De Business

Punem punctul pe știi

Muzeul incompetenţilor din administraţia locală. Cheltuieli uriaşe transferate în buzunarul ieşenilor

miercuri, 04 mai 2016, 11:32
5 MIN
 Muzeul incompetenţilor din administraţia locală. Cheltuieli uriaşe transferate în buzunarul ieşenilor

"Cel mai modern" Centru Expoziţional din ţară, aşa cum era prezentat în 2010, la tăirea panglicilor, e pe cale să devină o ruină simbol a incompetenţei şi lipsei de viziune a decidenţilor locali. Investiţia europeană de 8,8 milioane de euro a reuşit contraperformanţa de a genera de la inaugurare cheltuieli de 15 ori mai mari decât veniturile obţinute. Pierderile, care se îndreaptă spre un milion de lei, sunt plătite de ieşeni în contul nepăsării şi a eternelor dispute politice din administraţia locală.

Cumetria Primărie – Consiliul Judeţean Iaşi a pus cruce proiectului european prin care s-a construit un centru expoziţional de 8,8 milioane euro fără TVA, unul din cele mai mari din ţară. După cinci ani de „funcţionare”, Centrul Expoziţional Moldova a găzduit evenimente care pot fi numărate pe degete şi a generat cheltuieli de 15 ori mai mari faţă de veniturile obţinute. Potrivit unor informaţii obţinute de „Ziarul de Iaşi”, Consiliul Judeţean Iaşi şi Primăria, care au construit imobilul şi în prezent îl administrează, au încasat de la inaugurare venituri de doar 60.000 lei pentru trei evenimente şi au plătit cheltuieli de circa 900.000 lei pentru utilităţi şi pază. Construcţia gigant, situată în vecinătatea fostului combinat de utilaj greu Fortus, a fost dată în folosinţă în 2011, într-un timp dublu faţă de cel previzionat, şi acum oferă 6.000 mp de spaţii pentru târguri şi expoziţii şi alţi 2000 mp pe o platformă expoziţională în aer liber.

Să nu consume "cum fac toate construcţiile CJ"

La inaugurare, preşedintele Consiliului Judeţean de atunci, Constantin Simirad, spunea despre centru că este „cel mai modern din ţară”, completând că nu doreşte ca acesta „doar să consume, cum fac toate construcţiile CJ". Dorinţa fostului preşedinte CJ nu s-a îndeplinit deoarece „mastodontul de fier” stă în paragină şi în prezent, iar autorităţile publice care îl administrează plătesc, în medie, 150.000 lei anual fără să aibă venituri semnificative. Spre exemplu, pe tot parcursul anului 2015 a fost organizat un singur eveniment de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, pentru care Primăria şi CJ Iaşi au încasat 19.000 lei. Cu excepţia acestui eveniment, clădirea a stat goală anul trecut şi cele două instituţii publice au plătit din bani publici 136.000 lei pentru pază şi energie electrică. În 2014, aceeaşi universitate a închiriat CEM pentru un eveniment şi a plătit către CJ şi Primărie 23.300 lei, care au suportat cheltuieli de circa 110.000 lei. Cel de-al treilea eveniment, organizat în 2013 de firma ADDVANCES, le-a adus administratorilor venituri de 18.000 lei, însă aceştia au avut cheltuieli totale de 272.000 lei. În 2011, primul an de la inaugurare, şi în 2012, administratorii nu au avut niciun venit şi au cheltuit cu întreţinerea imobilului peste 370.000 lei. Centrul Expoziţional Moldova a găzduit în 2012 şi 2013 primele două ediţii ale târgului Agralim, organizat de cea mai cunoscută companie din domeniul organizării de evenimente ABPlus Events, însă aceste evenimente nu au adus venituri deoarece CJ şi primăria erau parteneri. Alte evenimente, cum ar fi preselecţiile X-factor sau târgul Camex, s-au desfăşurat, de asemenea, fără a aduce venituri. Compania ABPlus, deţinută de Florin Mindirigiu, este cea care s-a oferit să administreze centrul expoziţional în schimbul unei redevenţe, însă pretenţiile calculate de CJ, la peste 140.000 euro pe an, au ţinut departe toate companiile care ar fi dorit să preia managementul imobilului.

Simirad a rămas cu gândul la ambasadori

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean care a condus mare parte a lucrărilor şi a inaugurat centrul, Constantin Simirad, spune că avea soluţia perfectă pentru a face funcţional centrul, dar i-au stat în cale disputele politice. „Dacă aveam susţinere politică, eu reuşeam să fac funcţională acea clădire cât de cât. Am vrut să dau spaţii ambasadorilor pentru a aduce produse din ţările lor, nu găseai aşa ceva altundeva, ar fi fost atractiv. Eu nu cred că o să o ia cineva să o administreze din cauza costurilor ridicate. Proiectul a fost gândit de domnul primar Nichita şi de preşedintele de CJ Lucian Flaişer şi a fost de la început unul fără o utilitate economică”, a susţinut Constantin Simirad. Pe termen scurt, liderul consilierilor judeţeni PSD Cristian Stanciu, care a urmărit îndeaproape evoluţia proiectului, susţine că există un plan pentru salvarea construcţiei. „Noi încercăm să avem un consens politic şi să dezbatem această problemă a Centrului Expoziţional pentru că, în cele din urmă, trebuie să fructificăm această investiţie, e vorba de nouă milioane de euro. Strategia ar cuprinde trei paliere: discuţii cu firme organizatoare de evenimente pentru a face un parteneriat public – privat, cu licitaţie şi condiţii mai accesibile, realizarea unei agende de evenimente de către Departamentul Proiecte din CJ, pentru a pune spaţiile la dispoziţie, sau identificarea unor organizatori de evenimente de nişă cărora să le fie închiriate spaţii”, a explicat Cristian Stanciu.

De ce la Bucureşti, Cluj sau Timişoara se poate?

Spre deosebire de Iaşi, în capitală, la Timişoara, Constanţa sau la Cluj există astfel de centre care găzduiesc cel puţin lunar evenimente. La Romexpo, cel mai mare centru din ţară, de la începutul anului, centrul a avut spaţii închiriate în aproximativ 50 de zile pentru peste 100 de evenimente (târg pentru mirese, târguri de carte, conferinţe etc). În Cluj Napoca, la Expo Transilvania, s-au organizat în primele patru luni târgul de nunţi „Salonul Mireselor’, două târguri de agricultură, un târg destinat sectorului construcţiilor, unul pentru tehnică şi unul cu produse de mobilier. În Timişoara au fost organizate până în prezent două evenimente la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, la Braşov Business Park cinci evenimente şi la Centrul Expoziţional Constanţa şapte evenimente.

 

Comentarii