Modernizarea Spitalului de Copii stă într-o semnătură. În cât timp credeţi că va veni?

miercuri, 18 octombrie 2017, 01:50
1 MIN
 Modernizarea Spitalului de Copii stă într-o semnătură. În cât timp credeţi că va veni?

„Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Maria» Iaşi“, proiect în valoare totală de 121.476.132,86 lei (inclusiv TVA) depus în vederea finanţării prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, se află pe ultima sută de metri. 

Consiliul Judeţean, care contribuie la acest proiect cu suma de 33.250.668,77 de lei, informează că există deja toate aprobările premergătoare semnării de către reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi ai CJ. Lipseşte doar semnătura ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, pe care cei de la CJ o aşteaptă în cel mult două săptămâni. 
 
„Este adevărat că, la nivel regional, acest proiect va lua aproape 70 la sută din suma alocată Regiunii de Nord-Est, dar trebuie să ţinem seama de importanţa acestui spital şi de faptul că aici sunt transferaţi copii şi din judeţele vecine. Acum, unitatea medicală arată deplorabil, iar în acest sens am primit nenumărate sesizări din partea părinţilor şi nu numai“, a spus Maricel Popa, preşedintele CJ. Spitalul „Sf. Maria“ este singura unitate medicală multidisciplinară care asigură servicii de specialitate pentru segmentul de vârstă 0-18 ani, din întreaga Moldovă şi reuneşte aproape toate profilurile medicale, deservind peste 800 de mii de copii, potenţiali pacienţi. Semnarea proiectului şi alocarea sumelor vor face posibilă creşterea eficienţei energetice a celor trei corpuri componente ale clădirii în care funcţionează spitalul. Complexul a fost dat în folosinţă în anul 1970 şi are o arie construită la sol de 2.817 mp şi o suprafaţă utilă de 18.668,38 mp.

Comentarii