Mihai Chirica a avut sigla prea mică. Aceasta a fost una dintre acuzațiile aduse lui

vineri, 24 februarie 2017, 11:05
2 MIN
 Mihai Chirica a avut sigla prea mică. Aceasta a fost una dintre acuzațiile aduse lui

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că sancţiunea dată de Comitetul Executiv al PSD nu-l dezarmează. Social-democratul povesteşte că la şedinţa de miercuri, “un fost ministru al Educaţiei” a spus lucruri care l-au făcut să creadă că este “într-un film în care poţi şi râde şi plânge în acelaşi timp”.

Veţi mai fi o voce critică în PSD, după sancţiunea primită în Comitetul Executiv?

M.C.: Nu mă dezarmează şi nu trebuie să dezarmeze pe nici unul dintre colegii mei, ceea ce de altfel eu am promovat şi în interiorul organizaţiei pe care am condus-o la nivel judeţean, ca şi măsură a progresului, pentru că o voce critică de multe ori te poate aduce cu picioarele pe pământ. Şi eu am avut foarte multe decizii pe care mi le-am schimbat din timp, întrucât colegi de-ai mei, consultanţi de-ai mei au propus alte variante mult mai aproape de normalitatea momentului în care eu trebuia să iau o anumită decizie. Prin urmare, critica nu trebuie să sperie pe nimeni, critica trebuie să fie constructivă, fără atac la persoană sau fără interese ascunse, ceea ce eu am vrut să promovez de la început.

Ce v-au reproşat colegii în şedinţa de miercuri a PSD?

M.C.: În primul rând, au adus în discuţie de fiecare dată lucruri false: că aş fi avut un atac direct împotriva Guvernului Grindeanu, că am încercat să provoc alegeri anticipate, că am fost provocatorul mişcărilor de stradă la Iaşi (…), că de fapt am cerut demiterea lui Dragnea, că am vrut să ies din linia partidului tocmai într-o manieră aproape spre trădare. Am auzit şi nişte chestii care pot fi gândite ca şi ilarităţi: că am avut sigla de partid pe afişul electoral de la alegerile locale mult prea mică faţă de vizibilitatea pe care trebuia s-o aibă partidul pe afişul meu şi din păcate asta am auzit-o de la un fost ministru al Educaţiei, lucru care m-a făcut să cred că sunt într-un film în care poţi şi râde şi plânge în acelaşi timp.

rfi.ro

Comentarii