Mai mult decât o şedinţă

Astăzi există speranţe ca structura fotbalului intern la nivele înalte şi medii să fie bătută în cuie. La FRF şi LPF se fac pregătiri majore pentru o nouă luptă de culise de pe fotoliile capitonate, fiindcă – se ştie bine – între cei doi capi ai fotbalului nostru, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, sunt divergenţe mari, care au răbufnit în nuanţele cele mai acute la ultima şedinţă amânată. Până la urmă, Sandu a cedat, poate impulsionat de un vechi proverb cu cel care cedează, dar la modul cum îl ştim pe "Naşu’", calculat şi vindicativ, este de presupus că nu va ezita să pregătească un contraatac. Cum de au ajuns la cuţite aceştia doi, care au dus ani şi ani fotbalul nostru pe culmi de propăşire ale celor mai importanţi reprezentanţi, nu-i greu de ghicit. În multe situaţii, oameni cu antipatii reciproce mai profunde decât în acest cuplu, au mers mână în mână, privindu-se chiorâş, când a existat comunitate de interese. Când interesele devin divergente, amiciţia programată explodează şi se face ţăndări.

Interesul lui Dragomir este contractul cu televiziunile care transmit meciurile din Liga I. Nu cele din acest an, ultimul din contract, în care se mai pot face negocieri profitabile de ambele părţi. Dar pentru sezoanele următoare se pune de o nouă licitaţie, în care, la modul în care merg lucrurile în Liga I, drepturile de televizare se pot reduce simţitor. Anul acesta, Rapid şi "U" Cluj au intrat în insolvenţă şi nu au primit licenţa. Dinamo a fost aproape de o astfel de situaţie, fiind salvată "in extremis" de Ionuţ Negoiţă, iar Steaua are patronul în puşcărie. Reintrarea triumfală în circuit a Craiovei este iluzorie, din moment ce au apărut două Universităţi, ambele cu pretenţii de exclusivitate în Bănie, iar Timişoara încearcă să revină la viaţă cu un buget de Primărie. S-au pomenit, mai sus, nume de echipe cu foarte mulţi susţinători, în toată ţara. Şi atunci, pe ce să mai cheltuiască purcoaie de bani, alde RDS sau alte companii amatoare de licitaţii? Pe Corona Braşov sau Concordia Chiajna, când brandurile cu adevărat importante au mari probleme, dacă nu cumva chiar îşi dau duhul? Aici este de fapt, "enteresul" lui Mitică de la Ligă.

Nu numai păstrarea formatului cu 16 echipe, ci renunţarea la licenţiere pe plan intern, sau mai exact limitarea acesteia doar la echipele cu pretenţii europene. Să fie loc şi pentru Rapid, şi pentru Cluj, pentru cei care fac rating la TV. Mitică se bazează pe unele situaţii din fotbalul european (Spania, de exemplu) unde licenţa se aplică doar în astfel de cazuri limitate. De partea cealaltă, Mircea Sandu a cedat doar parţial. Vreţi 18 echipe în campionat, să nu scadă banii de la TV? Foarte bine, să fie 18, vedeţi voi cum faceţi! Dar, în acelaşi timp, preşedintele FRF spune răspicat: la licenţe nu se renunţă. Deşi unii aduc ca argumente golăniile din trecut pentru a astupa noile golănii. Interesul lui Mircea Sandu este mai voalat, chiar dacă se confundă cu interesul general al fotbalului românesc. Este, practic, o problemă de imagine, atât în faţa UEFA, unde deţine o funcţie importantă, dar şi acasă, acum, în ultimul an al său în fruntea Federaţiei. Cu flerul şi experienţa sa la Casa Fotbalului, Mircea Sandu anticipează uşor ce şir de dezastre pot să apară în cazul renunţării la licenţiere şi ştie că, în viitor, asemenea cataclisme vor fi legate de numele său. Strategia "Naşului" este "cele rele să se spele, cele bune să se adune", adică din îndelungatul său mandat la Casa Fotbalului să rămână doar finala Ligii Europa la Bucureşti, poziţia importantă la forul european, centrul de la Mogoşoaia şi, eventual, o bucăţică din Euro 2020. În rest, e treaba lui Gică Popescu, fost adversar şi viitor coechipier.

Astăzi, pe un plan mai amplu, la nivel naţional, se judecă mai puţin viitorul campionat şi soarta unor echipe, precum Concordia Chiajna sau CSMS Iaşi. Astăzi poate fi deznodământul războiului mocnit atâţia ani şi aprins recent, între Mircea Sandu şi Mitică Dragomir. Un război în care Mircea Sandu este de partea binelui, fără a fi eroul pozitiv al naraţiunii. Un război în care, în afară de învingător, nu se ştie exact cine are de câştigat sau de pierdut.