Mutantul

Aflu de la prozatorul şi traducătorul Florin Bican (în Dilema Veche) despre un articol recent din The New Yorker (Andy Borowitz, „Earth Endangered by New Strain of Fact-Resistant Humans", 12 mai 2015). Autorul semnalează, mai în glumă, mai în serios, o puternică mutaţie genetică, în urma căreia specia umană a început să producă un număr tot mai mare de indivizi – fact-resistant, adică refractari la realitatea concretă, care ameninţă însăşi capacitatea planetei de a întreţine viaţa. Mutanţii rezultaţi sunt practic imuni la orice formă de cunoaştere bazată pe date verificabile la nivelul realităţii. Specia a fost semnalată şi inventariată la noi, adaugă F.B., de către Planeta Moldova, în „Greaţa de dimineaţă", de pildă. Deşi par să posede toate facultăţile necesare receptării şi procesării informaţiei, mutanţii cu pricina au reuşit să dezvolte mecanisme de apărare, care blochează în mod eficient şi aparent ireversibil aceste facultăţi. 

Însă, nu-i aşa, nu-i de ajuns să ne naştem pe lumea asta. Trebuie să şi facem ceva pe lume, să răspundem la stimulii ei, la depozitul de cunoştinţe, sentimente, principii acumulate de omenire de mii de ani. Mutantul cu pricina însă nu mai reacţionează la nici un stimul. Minciuna nu-l mânie, deşi o vede cu claritate chiar la primul ministru. Principiile morale sunt pentru acest mutant foarte laxe. Hoţia, tâlhărirea ţării nu-l mai interesează, deşi el este direct lovit de un parlament de hoţi şi borfaşi. Nu-l interesează, nu-i zgârie sufletul şi mintea instinctivii rapaci, arghirofilii dezumanizaţi,oportuniştii în acţiune, vanitoşii înguşti la minte, ipochimenii lipsiţi de onoare şi abilităţi tribale şi de complicitate. Acest mutant nu mai reacţionează la cei care reuşesc să facă milioane de euro dintr-un pocnet de degete; la cei cu patru-cinci-şase clase şi patru-cinci-şase case obţinute „cinstit”, din meditaţii şi moşteniri de la diverse mătuşi care au binevoit să moară la timpul potrivit. S-a învăţat ca ţiganul cu scânteia cu cei care se află de decenii în fruntea consiliilor locale şi judeţene şi care ştiu foarte bine ce să facă cu taxele mutantului obişnuit – unde să le deturneze, cum să-şi plătească servicii personale din ele, cum să le toace pentru amante sau curve de lux (tot aia!), pe pieţe din dale care se sparg după două luni, pe drumuri care trebuie întreţinute mereu şi mereu pentru că sunt prost executate. Mutantul nu mai procesează informaţiile că sunt inspectori, vameşi şi judecători care-şi fac vile din salariile mici de la stat, că primari, şefi de consilii judeţene şi poliţişti reuşesc în fiecare lună minunea de a trăi regeşte pe bani puţini. Nu mai reacţionează că deasupra acestora, sunt adevăraţii băieţi deştepţi, cei care învârt marile proiecte ale ţării, acelea pe care el, mutantul, le-a văzut doar în clipurile de la televizor. Este imun, refractar la prim-miniştrii mincinoşi şi hoţi, care s-au perindat în ultimul sfert de secol, la miniştrii penali, la parlamentarii analfabeţi, la secretarii şi subsecretarii cu nevestele şi amantele lor, care trebuie duse să-ţi facă cumpărăturile la Paris, la tezele lor de doctorat plătite en-gros direct la umilii profesori universitari, la birourile pline de funcţionari care plimbă hârtii de la unii la alţii, umflate pe rând de toate guvernările ţării.

„Convingerile” mutantului se schimbă de la o zi la alta, după cum îi sunt infiltrate în urechi de televiziunile mincinoşilor, borfaşilor şi hoţilor sus-numiţi. El, mutantul, a fost prostit un sfert de secol (dar şi mai înainte, de fapt) în aşa măsură încât nu poate aduna singur dovezile cele mai simple ale minciunii, hoţiei şi tâlhăriei. Iar minciuna, hoţia şi imoralitatea au ajuns să muşte adânc din chiar acest mutant. Lenea, golănia, ignoranţa, încurajate de marii borfaşi ai ţării, au ajuns să fie însuşite de mase de mutanţi, care nu mai au mecanisme de apărare. Anticorpii sociali împotriva minciunii, hoţiei şi imoralităţii nu mai funcţionează în acest mutant. Şpaga la bacalaureat sau hoţiile Cordunenilor sunt pentru ei pe aceeaşi linie cu imaculata concepţiune. Astfel că mutanţii tot mai mulţi, adunaţi la un loc, devin o hoardă, o turmă mânată în strungă pentru muls.

Şi mutantul nu-şi dă seama! Nici nu are dorinţă. Totuşi, când se găseşte vreun mutant în care se trezesc dorinţe, singura lui dorinţă este să devină şef peste mutanţi, din oaie proastă să ajungă lup viclean. Şi face orice ca să caute pretexte pentru a lucra mai puţin, pentru a trage chiulul, pentru a câştiga mijloace necuvenite. Mutantul nu este stăpânit de frigurile muncii inventive şi de riscul luptei. E învăţat încă din vremea veche cu ce „se dă”. Mutantul devenit capitalist nu năzuieşte decât să aibă abilitatea mutantului politician. Profitul acestuia provine din măiestria hoaţă cu care se chiverniseşte din bugetul statului. Protecţia statului – atâta ştie, atâta vrea: a economiei statului, a justiţiei statului, a guvernului.

Altminteri mutantul român (căci despre cel român este vorba) este vesel, nepăsător şi plin de humor. Ca şi ţara plină de humor! Cum am spus, visează să trăiască pe picior mare, să ajungă lup între oi. De aceea admiră, de fapt, lupii, deşi îi înjură cât încape: ”Ah, ce ticăloşi!”, spune cu admiraţie invidioasă. „Ce nesimţire, ce golani!”, exultă de încântare. Îşi varsă focul pe hoţii din societate, dar evită să stea de vorbă cu sine, fiindcă, dacă s-ar gândi mai mult la acţiunile sale, ar constata că şi el este parte din hoţia care ne cuprinde până la sufocare.

Da, mutantul judecă sever pe ceilalţi, dar este tare indulgent când este să se judece pe sine. Autojudecata lui este blocată. Sentimentele sunt blocate. Specia mutantului este în general blocată. N-are anticorpi de apărare, cum spuneam. Nu poate acţiona şi nu vrea. „Lasă să înceapă ceilalţi”, îşi zice, „doar n-am să pic eu de fraier! Nu pot îndrepta eu lumea. Mai bine capul plecat…” Ideea de opoziţie, ideea de sacrificiu nu le poţi cere unei turme. Decât doar atunci când oile se aruncă prin imitare în râpă, fiindcă nu ştiu ce fac. Dar lupii-oieri au grijă să  păzească pe idioţii utili, să-i mâne în strunga televiziunilor. Nu-i voi lăsa să se arunce în râpă: Au nevoie de oi, ca să-i mulgă!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist