Muddy Waters / Gary Moore: Blues x2

joi, 04 aprilie 2013, 01:50
1 MIN
 Muddy Waters / Gary Moore: Blues x2

Ziua de 4 aprilie a fost una bună pentru blues: în 1913, în ţinutul Issaquena din Mississippi, USA, s-a născut McKinley Morganfield, cel care avea să devină mai târziu, pentru fanii din toată lumea, Muddy Waters (decedat pe 30 aprilie 1983). Compozitor, solist vocal, chitarist şi harmonicist (interpret la muzicuţă), el a ajuns să fie considerat părintele stilului "Chicago Blues" şi cel care a inspirat trupele britanice de blues ale anilor ’60 (despre care am mai scris, când am trecut prin perioada de început a lui Eric Clapton).

N-are rost să băgăm o listă cu piesele lui Muddy Waters: mult mai bine băgăm chiar câteva dintre ele!

Urmăriţi cu atenţie clipul ăsta: e despre unul dintre acele momente unice în care pe aceeaşi scenă se întâlnesc nişte grei ai muzicii: cei de la Stones, aflaţi în turneu prin US, au trecut să-l vadă pe Muddy cântând în clubul Checkerboard Lounge; de aici până la un super jam-session a fost un singur pas!

Apoi o piesă celebră, pe care a cântat-o, în viaţa lui, fiecare bluesman:

Tot pe 4 aprilie, dar în 1952, în Belfast (Irlanda de Nord), a văzut lumina zilei Robert William Gary Moore (plecat dintre noi în urmă cu doi ani, pe 6 februarie). Gary Moore a cântat rock, hard rock, blues, country, jazz, colaborând cu nume celebre, George Harrison, Paul Rodgers, Albert King, Cozy Powell, Bob Dylan, Ozzy Osbourne, B.B. King etc. Totuşi, el rămâne mai cunoscut pentru evoluţia alături de Phil Lynott, în trupa Thin Lizzy, şi pentru cariera solo ulterioară…

"Boys Are Back In Town", în memoria lui Phil Lynott:

 

şi câteva piese solo, mai cunoscute: 

 

Feelingul fie cu voi!

Comentarii