Mulţi şi nici atât de proşti

N-am stat să socotesc (deşi, în sine, nu-i un lucru imposibil) câtă media de aici şi câtă de aiurea au preluat ştirea, aparent senzaţională, cu tentativa de ucidere a lui Vlad Plahotniuc. „A prelua”, în cazul de faţă, însemnând inechivoc a pune botul. Ştiri din astea sunt întotdeauna cu chichirez: iau aproape instant pulsul stărilor de spirit şi dacă ai ceva de făcut în ţară pe termen lung, dai şi o reprezentaţie ca asta, cu mari virtuţi de prospecţiune. Mă şi mir că daravera n-a fost pusă pe rol mai înainte, având în vedere viteza cu care se precipită lucrurile în zonă.

Scenariile au şi început a prisosi. Am citit săptămâna trecut textul unui analist parcă respectabil, care scrie şi într-un stil uşor pontifical, de importanţă guşată, ca marcă suplimentară a seriozităţii şi profunzimii. Unii îşi iau şi strategii de ton: ţine într-o majoritate bună de cazuri şi mai ales la publicul neprevenit. Să-i deletezi dintr-odată pe toţi câţi şi-au dat estimp cu părerea (înscenare ori adevăr), rezumându-te exclusiv la scenariul despre care vorbesc, ai cam toate şansele să ajungi la balamuc. Că în spatele afacerii (sau, mă rog sus de tot – e mai conform cu rangul) ar sta însuşi Putin. Sau dacă nu, vreun ştab de la FSB, cu miliardele blocate în laundromat-ul încăput pe mâna lui Plahotniuc, id est a justiţiei pe care – asta sună deja ca o cimilitură (iată cum ajung să se folclorizeze nelegiurile) – a capturat-o, laolaltă cu celelalte în ţarcul nostru.

Ce mai e? Onorariul. Presa a vehiculat că ăia, cine-o fi, dădeau două sute de mii de dolari. N-am iahturi ca Medvedev şi plantaţii de viţă-de-vie prin Italia, dar până şi unui şoarec de biserică (o sintagmă tot mai ambiguă, apropo, la cât bănet rulează popimea prin altare) două de mii de parai i s-ar părea o batjocură, dată fiind miza. Şi n-ar fi vorba de nenorocitele 22 de miliarde – nişte mărunţiş la ei: în ciuda unor zvonuri cum că ar fi, totuşi, cuplat cu Moscova, dispariţia lui Plahotniuc ar însemna implicit ejectarea unui os geopolitic al naibii de enervant din gâtul măhărilor de acolo; ca şi a celor de aici, de altfel: de imaginat cu câtă uşurare ar răsufla, de exemplu, infanta de vârf. Deci un „tarif” de numai două sute de mii e de râsul în hohote al curcilor, oricum o dai.

Explicaţia m-a amuzat sincer: mărimea sumei ar sugera că e vorba de banii statului şi încă drămăluiţi cu socoteală, de un FSB dovedit pe lângă toate şi foarte grijuliu cu bugetul.

Mai departe trebuie înaintat cu mare prudenţă: risc garantat de vertij. Un FSB – respectat totuşi pentru fineţea anumitor operaţiuni – la mână cu interlopi de la noi şi din Ucraina, punând la cale un asasinat atât de bine, încât totul se sparge în fază embrionară, anticipaţi de oamenii aceluiaşi Plahotniuc, deja infiltraţi în gaşcă, printr-o intuiţie demnă de marile trucaje cinematografice. Unde am citit că, la ucraineni, operaţiunea a fost condusă de însuşi Poroşenko? Era pe undeva; trebuie că mai e, fiindcă halucinaţiile sunt persistente.

Dar când am văzut filmuleţul acela unde apar trei burtoşi care desenează la o intersecţie sau într-o curte de blocuri (în curte mai curând) din Chişinău, pe asfalt ori nisip, schema atacului, complet surzi la forfota din jur; şi când m-am prins, apoi, că cineva trebuia să stea pe undeva prin tufari, cu camera, ca să filmeze scena, mi-am zis că gata, trebuie făcută o cură de dezintoxicare. Băi, e adevărat că suntem mioritici, că nu prea citim, că, în marea noastră majoritate, putem fi lesne manipulaţi, dar să mergeţi cu dispreţul până la a posta pe Net căcaturi din astea e prea mult şi în cazul il capo ti tutti capi. Asta se cheamă a-ţi subestima publicul la extrem. V-aş trimite la nuvela lui Negruzzi, a cărei morală v-ar prinde cum nu se poate mai bine actualul context geopolitic: cei mulţi nu sunt chiar atât de proşti, nu iremediabil, şi într-o zi îţi pot pune deşteptăciunea cu botul pe labe. Ori la răcoare, mai exact. 

Ghenadie Nicu este corespondentul “Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova