Muzeul figurilor de ceară

* În urmă cu nouă zile, sâmbătă seara, înainte de Înviere, patronul bufetului "La Bufet" a zăngănit cheile: "E ultima consumaţie, închidem, merg şi eu la biserică, mâine petrec cu familia, hai, gata!". Patru cetăţeni veseli, formând un vechi careu de aşi, cunoscuţi prin cartier drept fondatorii "Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de Alcool" (o glumă de-a lor), cu pofta neostoită, au căutat alături, la "Ieftinel", dar şi acolo fata încuia, se pregătea de sărbătoare. La "Păcănele", la "Motănel" şi la "Veselie" erau lacăte: rămăsese doar varianta chioşcului non-stop. Cel care vindea, băiat nou, a ridicat din umeri: "Nu mai pot pe caiet, umblă ăştia în control, îmi pare rău, mi-e frică!". Au plecat la Manole, om cu socri la ţară, deci cu boxa plină; era în chiloţi, ciorapi şi cămaşă şi se căznea să-şi înnoade cravata, în timp ce nevastă-sa îi privea pe toţi cu ură prin uşa crăpată. "Dacă nu poţi, dă măcar cheia, nu fi scârţă!" a şoptit Georgel, înainte ca doamna să trântească uşa cu piciorul şi să-i prindă degetele. Un urlet răsună în bloc, cu ecou, stârnind câinii din apartamente, urmat de vocea unei bătrâne: "E Învierea, păgânilor, nu mergeţi şi voi la biserică?". În apartament, soţia tot răcnea la Manole: "Golanii tăi n-au să pupe cheie de boxă de la mine nici să mă pice cu ceară!"…

* Nevasta lui Manole se numea, de la botez, nu Ana, ca în baladă, ci Atena, naşii săi sperând că fetiţa va fi, la maturitate, o mare înţeleaptă; timpul a demonstrat cu totul altceva, motiv pentru care doamna a primit, de la cunoscuţi, porecla Antena (chiar Antena Trei, când o lua razna şi mai tare). Era deja în curtea bisericii când au ajuns amicii soţului (Georgel ţinând palma stângă într-o batistă udă), ducând cu ei chiar şi lumânări (mai exact, nişte măciuci groase, rămase de la nunta lui Săndel), în care purtătorii lor se sprijineau discret, să nu alunece în nas. Doamna Antena, din faţă, de lângă soţ, se tot întorcea la ei şi îi şâşâia, încărcând aerul cu un amestec gros de parfumuri dulci, folosite în loc de duş. Când s-a dat Lumina, amicii au tăcut, iar doamna a uitat de ei. Ei n-au uitat de ea, ci i-au ţinut deasupra capului lumânările aprinse, până când acestea s-au micşorat de tot. Peste cocul împietrit de fixativ al doamnei Antena se întărea acum o cască din ceară, cu două stalagmite tot din ceară, ca nişte coarne lungi de capră sau chiar de altceva. Ea nu simţise…

* Întâi a văzut-o o vecină, care a strigat "Ucigă-l Toaca!". A urmat soţul, Manole, care plecase niţel (îl suna cineva pe mobil): lăsase o soţie şi găsise, luminată de ecranul telefonului cu care îl căuta, o creatură de filme horror, un vârcolac sau un alien, aşadar a fugit în mulţime. Antena a gândit doar "Porcul! Mă părăseşte, se duce la altele!" şi a luat-o după el, apropiindu-se de becul din faţa bisericii şi de creştinii înghesuiţi; aceştia, cum o vedeau, ţipau, speriindu-i şi îmbrâncindu-i pe ceilalţi şi tot aşa, până când n-au mai rămas în picioare decât băieţii veseli care priveau, bucuroşi, mai ales de când Manole apăruse, zăngănind cheile de la casă şi, mai ales, boxă. Oamenii legii, chemaţi de dascăl, au amendat-o pe Antena pentru tulburarea ordinii, apoi au legitimat nişte cetăţeni care vindeau lumânări fără să dea bon. Când doamna a ajuns acasă, din boxă răsunau cântece vesele şi ieşea în evidenţă vocea de bas beat a soţului Manole… O bătrână din bloc, care a văzut-o pe Atena purtându-şi coarnele de ceară pe casa scării, a ţipat şi a leşinat, căzând peste un covoraş de şters picioarele.