor” (stirileprotv.ro/). Evident, şi astfel de… dificultăţi sau de… mistere, au fost, iniţial (dar mai sunt şi astăzi) numite explicit: „Facebook invocă probleme tehnice legate de schimbări la sistemele de configurare…” (/economie.hotnews.ro/); „Rapid are probleme financiare!” (/prosport.ro/); „Cum poţi şti dacă ai probleme grave cu inima” (/ziare.com/); „Problemă serioasă în Triunghiul Bermudelor” (/ele.ro/); „Problemă misterioasă pc” (/forum.softpedia.com/). În parte, comparabilă este situaţia substantivului socoteală; de la sensul de „calcul numeric, evaluare numerică”, folosit, familiar, cu forma de plural, cuvântul înseamnă „treburi, lucruri, probleme”, ca în enunţurile „Socoteli încurcate” (/gds.ro/), ori „Haine Chestii Socoteli”(/ro-ro.facebook.com/).

* Diferenţe? La prima impresie, în cazul utilizării (oricum figurate) a substantivelor probleme ori socoteli intenţia folosirii şi receptarea par să se dirijeze spre depreciere, către aspecte negative, pe când lucrurile par să fie invocate urmărind creditarea. Să examinăm puţin situaţia.

* Trăsnitele. Constatând că astăzi, când se folosesc lucrurile fără determinări, nu putem porni, simplist, de la aprecieri; publiciştii tv (şi, apoi, invitaţii lor) ne sugerează, frecvent, că spusele sau faptele puse în discuţie sunt neobişnuite în fel şi chip, ceea ce ne readuce în memorie unul din cele mai des întrebuinţate adjective însoţitoare ale celor ieşite din comun. Credem că putem avea în vedere, cronologic, şi iniţial doar ca atitudine agreabil complice, titlul unei emisiuni tv, „Copiii spun lucruri trăsnite” (2000-2001), cu metastază. Iată câteva substituiri, mai vechi, dar şi recente: după „Primarii fac lucruri trăsnite” (2002), ţinta predilectă devine domeniul justiţiei: „Magistraţii spun lucruri trăsnite” „Legiuitorul face lucruri trăsnite” (cu fonetism valah: „Magistraţii au făcut multe lucruri trăznite”). Aşa vor fi fiind şi spusele sau făcutele la care ne-am referit iniţial?

* Tonul şi muzica. Am putea avansa observaţia că, în comentariul jurnalistic, un anumit aspect al paraverbalului, intonaţia emfatică, dar şi contextul, la nivelul res, lasă deschiderea spre o interpretare a folosirii marcate derizoriu a unor lucruri de astăzi. Dacă nu vă deziceţi de Coşbuc, să ne amintim, cu „Moartea lui Fulger”, de cele esenţiale: „Dar ştiu un lucru mai presus/ De toate câte ţi le-am spus:/ Credinţa-n zilele de-apoi/ E singura tărie-n noi,/ Că multe-s tari cum credem noi/ Şi mâine nu-s!”. 

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi