Misiune facilă cu vicovenii

sâmbătă, 26 septembrie 2015, 01:43
2 MIN
 Misiune facilă cu vicovenii

Mâine, de la ora 11:00, Poli Iaşi – CS Vicov Bucovina, în Divizia A de handbal masculin

 
Politehnica Iaşi are o misiune uşoară în etapa a IV-a a Diviziei A de handbal masculin. Astăzi, trupa pregătită de Costel Schender şi Florin Spiridon întâlneşte pe CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina. Cu şapte puncte obţinute până acum, gazdele, care ocupă locul IV al clasamentului, sunt mari favorite în faţa unei trupe care are 2 puncte şi se situează pe poziţia a XI-a în Seria A, care cuprinde 14 cluburi. Politehnica a câştigat în startul sezonului meciurile disputate în compania CSU Târgovişte, în deplasare, şi LPS Piatra Neamţ şi a remizat runda precedentă la Alexandria, după o confruntare în care au acuzat arbitrajul. Bucovinenii, care au încheiat în ultimele sezoane pe ultimele locuri, au bifat în acest campionat o victorie în faţa modestei echipe din Moreni, însă au pierdut apoi duelul contra CSU Suceava şi au fost penalizaţi cu un punct pentru că nu au respectat criteriile de vârstă (într-o echipă, un jucător, doi sau trei, născuţi între 1993 şi 1995, trebuie să bifeze, cumulat, împreună, 60 de minute de prezenţă pe teren în timpul unui joc din eşalonul secund). Poli va conta mâine şi pe Ilie Burdun, handbalist care s-a întors recent din Anglia, unde a jucat la Olympia Handball Club London, şi a fost relegitimat de gruparea ieşeană.
 
În imagine, repatriatul Ilie Burdun, alături de antrenorul secund Florin Spiridon

Comentarii