Metafore vizuale

Constrânse a surclasa numeroasele confuzii şi ambiguităţi, retoricile vizualităţii par neputincioase să-şi facă ordine în chiar câmpul arondat, punând în circulaţie o mulţime de termeni imprecişi sau de-a dreptul obscuri. Haosul este şi mai mare în privinţa cuvintelor folosite îndeobşte pentru descrieri şi aprecieri ale lucrărilor de artă. Cum calificăm, bunăoară, un tablou monocrom, negru, golit de orice figuraţie? Ce-ar putea semnifica, oare, în mintea privitorului? Noaptea, agonia, moartea, abisul, non-sensul, vidul interior? Ce sunt acestea? Concepte, simboluri, metafore, alegorii?

Clarificările terminologice sunt necesare mai cu seamă în discursul criticii de profil, acolo unde se doresc deconstruite intenţiile autorului. În linii mari, conceptul privilegiază mesajul (ideea), simbolul potenţează îndeosebi sugestia, pe când metafora pare semnul incontesabil al voinţei de primenire formală. Între figurile de stil, aceasta din urmă pare să aibă astăzi cea mai largă circulaţie, fie că vorbim despre literatură, filosofie sau artă. Mizând pe ambiguitatea generalizată, proliferează însă tendinţa de a califica orice înfloritură de limbaj drept metaforică.

Ce ar fi totuşi metafora? O comparaţie eliptică, prescurtată („omul este lup pentru om”). Un fel de a gândi „vizual”, în imagini. Un artificiu, o abatere neaşteptată, un transport al sensului dintr-un loc familiar către un altul, insolit. Nu toate metaforele au efectul scontat. Unele sunt „moarte”, „îngheţate” sau „uzate” prin întrebuinţare excesivă; altele sunt „proaspete”, „spumoase” şi „vii”. Când o metaforă este reuşită? Când combină în chip inspirat „noutatea şi a-propos-ul, singularul şi evidentul”, când dă satisfacţie „derutând” (Nelson Goodman, Langages de l’art, 1990). Inventivitatea, în acest înţeles, este neîngrădită. Se fac mai multe metafore „într-o oră la piaţă, decât într-o zi la Academie” – spunea respectabilul Dumarsais.

De unde această digresiune în orizontul pedant şi acribios al retoricii? Pretextul mi-a fost dat de proiectul Metaforelor vizuale, derulat zilele acestea la Galeria „Th.Pallady”, avându-i ca protagonişti pe Cosmin-Mihai Iaţeşenşi pe Liviu Şoptelea.

Absolvent al Universităţii de Arte ieşene (promoţia 2002, clasa profesor Dan Covătaru), Cosmin Iaţeşen propune o reinterpretare a formelor sculpturale în direcţie asumat metaforică. Fidel tradiţiei plastice autohtone, ieşeanul recurge la repertoriul consacrat al acesteia, căutând pe cât posibil să învioreze formele, conferindu-le vivacitate, dinamism şi elocvenţă. Când masive şi grele, când gracile şi miniaturale, compoziţiile sale „spiritualizează” materia brută – lemnul, piatra şi metalul.

Deşi nu refuză soluţiile abstractizării, „metaforizările” sale plastice sunt tot atâtea prilejuri de etalare a resurselor de sensibilitate şi lirism. Unele aplicaţii par înscrise pe exigenţa căutării de sine (meditaţie, interiorizare), altele explorează un vector ascensional (Dedal şi Icar, Pasărea Phoenix, zborul, călătoria, metamorfoza, translaţia, aspiraţia). Supleţea volumelor, rezolvările compoziţionale inedite, în acord discret cu spiritul modernismului, fac din Cosmin Iaţeşen unul din sculptorii de referinţă ai generaţiei sale.

Liviu Şoptelea optează, deopotrivă, pentru o mai bună introspecţie, dar şi pentru intervenţii în concretul apropiat. „Picto-instalaţiile” sale decupează imagini din cotidian şi actualitate, le metamorfozează abil, semnalând nevoia de experiment, de atitudine, de conceptualizare şi simbolizare. Chiar dacă pare marcată pe alocuri de tentaţiile abstractizării, pictura artistului botoşănean este vizitată mai curând de briza marină, capricioasă, a poeziei – calmă şi liniştită, uneori; nevrotică şi agitată – alteori.

Ca mulţi dintre confraţii artişti, Liviu Şoptelea oscilează între constrângerile modelor şi nevoia exprimării sincere, necenzurate de prejudecăţi. Buna administrare a culorilor, fermitatea şi dinamismul liniilor, acuitatea proporţiilor îi sunt – fără doar şi poate – cele mai bune recomandări.

…O expoziţie reuşită, de vizitat. 

Petru Bejan este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Filosofie din cadrul Universităţii ”Al.I.Cuza” şi membru al AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) 

Publicitate și alte recomandări video