Musica Sacra: Viorel Munteanu

Imaginaţi-vă, o clipă, ce-ar fi marile muzee fără creaţia lor, cât de mult ar sărăci repertoriul spectacolelor şi concertelor, cât ar pierde oraşele de artă (şi nu numai ele), de le-ar lipsi emblematicele lor catedrale şi, în general, monumentele de acest ordin. Şi nu trebuie să mergem cu gândul numai spre trecut, spre ceea ce s-a acumulat în curgerea timpului: aceleaşi adânci şi curate izvoare rămân active, roditoare şi pentru creatori ai zilelor noastre, mai rar decât în alte vremi, dar de o cu atât mai exemplară nobleţe a izbânzii lor.

O premieră absolută a fost recenta interpretare a oratoriului Chemări spre mântuire. Pelerini la Sfânta Parascheva la Sala Mare a Naţionalului ieşean (16 oct.), creaţie a compozitorului Viorel Munteanu, care semnează şi libretul, alături de Pr. dr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lucrare de o amplă şi luminoasă monumentalitate (în cinci tablouri), realizare de excepţie a unui mănunchi select de personalităţi ale artei interpretative şi cu o mobilizare de forţe pe măsură. Solişti: sopranele Ana-Maria Donose şi Daniela Gloria, mezzosoprana Mihaela Blându, tenorii Petru Pavel, Adrian Sîrbu, basul Daniel Mateianu şi recitator, Pr. dr. Mircea Stoleriu. Orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova (dirijor Cristian Oroşanu), Corul academic „Gavriil Musicescu” (dirijor Doru Petru Morariu), Corul Byzantion (dirijor Adrian Sîrbu), Corul de copii Musica Viva (Daniela Doroşincă). Totul – coordonat de Cristian Oroşanu, conducător artistic, şi Victor Zaharia, regizor. Fără a uita nici componenta, esenţială şi ea, de video-design, semnată de Andrei Cozlac. Astfel, partitura compoziţională, cu complexitatea ei de limbaj artistic („monodie psaltică bizantină”, „sobrietate exemplară”, „variaţia continuă a elementelor triadei solo – grup – masă”, „ţesătura heterofonică” de voci şi instrumente, sugestia de „personaj colectiv” a secvenţelor plurivocale: pelerini/continuitate) clădeşte într-o arhitectură/ structură de „sintaxă verticală” întregul oratoriu, de o „esenţialitate arhetipală” la temelia psaltică, aptă de chemări „la trăire isihastă”, „convergenţe cu spiritul texturii poetice a firului epic – dramatic” (Sf. Parascheva), efectul în acelaşi timp înalt şi profund fiind unul de „act de creaţie” şi „act de credinţă”, „memorabilă reuniune de trăiri şi simboluri creştine”, rod al unui „spirit plăsmuitor” ca al compozitorului Viorel Munteanu. Nutrit firesc de „trăirea şi manifestarea tradiţiei noastre ortodoxe”, dar fără a-i altera „apartenenţa (şi aderenţa) ce-l definesc, la valorile estetice şi stilistice ale muzicii secolelor XX-XXI”. Toate ghilimelele de mai sus trimit la comentariul substanţial şi rafinat al Prof. univ. dr. Gheorghe Duţică despre arhitectura compoziţională şi sinteza de sens ce-i sunt proprii Oratoriului (extrase din Glasurile zidirii, p. 5-6, în Programul de sală). În rest, însemnările mele sunt ale unui auditor – spectator ca atâţia alţii, de la recenta Seară de apoteoză spiritual-artistică, demnă de recunoaştere ca o Dată aparte în istoria creaţiei muzicale contemporane din România. Dar dincolo de încântarea pe care am împărtăşit-o cu întregul auditoriu, trebuie ascultată vocea competentă a specialistului de înalt nivel, cu analiza sa, aplicată la obiect, cum este cea a universitarului ieşean citat.

Muzica a fost marele şi puternicul liant organic al acelei mirabile Seri de excepţie, cu particularităţile distinctive, de concepţie, structură şi iradieri ale ei, sugestive, creatoare de atmosferă înălţătoare, de spiritualizat climat al receptării omogene pe care o simţeai atunci şi acolo. Dar la magia de ansamblu a unei atare comunicări fluide şi subtile între artiştii din faţa noastră (fosa orchestrei nu mai puţin decât scena soliştilor şi a corurilor) participau, deopotrivă, cu atuurile lor estetice, expresive, distincte, poezia al cărei nobil strat venea dinspre Eminescu şi Blaga către contemporanii noştri George Popa, autor ieşean de o statornică intransigenţă a aspiraţiei spre puritatea esenţelor unei lirici orgolios-autoexigente, şi Pr. Constantin Sturzu, Sever Negrescu, ca şi orchestrarea atât de inteligentă şi nuanţată a efectelor metaforico-simbolice şi de atmosferă pe calea proiecţiilor de video-design: transcendentul ceresc, cu nori luminoşi, alteori ceţuri ce se ridicau, imagini de icoană a Fecioarei, de pildă la eminesciana Rugăciune, coloane de temple şi alte forme arhitectonice amintitoare de barbian „ochi în virgin triunghi”, lumânări şi clopote mute la moartea Sfintei, atenuarea/metamorfoza notei funerare în apoteoză corală a Învierii la viaţă veşnică, într-o corală a sufletului colectiv, cel al pelerinilor, ca dezmărginire în spaţiu şi pe verticala generaţiilor, an după an, secol după secol, într-o reunire imnică a atâtor creştini veniţi să se închine, la Iaşi, moaştelor protectoarei Moldovei, graţie voievodului Moldovei, Vasile Lupu.

Sfânta, „mireasa cerescului Mire”, reprezentând ea însăşi „tipul pelerinului care se leapădă de sine”, transmite astfel un sens de „urcuş duhovnicesc” de perenă actualitate, încât Oratoriul – laudă Sfintei e „rugăciune de mulţumire” către ea şi Dumnezeu, dar totodată şi „omagiu adus mulţimilor de pelerini” (cu trimitere la Î.P.S. Teofan), Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Smerită rugăciune de mulţumire, p. 1 în acelaşi Program), „Cum să vezi cu ochi de lut/ Mirele cel nevăzut”, asta a reuşit arta magistrală a compozitorului Viorel Munteanu, care, inspirată şi pătrunsă de credinţa creştină, ne-a făcut şi pe noi toţi, răsfăţaţii acestei Seri de neuitat, receptând muzică, imagini, cântări, o splendidă arhitectură vocal-simfonică, să simţim un fior al sacralităţii perceptibile prin artă. Tuturor, întregii strălucite „echipe”, în frunte cu maestrul Viorel Munteanu, caldele noastre mulţumiri şi elogii, ca într-o prelungire a mişcării sobru-procesuale de pe scenă, pentru o astfel de imensă bucurie!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar