Naţionalişti?!

Dar bomboana de pe colivă este subvenţia consisentă, deja documentată, din partea Rusiei, adică actorul politic cel mai interesat să submineze democraţiile liberale, să semene neîncredere în eficienţa şi viitorul UE şi să-şi reconstituie zona de influenţă pierdută o dată cu destrămarea URSS. Avem, aşadar, un coctail periculos de cauze interne şi interese străine idealului de viaţă al naţiunilor europene, care, de la Revoluţia Franceză începând, s-au structurat în jurul ideii de libertate. Aproape pretutindeni în Europa, liderii acestor partide sunt rezultatul unei alchimii deloc nevinovată de frustrări şi dorinţe revizioniste, care propun măsuri protecţioniste de grotă, destructurarea UE şi chiar ieşirea din NATO, adică, pe cale de consecinţă, reinstituirea climatului de suspiciune şi neîncredere între state, tocmai potrivit pentru politica imperială a Rusiei. Se mai îndoieşte cineva că pe fond, aceste mişcări, sponsorizate la vedere de către "Marele Urs” servesc intereselor sale? Începând din Anglia, Franţa ori Spania şi până în Ungaria, Bulgaria, Grecia şi România această reţea de interese care nu are cum să ofere soluţii pentru criza (reală) în care UE a intrat de la o vreme, ci vinde himere şi revigorează fantasme, a devenit tot mai vocală. Nu voi nega faptul că există şi premise reale – anume faptul că orice organism social-politic, deci şi UE este pândit de riscul anchilozării, sau că orice politică se poate îndepărta la un moment dat de nevoile simple ale oamenilor, doar că niciodată în istoria secolului XX, naţionalismele antieuropene nu au oferit soluţii de fond şi de durată. Mai devreme sau mai târziu, ele şi-au devorat falşii profeţi. Admit că în secolul al XIX-lea naţionalismele au fost congenitale procesului emancipării naţiunilor, doar că ulterior, formula supravieţuirii lor a fost aceea a naţionalismului luminat, adică matur, echilibrat şi adecvat comandamentelor timpului.

Noi, românii, nu avem nici măcar zece ani de când suntem membrii ai UE, iar polonezii, ungurii ori cehii, abia dacă au 12 ani înlăuntrul organismului comunitar. Am obosit deja, înainte chiar de a ne fi adaptat? Nu românilor, cum nici ungurilor raţionali foloseşte acest discurs, ci altor interese, străine idealurilor lor de viaţă. Aşadar, nu e deloc întâmplător că la noi, dar şi aiurea, corifeii acestei mişcări sunt nişte frustraţi, megalomani maladivi, penali dovediţi, personaje dubioase, având o traiectorie politică extrem de sinuoasă, politicieni rebutaţi din alte partide ori pur şi simplu sponsorizaţi de PSD, în speranţa că aceste partiduleţe-submarin le vor permite să obţină majoritatea la alegerile din 11 decembrie. Acesta este, indubitabil, un patent politic marca PSD. Să ne explicăm. Cel mai vizibil şi mai agresiv grup autointitulat naţionalist poartă marca inconfundabilă a frăţiei penale Ghiţă-Ponta şi se numeşte PRU. Momentul separării de PSD este cel al pretinsei curăţiri a partidului, după metoda Dragnea. Orice român care nu şi-a pierdut uzul raţiunii ştie că această aşa-zisă curăţenie este o farsă. Pentru exemplificare, uitaţi-vă pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. Aşadar, partidul de buzunar al PSD îl susţine pe Victor Ponta pentru şefia guvernului, în condiţiile în care partidul pe listele căruia acesta candidează nu şi-a exprimat nici cea mai mică intenţie de a-l nominaliza. Parodie penibilă şi stupidă.

Dar au aceşti "fraţi Petreuş” ai politicii noastre recente – Sebastian Ghiţă – Bogdan Diaconu – anvergura de lideri naţionalişti, scârbiţi de politica de infeudare a intereselor noastre către străini, ori sunt revoltaţi că justiţia le-a periclitat interesele de clan şi complicităţile vinovate cu alţi dinozauri de marcă ai PSD? Dacă răzuieşti puţin crusta obrazului lor gros dai de frăţia penală pesedistă, care parazitează România de 27 de ani. Nu Europa ne-a adus sărăcie, ci politica jafului sistematic al bogăţiilor ţării, girată aproape neîntrerupt de către legatarii testamentari ai loviturii de stat din decembrie 1989. Azi ei ne spun că trebuie să ne protejăm în faţa intereselor investitorilor străini, iar mâine vor cânta în strună Rusiei ori a Chinei. Victor Ponta o face deja. Dar ne-a venit vreodată, în lunga noastră istorie, lumina speranţei de la Răsărit? Să-l întrebi pe Victor Ponta despre aceste subtilităţi este curată pierdere de vreme.

Să mai adaug că şi noul Băsescu în derivă (Ehei! Unde sunt pârghiile politice de altădată!) muşcă viguros din momeala naţionalismului? La Iaşi, fruntaş pe listele PRU e nimeni altul decât Gh. Nechita. Se mai îndoieşte cineva că oastea de pripas a penalilor e o panaramă şi o blasfemie la adresa naţionalismului autentic?

Să fie aceşti penali noii profeţi ai naţiunii, la început de mileniu? Se sparie gândul. Deci nu despre naţionalişti este vorba, ci despre speculanţi de tarabă ai ideii naţionale. Şi când te gândeşti la cei care au ilustrat ideea naţionalistă nobilă – de la Bălcescu, Kogălniceanu, Cuza şi până la Iorga, Ionel Brătianu ori Iuliu Maniu – nu-ţi poţi reprima revolta că nişte pigmei ridicoli şi încolţiţi de justiţie se pretind naţionalişti. 

Mihai Dorin este istoric şi publicist