Măştile lui Casanova

Numai profanii cred că Don Juan e sinonim cu Casanova. Deşi imortalizat pe scenă şi în operă, Don Giovanni, cu ale sale stupide mille e tre, nu e decât spectrul fugar şi primitiv al unui afemeiat compulsiv, care magnetizează prin forţa dorinţei sale nestăpânite şi, probabil, prin efectul natural al feromonilor. Încă de când a fost proiectat literar de Tirso de Molina în "El burlador de Sevilla", Don Juan rămâne o alcătuire de efemere trăsături ficţionale, aşa cum i se cuvine unui personaj, chiar dacă simbolistica adâncă a acestui etern adolescent îndrăgostit dezvăluie, prin parabola finală, că goana neobosită după amor maschează, inevitabil, omeneasca frică de moarte.

Giacomo Girolamo Casanova, zis şi Cavalerul de Seingalt, cum se prezenta el în exil, e cu totul altceva. În primul rând, a fost un autor în carne şi oase, a cărui viaţă a fost artistic închinată seducţiei. Veneţian impetuos, coautor la libretul Don Giovanni şi inventator al Loteriei Publice din Paris ca schemă de obţinut bani pentru suveran, s-a retras la finalul vieţii într-o bibliotecă în Bohemia unde şi-a scris memoriile, considerate astăzi un izvor istoric de primă importanţă, nu atât pentru picanteriile amoroase narate, cât pentru descrierea detaliată a lumii şi moravurilor în care s-a scăldat autorul. "Histoire de ma vie", moştenirea literară a lui Casanova, este un Bildungsroman care dă seamă de tumultoasa existenţă a unui avventuriero care a utilizat o sumedenie de măşti pentru a se reinventa mereu în viaţă: gentilom (închipuit, desigur), poet, dansator, matematician, cabalist, spadasin, bancher, diplomat, catolic, iluminist, bibliotecar şi istoric. Dar, peste toate, profesor de seducţie, însuşire magică ce i-a inspirat un interesant roman unui important literat american de origine română, în care acesta reface ficţional magnetismul rece şi implacabil cu care un bărbat la senectute posedă mental tinere atrăgătoare, în ciuda inevitabilei sale ruine fizice (Andrei Codrescu – "Casanova în Boemia"). De aici trebuie pornită aventura decriptării ultimului volum al lui Dan Alexe, În punctul lui rebbe G., scos de curând la Polirom. Mai ales că posedă e cuvântul cheie pentru un autor care se recomandă a fi "un macho feminist".

Cu o falsă ascendenţă proletară de copil născut în glodul şi crivăţul Bărăganului, la Cochirleanca, Buzău (în realitate din familie de profesori umanişti exilaţi acolo împreună cu bunicii refugiaţi basarabeni), Dan Alexe este revelaţia literară şi eseistică a ultimilor ani pentru lumea de plastic şi iluzie a internetului românesc. Freelancer convins, chiar şi atunci când această vocabulă pompoasă nu semnifică nimic altceva decât şomajul, trăieşte boem din expediente în lumea iresponsabil tolerantă cu extremismele de tot felul a Bruxelles-ului, unde a emigrat politic în urmă cu aproape trei decenii, plictisit să tot fie umflat de Securitate ca parazit, fără loc de muncă, şi suit cu forţa în trenul de Buzău, localitatea unde îşi avea domiciliul de buletin (tren din care cobora, după cum lesne vă imaginaţi, la Podu-Iloaiei pentru a reveni la Iaşi). De altfel, cred că memoriile lui de autentic aventurier, ar fi un bun punct de plecare pentru o analiză istorică a timpului în care am vieţuit, fireşte, dacă ar avea vremea să se retragă la un castel din Boemia, într-o bibliotecă somptuoasă unde să nu funcţioneze Facebook-ul. Căci volumele publicate recent la Humanitas şi Polirom nu sunt defel memorii, în ciuda referinţelor personale şi a experienţelor proprii distilate acolo. Fidel amintirii bunicului său, care a deschis o falimentară băcănie "cu de toate" în cătunul buzoian îngropat cu lunile în nămeţi (perforaţi firav doar de o reţea minimală de căi de acces spre cârciumă, aşa cum am văzut acum vreo patru ani la viscolul de la televizor), şi-a etalat generos pe internet un blog cu produsele uimitoare ale talciocului său cultural, "Dan Alexe’s Flea Market", unde poţi găsi, sub aparenţe înşelător-umile, bijuterii de erudiţie, umor şi rafinament. Acolo s-au născut primele efigii feminine turnate în naraţiuni pervers-austere sau baroc-luxuriante care au dus spre bestiarul erotico-literar de astăzi care i-a adus glorie înşelătoare, iubiri surprinse şi uri temeinice, ucigaşe.

În punctul lui rebbe G., Dan Alexe ni se dezvăluie impudic în trinitatea sa existenţială, de autor, narator şi personaj. Un 3-în-1 postmodern, cu o arhitectură sobră, elaborată, cu răbufniri luxuriante de imaginaţie, abia stăpânite raţional, o ejaculare de erudiţie năvalnică transmutată alchimic, prin retenţie seminală antrenată, într-o mistică, circulară, nesfârşită juisare culturală, cu spor formativ şi educaţional pentru cititor. Nu, nu te învaţă cum să agăţi "artiste conceptuale" divorţate, late în şolduri şi cu sâni melancolici şi nici tehnici de persuasiune pentru pocăite lovite de sindromul Tourette, nu îţi dezvăluie formula sacrosanctă de aburit intelectuale decorative, dar frigidizate de dorinţa de a fi masculine sau arhitectura convingătoare a predicilor motivaţionale pentru neurastenicele acre din multinaţionale. Ba, oroare insuportabilă, nici măcar nu scrie porcos, fiind demne de admirat acrobaţiile sale lingvistice pentru a evita cuvintele murdare şi pentru a întemeia un limbaj erotic românesc în care forţa fermecătoare să învingă stratul trivial obişnuit (tur de forţă reuşit până acum doar de Emil Brumaru, în textele deşucheate ale căruia porcoşeniile au o inefabilă strălucire poetică) în acest volum, cu titlu căutat necomercial, dar în care întrevedem liniile de forţă ale tratatului său de Luxură Hieratică.

Aşa cum splendida lui iubire de tinereţe a ieşit intenţionat goală la uşă atunci când au venit securiştii şi miliţienii să îl ducă la secţie, în 1983, alături de ceilalţi membri ai "grupului Dialog din Iaşi" (da, episodul e sublimat literar şi în acest volum ezoteric), Dan Alexe se expune imprudent şi mândru prin literatura sa în faţa cârtitorilor şi detractorilor prin acest volum în care douăzecişiuna de tipologii feminine sunt  strunjite (da, Dane, DEX-ul acceptă şi această formă!) la maşinăria complexă din capul autorului după literele alfabetului ebraic, întocmai precum figurile jocului plin de încărcătură ocultă al Tarot-ului de Marsilia (singurul adevărat!) la care se adaugă, desigur, Jokerul însuşi, Nebunul Celest, Ţiganul Şătrar al Metafizicii, Omul cu Tălpi de Vânt care se descrie pe sine, după o lungă ochire a chipului său reflectat de kabbalistica "oglindă cu păr" revelată impudic de Vădană în vremurile aurorale ale copilăriei.

Numai la o privire neatentă ai putea crede că Dan Alexe e doar mârţoaga lui Făt-Frumos faţă cu armăsarii literaturii contemporane, crescuţi pentru export cu orbitoare cure de steroizi publicitari, ţesălaţi artistic de grăjdari calificaţi şi apăraţi, în hoardă, de căluţii dresaţi ai manejurilor de cultură, pentru că nu a fost considerat demn de a fi trecut pe magicele state de plată ale festivalurilor de literatură care ne pun pe hartă şi care, am văzut, dau dependenţă. Tipsia cu jar se întrevede şi, chiar cârtind pentru libertatea lui de a scrie ce gândeşte, marii manglitori care fac jocurile literare văd că nu au încotro şi trebuie să îl introducă şi pe acest infatigabil profesor de seducţie în program. Cu tot cu masca mânjită de malahie a lui "Dan Juan" şi cu hăul lui umed, design şi mistic.

Vorba ceea: "Veniţi. Veniţi cât mai multe!" Vineri, 25 noiembrie, ora 17.30, la Librarium, în Palas.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor