Medicina alopată versus medicina alternativă

Utilizarea metodelor alternative de diagnostic şi tratament se înscrie sub semnul controverselor, întrucât ceea ce promit şi obţin aceste metode nu fac întotdeuna subiect al unei cercetări medicale sau al medicinei bazate pe dovezi. Ponderea studiilor realizate pe aceste metode (între care se includ medicina naturistă, homeopatia, meloterapia etc) este mult mai mică decât cea care ţine de metodele alopate, convenţionale ale medicinei care se studiază în ciclul universitar şi postuniversitar, iar modalitatea de realizare a cercetărilor nu aduce de multe ori dovezi concrete, obiectivabile cu privire la eficienţa lor. La aceasta se adaugă şi o latură comercială, deviată de la o etică a promovării metodei, aspect cu care ne confruntăm de aproape 20 de ani prin anunţuri în media care promit că o anumită formă de terapie vindecă de la cancer la impotenţă.

Dincolo de aceste aspecte, utilizarea metodelor alternative de tratament a luat amploare, studiile în domeniu estimând un procent de 50% din persoanele din ţările civilizate care au apelat la o formă de tratament alternativ la un anumit moment. În acelaşi timp, în domenii precum oncologia oferirea posibilităţii tratamentelor alternative pacienţilor a devenit o practică în unităţile sanitare (unele state din SUA), iar studiul acestor terapii alternative a fost introdus sub o formă opţională în instituţii de învăţământ medical.

Terapiile alternative sunt bazate pe altă filosofie faţă de medicina alopată care nu are la bază o demonstraţie ştiinţifică, fapt pentru care utilizarea lor a fost pusă sub semnul întrebării (ce beneficiu poate aduce granula X sau melodia Y pentru boală?). Însă studii de caz realizate pe diferitele forme de tratament alternativ au demonstrat o eficienţă cel puţin la nivel simptomatic (controlul durerii, de exemplu). Este dificil de acceptat pentru un om de ştiinţă că o granulă a sterilizat un focar infecţios, atât timp cât mecanismul de acţiune nu poate fi pe deplin explicat şi demonstrat ştiinţific. Şi mai dificil de acceptat este renunţarea la terapia alopată convenţională (cu eficienţă dovedită) şi trecerea exclusivă la o metodă alternativă de tratament (fără studii bazate pe dovezi sau cu puţine studii în domeniu) pentru că cele două, conform filosofiei metodei alternative nu pot fi complementare.

Controversele sunt cu atât mai aprinse, cu cât discutăm despre boli pentru care medicina alopată nu are remediu curativ, ci doar posibilitatea de a ţine sub control boala o anumită perioadă de timp, de exemplu HIV/SIDA sau o parte a patologiei oncologice. În astfel de situaţii, implicaţiile etice ale utilizării terapiilor alternative sunt extrem de importante, dat fiind terenul particular vulnerabil prin impactul afecţiunii pacientului. Dintre aceste controverse, poate cea mai importantă este cea legată de informarea pacientului pentru ca acesta să poată lua o decizie cu adevărat informată. De aceea, pacientul trebuie să ştie care sunt beneficiile potenţiale, conforme cu studiile la zi, atât ale terapiei alternative, cât şi ale metodei alopate, precum şi riscurile aferente, spre a putea foarte bine cântări avantajele şi dezavantajele fiecărei metode. De asemenea, trebuie precizat dacă tratamentul alternativ presupune întreruperea terapiei alopate sau dacă poate fi complementar acesteia şi ce anume poate rezolva terapia alternativă (de exemplu, în infecţia HIV/SIDA este extrem de important ca pacientul să înţeleagă că această boală nu poate fi tratată simptomatic – aspect pe care de multe ori îl realizează anumite specii de plante – întrucât este o boală cronică).

Un studiu condus în anul 1998 (Astin J.A.)cu privire la raţiunea utilizării medicinei alternative în rândul pacienţilor a adus în prim plan motive care ţin de o bună congruenţă cu valorile proprii, cu filosofia despre viaţă şi sănătate, o orientare holistică spre sănătate sau insatisfacţia metodelor alopate de tratament urmate (efecte secundare, imposibilitatea de a urma un tratament alopat datorită contraindicaţiilor).

Utilizarea metodelor alternative de tratament trebuie să respecte aceleaşi cerinţe pe care le reclamă terapia alopată şi anume o bună informare a pacientului, corectă, pe surse dovedite, credibile şi la zi cu privire la eficienţă, beneficii versus riscuri, pentru a putea vorbi despre o decizie voluntară, raţională şi complet informată din partea pacientului.

Mihaela-Cătălina Vicol este şef de lucrări doctor în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa“ Iaşi, Disciplina Medicină Legală, Deontologie medicală şi Bioetică şi medic specialist în medicina de familie, www.medicinadefamilieiasi.ro