Miroslava revine acasă

sâmbătă, 16 septembrie 2017, 01:43
1 MIN
 Miroslava revine acasă

Ştiinţa joacă astăzi, de la ora 11:00, la Uricani, cu liderul Ligii a II-a de fotbal, FC Hermannstadt

 

Ştiinţa Miroslava dispută astăzi primul meci al sezonului 2017-2018 pe teren propriu. După ce FRF a omologat arena din Uricani pentru eşalonul doi, formaţia pregătită de Cristi Ungureanu, care a jucat meciurile de acasă de până acum în Copou, va disputa partida cu liderul clasamentului, FC Hermannstadt, în casa ei. Misiunea gazdelor se anunţă extrem de dificilă. Ştiinţa, care a obţinut un singur punct acasă în acest sezon şi se situează pe locul XIX, penultimul al clasamentului, cu 4 puncte, primeşte replica unei grupări care şi-a propus promovarea chiar dacă anul trecut juca, la fel ca Miroslava, în Liga a III-a. Pentru aceasta, sibienii, care au 18 puncte, au transferat mai mulţi jucători în această vară, printre aceştia numărându-se şi fostul atacant ieşean Andrei Herghelegiu. Disputa dintre Ştiinţa şi Hermannstadt va începe la ora 11:00. Celelalte meciuri ale etapei a VIII-a: Sportul Snagov – Olimpia Satu Mare, Pandurii Târgu Jiu – FC Afumaţi, Foresta Suceava – .CS Mioveni, Luceafărul Oradea – Academica Clinceni, Ripensia Timişoara – Metaloglobus Bucureşti, Dacia Brăila – FC Argeş, UTA – Dunărea Călăraşi, Poli Timişoara – CS Baloteşti (astăzi), ASA Târgu Mureş – Chindia Târgovişte (luni). 

Comentarii