Miliarde de biţi pun în pericol siguranţa naţională

Cine controlează Serviciul Român de Informaţii? S-a transformat acesta, împreună cu DNA, într-un Leviathan discreţionar, super-puternic şi implacabil? Aceste întrebări rămân după toată tevatura făcută de Elena Udrea, după declaraţiile neinspirate ale fostului şef al SRI, George Maior, şi după demisia fostului judecător de la Curtea Constituţională, Toni Greblă. Chestionarea practicilor serviciilor de informaţii este legitimă şi necesară, mai ales în contextul actual în care clasa politică instituţionalizată – Parlament, Guvern – trece printr-o criză mare de credibilitate. Exercitarea puterii în stat şi asumarea autorităţii sunt percepute acum mai mult la nivelul instituţiilor de forţă decât la cele alese democratic, cu excepţia Preşedinţiei care beneficiază încă de simpatia publică de după alegeri.

Întrebarea şi îngrijorarea referitoare la practicile SRI vin oarecum paradoxal, după ce serviciul şi-a îmbunătăţit considerabil imaginea în campania anticorupţie şi după ce şi-a demonstrat utilitatea şi eficienţa în cooperarea cu serviciile ţărilor aliate din UE şi NATO. Părerile critice au de aceea un aer de lezmajestate. Sunt voci însă care spun că alianţa dintre cele două instituţii atinge în forţă puterea fostei Securităţi. Un serviciu de informaţii fără o prelungire instituţională capabilă să reţină, să ancheteze şi să trimită în judecată este ineficient, furnizând subiecte pentru discuţii de fumoar, şantaj discret şi presă. Este cazul SRI din anii guvernărilor Iliescu, Constantinescu şi Năstase. Dar odată ce şi-au ritmat acţiunile, SRI şi DNA au devenit o forţă devastatoare. Are aceasta şi componente nocive?

Elena Udrea se întreabă, pe bună dreptate, de ce este instrumentat cazul “Gala Bute” abia după patru ani de la producerea acestuia. De ce judecătorul Toni Greblă devine subiect de anchetă abia după ce Curtea Constituţională a respins legile propuse de SRI? Îl acuză pe generalul Coldea de manevre interesate în gestionarea imensei cantităţi de informaţii cu potenţial distrugător la adresa clasei politice. Să ne amintim că acelaşi lucru îl spuneau Relu Fenechiu şi Dan Voiculescu, indicându-l în schimb, ca principal responsabil, pe Traian Băsescu. În viziunea lor, Băsescu transformase România într-un stat poliţienesc. Alăturarea Elenei Udrea cu cei doi îi inhibă pe băsişti şi îi excită pe opozanţii acestora. Există o reticenţă în a-i da dreptate fostei protejate a lui Traian Băsescu, pentru că astfel ar fi legitimate obiecţiile celorlalţi doi şi ale spectrului politic reprezentat de ei. Ori anticorupţia a însemnat tocmai justa lor condamnare. Să observăm însă că acuzele comune celor trei se referă la presupusul caracter discreţionar şi selectiv al utilizării informaţiei de către SRI şi, în consecinţă, al dosarelor DNA. Ei nu acuză atât conţinutul dosarelor şi valoarea judecăţii la care au fost supuşi – Udrea îşi afirmă chiar încrederea în Justiţie – ci faptul că au fost aleşi special ei, în condiţiile în care, vorba Elenei Udrea, “oricui îi poţi face dosar penal în România de azi”. Prin urmare, acceptând faptul că Udrea, Fenechiu şi Voiculescu ar putea avea dreptate atunci când acuză practici la limita legalităţii ale SRI, acest lucru nu înseamnă că ei ar fi nevinovaţi în dosarele lor de fond. În cazul a doi dintre ei Justiţia s-a pronunţat definitiv, iar pentru Udrea urmează să o facă. A chestiona validitatea spuselor celor în cauză pe tema SRI sau a anchetatorilor nu înseamnă, în cazul în care au dreptate, că îi absolvi de vină în dosarele “Transformatorul”, “ICA” sau “Microsoft”. Este ca verificarea plângerii unui inculpat referitoare la presupuse tratamente rele în arest. Dacă-i adevărat, trebuie să-i pedepseşti pe gardieni, nu să-l consideri pe reclamant nevinovat în cauza care l-a adus în închisoare.

Consideraţiile de mai sus nu presupun neapărat că cei trei au dreptate. Elena Udrea, la rândul ei, poate fi acuzată de aceleaşi practici pe care le atribuie lui Coldea. Şi ea face "dezvăluirile" destul de târziu. Este foarte posibil ca SRI să se fi comportat perfect deontologic în cazurile care-i privesc. Dar cine verifică asta? Uitându-mă recent la o discuţie cu şeful comisiei de control al SRI, deputatul Georgian Pop, şi colegul său Liviu Codârlă am rămas profund surprins. Cel din urmă vorbea convins şi pătruns de importanţa spuselor sale, după discuţia cu reprezentanţii SRI, despre cum avem de-a face pe această lume cu două realităţi, una reală, iar cealaltă virtuală. Cea reală o “simţim şi vedem”, dar despre cealaltă nu ştim nimic. Prin aceea trec “miliarde de biţi, care nu ştim ce transportă şi trebuie verificaţi”. Mi s-a părut uluitor cât de simplist îşi însuşise “controlorul” noua filosofie asupra realităţii prezentată de SRI. De ce nu am spune altfel: că România este o ţară cu munţi şi văi prin care circulă milioane de oameni care nu ştim ce transportă şi de aceea trebuie să-i verificăm?

Există la nivelul serviciilor secrete sentimentul apărării lucrurile sfinte ale unei naţiuni. Nimic nu este mai important decât a fi gardianul patriei tale. În unele cazuri nici măcar drepturile civile ale unui simplu cetăţean. Pe lângă aceasta, mai există tentaţia puterii şi a interesului personal. A afacerilor făcute pe ascuns şi împărţite în folosul SRI sau al anumitor persoane. Este ceva la graniţa dintre paranoia, lăcomie şi autoritarism.

Dar dacă există o asimetrie între forţa SRI şi a celorlalte puteri în stat, acest lucru se datorează tot politicienilor. Reprezentanţii lor în comisiile de control sunt nepricepuţi sau integraţi intereselor serviciilor. Chiar şeful comisiei spunea, cu o figură uşor hlizită, că la o întâlnire cu membrii instituţiei similare a Congresului SUA, aceştia din urmă s-au mirat de vârsta junelui nostru: doar 38 de ani. La ei toţi membrii au peste 70. Nu cred, după ce am văzut prestaţia lor la diverse televiziuni, că cei doi – ca şi restul colegilor din comisii – sunt capabili sau vor să controleze SRI. Cu atât mai puţin să-i sancţioneze eventualele derapaje. Nu sunt în stare să le vadă. Sunt prea mulţi biţi la mijloc.