Masterplanul drumurilor judeţene merge în viteza I. Cine este responsabil?

După trei ani de la debut, abia se lucrează la primele două din cele 26 de drumuri.

sâmbătă, 27 mai 2017, 01:50
1 MIN
 Masterplanul drumurilor judeţene merge în viteza I. Cine este responsabil?

Stadiul implementării obiectivelor din Masterplanul reţelei de drumuri judeţene şi comunale 2014-2020, subiect propus Comisiei de Dialog Social de către deputatul Petru Movilă, a fost prezentat de Andrei Cazacu, inspector la Direcţia Judeţeană de Administrare a Dru­murilor şi Podurilor. 

Astfel, în primii doi ani, 26 de obiective ce totalizează 250 km au primit studiile de fezabi­litate. La începutul acestui an, Con­siliul Judeţean a aprobat un împrumut de la Banca Europeană de In­vestiţii în valoare de 22 de mi­lioane de euro, o sumă similară fiind alocată de CJ în acelaşi scop – refa­cerea/ modernizarea a 6 subaxe (aproximativ jumătate din obiectivele propuse), între care DJ 249E Tomeşti – Ţuţora.

„Din Masterplan, avem începute execuţiile la drumul care leagă Iaşul (DN 24) de Bârnova şi la cel care leagă Mănăstirea Hadâmbu de drumul care duce spre Vaslui (DJ 248B)“, a precizat inspectorul DJADP. Luna aceasta, a fost trimisă către Ministerul Dezvoltării Regionale lista cu celelalte 24 de obiective rămase, în vederea aprobării investiţiei. Pentru 14 dintre aceste obiective, Direcţia a lansat licitaţii pe site-ul de licitaţii pu­blice SEAP, în vederea proiectării. „Pe 9 iunie ar trebui să avem deschiderea ofertelor, iar până în luna noiembrie să demarăm execuţia la acestea“, a mai spus Cazacu.

 

  

Comentarii