În prezent, un medic poate fi acuzat de malpraxis, atât în penal, cât şi în civil. Diferenţele sunt următoarele. În penal, pacientul sau familia trebuie să depună o plângere la procuratură. Nu există taxe de timbru sau taxe pentru expertiza medico-legală. Procurorii fac cercetarea, obţin documentaţia medicală, iar costurile expertizei medico-legale sunt suportate de stat. „De cele mai multe ori spitalele refuză să elibereze dosarul cu copii după toate actele medicale ale pacienţilor; de aceea foarte multe familii aleg să facă plângere penală. Dacă ar depune plângere în civil, ar fi nevoie de timp pentru a obţine o hotărâre judecătorească ce va obliga spitalul să elibereze dosarul medical. Însă, dacă se face o plângere penală, procurorii obţin dosarul medical în 30 de zile. De reţinut că în penal pacienţii nu trebuie să plătească acele taxe de timbru sau pentru expertizele medico-legale. Din aceste motive oamenii aleg de cele mai multe ori să facă plângere penală“, a explicat Mihai Costache, avocat specializat în malpraxis medical.

Dacă se face plângere penală, infracţiunile pentru care poate fi cercetat medicul sunt mai greu de dovedit

Atunci când se optează pentru plângerea penală, medicul poate fi cercetat penal pentru infracţiunile de vătămare corporală gravă sau vătămare din culpă. Aceste două infracţiuni sunt dificil de dovedit, motiv pentru care de cele mai multe ori se hotărăşte neînceperea urmării penale. Ca exemplu – cazul bebeluşului născut mort la Maternitatea „Elena Doamna“: în urma necropsiei s-a stabilit că fătul murise înainte de a ajunge la spital şi indiferent de ceea ce au făcut sau nu au făcut medicii, comportamentul lor nu ar fi putut schimba soarta copilului. În acest caz, plângerea penală pentru malpraxis se poate finaliza cu neînceperea urmării penale. Acesta este de obicei rezultatul în cele mai multe cazuri atunci când medicii sunt reclamaţi la Parchet pentru malpraxis. Chiar dacă au existat erori medicale sau omisiuni ale unor obligaţii profesionale pe care medicul trebuia să le îndeplinească în cursul îngrijirilor, respectivele nu au condus la vătămare corporală gravă sau vătămare din culpă.

Şi, totuşi, sunt mai multe plângeri penale împotriva medicilor – de ce?

Altfel stau lucrurile în civil. Aici medicul poate fi acţionat în instanţă doar pentru că pacientul a suferit prejudicii, fără să fie vorba de vătămare corporală gravă sau vătămare din culpă. În civil, medicul nu mai este cercetat pentru o infracţiune. Pacientul îl acţionează în judecată doar pentru a cere despăgubiri pentru prejudiciile suferite. Exemplu: în urma unei intervenţii chirurgicale, rezultatele nu sunt cele aşteptate, iar vindecarea este dificilă şi pacientul nu poate merge la serviciu, nu îşi poate desfăşura în mod normal activitatea de zi cu zi etc. Dacă bolnavul consideră că acest prejudiciu este din cauza îngrijirilor medicale incorect acordate, poate deschide o acţiune în civil şi poate cere despăgubiri pentru prejudiciul creat. Avocaţii susţin că şansele pacienţilor de a câştiga un proces civil pentru malpraxis sunt mai mari decât în penal. E mai uşor de dovedit că s-a ajuns la un prejudiciu cauzat pacientului printr-o eroare sau o omisiune în activitatea medicală. „Cu toate acestea, mulţi bolnavi preferă să depună plângere penală. Explicaţia este simplă: pentru o acţiune în civil, pacientul ar trebui să plătească taxe de timbru şi taxele pentru expertizele medico-legale care sunt foarte mari. În plus, pot pierde mult timp ca să obţină dosarul medical de la spitale. De aici, numărul mare plângeri penale“, arată avocat Mihai Costache. De precizat că atât acţiunile în penal, cât şi în civil, sunt de lungă durată. Un proces durează în medie 5 ani, fiind necesare multe probe pentru instrumentarea dosarelor, solicitânu-se adesea expertize şi contra-expertize medico-legale.

Care are consecinţe mai grave: cercetarea penală sau procesul în civil?

Aici părerile sunt împărţite. Avocaţii susţin că plângerile penale nu ar trebui să sperie atât de tare medicii, ba, dimpotrivă, infracţiunile pentru care se demarează cercetările fiind dificil de dovedit. Elementele răspunderii penale pentru infracţiunile de vătămare corporală gravă sau vătămare din culpă sunt mai greu de îndeplinit. „Acesta e şi motivul pentru care în puţine cazuri de plângeri la procuratură pentru malpraxis, se decide începerea urmăririi penale – sub 5% dintre acestea“, a declarat Alexandra Şinc, procuror la Parchetul de pe lângă ICCJ. Medicii sunt însă de altă părere: în primul rând vorbesc de starea de incertitudine în care trăiesc pe parcursul cercetării penale, cercetare care poate dura mult. La care se adaugă „stigmatul“ de posibil „infractor“. În plus, dacă în urma cercetărilor procurorii decid începerea urmăririi penale şi trimit medicul în judecată, iar la finalul procesului acesta este găsit vinovat, pedepsele pot fi foarte grave. Spre deosebire de civil, unde medicul poate fi obligat doar la plata unor despăgubiri, în penal, alături de posibile daune, medicul riscă să fie condamnat la închisoare, cu sau fără executare. La fel de grave sunt însă şi pedepsele complementare cum ar fi interzicerea dreptului de a-şi practica meseria pentru un anumit interval de ani sau chiar pentru toată viaţa. „Nu suntem de acord că este mai «bine» ca medicii să fie reclamaţi în penal, decât în civil. Gândiţi-vă la un medic care are atâtea vieţi în mâini: cum îşi va face meseria sub stresul că este un posibil infractor, e chemat la audieri şi eventual şi dat la televizor! Şi, atenţie! În multe cazuri, la finalul cercetărilor se hotărăşte neînceperea urmăririi penale. Iar dacă se ajunge la proces, acesta poate dura în medie cinci ani de zile. Timp în care medicul trebuie să vindece pacienţi, trăind mereu cu gândul că poate ajunge la închisoare sau că i se va interzice să-şi mai practice meseria. Cum să fie mai avantajoasă urmărirea penală?, a contraargumentat prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Noua lege a malpraxisului va face posibile medierile şi înţelegerile prealabile

Pentru a face posibilă o mediere şi chiar o stingere a conflictului înainte de a se apela la instanţele penale sau civile, se va înainta Parlamentului României un nou proiect de lege. Acesta prevede o etapă de mediere ce se poate finaliza cu o înţelegere între pacient şi societatea de asigurări la care e asigurat medicul. O modificare la fel de importantă este aceea ca societatea de asigurări să acopere în avans cheltuielile cu expertiza medicolegală; astfel, pacientul nu mai suportă costurile foarte mari ale unei astfel de expertize. „Credem că odată cu intrarea în vigoare a noii legi, vor merge la instanţă doar acele cazuri în care nu se ajunge la o înţelegere amiabilă“, a subliniat prof. dr. Vasile Astărăstoae. De menţionat că se doreşte ca noul proiect de lege să fie propus spre dezbatere Parlamentului, în luna februarie a anului viitor. De asemenea, legea prevede modificări şi pentru extinderea acoperirii asigurărilor medicale; în plus se doreşte şi stabilirea unor plafoane privind cuantumul despăgubirilor.

Sfaturi pentru pacienţi: reclamaţiile la Colegiul Medicilor şi Comisiile de Malpraxis de pe lângă DSP nu ajută!

Până când se va dezbate şi aproba noua lege, cazurile de malpraxis se vor soluţiona conform legislaţiei în vigoare: fie prin procese penale, fie prin procese civile. Avocaţii atenţionează la cele câteva capcane în care pot cădea pacienţii, dar şi la modalităţi prin care medicii pot reduce riscul unui eventual proces de malpraxis. „Pacienţii trebuie să înţeleagă foarte clar care este distincţia între civil şi penal. Chiar dacă nu plătesc taxe, în penal infracţiunile pentru care sunt acuzaţi medicii sunt mai dificil de dovedit. În civil, acuzaţiile sunt mai uşor de probat, nefiind vorba de o infracţiune cu consecinţe grave. Dar trebuie plătite taxe, cele pentru expertize fiind destul de costisitoare. De asemenea, oamenii trebuie să înţeleagă că o plângere depusă la Colegiul Medicilor nu îi va ajuta, indiferent de răspuns. Colegiul Medicilor nu poate da verdicte privind malpraxisul. De asemenea, nici rezultatele oferite de Comisiile de Malpraxis de pe lângă Direcţiile de Sănătate Publică nu sunt considerate probe în proces. Într-un proces de malpraxis, importante sunt expertizele medico-legale şi celelate probe – fie înscrisuri, fie probe cu martori“, a explicat avocat Mihnea Stoica.

Sfaturi pentru medici: „Vorbiţi cu pacientul într-un limbaj cât mai simplu, nu în termeni medicali pe care bolnavul nu îi înţelege!“

Avocaţii au mai subliniat faptul că medicii, ca orice alt cetăţean al României, sunt oricând expuşi riscului de a fi reclamaţi şi daţi în judecată. Există însă o serie de măsuri care pot reduce acest risc. „În primul rând trebuie ca pacientul să semneze acel Consimţământ Informat (n.r. – „CI“). Atenţie: medicul trebuie să explice pacientului într-un limbaj cât mai simplu riscurile de la care se expune dacă îşi dă consimţământul pentru o anumită terapie sau manevră medicală. Din păcate, mulţi medici comunică cu bolnavul utilizând termeni medicali pe care omul obişnuit nu îi înţelege. Medicul trebuie să vorbească cât mai simplu, mai clar şi să fie sigur că pacientul a înţeles ce i se explică. Mare atenţie la „CI“. Nu vă bazaţi pe un tip de consimţământ elaborat de un funcţionar al spitalului sau al ministerului. Ideal ar fi ca aceste consimţăminte să fie particularizate, întocmite cu ajutorul unui avocat sau cu juristul spitalului, în funcţie de specialitate“ a punctat avocat Mihnea Stoica. De asemenea, a mai adăugat el, mare atenţie şi la încheierea poliţelor de asigurare: medicul nu trebuie să o aleagă pe cea mai ieftină care îi oferă o acoperire minimă. La fel de important e să citească cu maxim interes rândurile scrise mărunt, mai ales clauzele de excludere ale asigurării.

„Acoperiţi-vă cu vrafuri de referate!“

În plus, medicii trebuie să se asigure că fac tot posibilul pentru a nu plăti din cauza unor deficienţe ale sistemului. Erori sau omisiuni în activitatea medicală pot apărea şi din cauza lipsei de instrumentar, aparatură, materiale. Sau chiar din cauza numărului mic de personal: nefiind suficient personal angajat în respectiva unitate, nu e posibilă îngrijirea pacientului conform standardelor. Soluţia la aceste probleme sunt referatele. „Acoperiţi-vă de vrafuri de referate prin care atrageţi atenţia forurilor superioare asupra pericolului pe care îl reprezintă insuficienţa personalului, lipsa aparaturii sau a materialelor sanitare“, a mai subliniat Mihnea Stoica.

„Compasiunea nu este obligatorie prin lege! Dar poate păzi medicii de multe probleme!“

Un ultim sfat face apel la disponibilitatea medicilor pentru a discuta mai mult cu bolnavii şi de a le arăta compasiune: „Compasiunea nu este obligatorie prin lege. Dar poate păzi medicii de multe probleme. Din experienţa personală, am ajuns la concluzia că puţină compasiune din partea medicilor şi disponibilitatea lor de a discuta mai mult cu pacienţii – nu doar 5-10 minute – ar însemna mai puţine plângeri şi procese pentru malpraxis. Cei mai mulţi dintre pacienţii care au depus plângeri erau nemulţumiţi de faptul că medicul i-a tratat inuman, fără compasiune şi nu le-a vorbit decât foarte puţin despre problema lor medicală, evitând să le explice ce se întâmplă sau ce s-a întâmplat“, a arătat Raluca Simona, avocat specializat în drept medical.