Niciun participant la a şasea licitaţie pentru parcul agroindustrial de la Leţcani

joi, 16 martie 2017, 02:50
1 MIN
 Niciun participant la a şasea licitaţie pentru parcul agroindustrial de la Leţcani

În premieră, un fermier basarabean s-a interesat de condiţiile de închiriere a spaţiilor disponibile în cadrul parcului agroindustrial de la Leţcani. Consiliul Judeţean a fost nevoit totuşi să anuleze şi a şasea licitaţie organizată pentru închirierea celulelor frigorifice şi a birourilor din Transagropolis, din lipsă de participanţi.

„Au fost vreo 5-6 fermieri care au cerut detalii cu privire la condiţiile de depozitare şi la preţuri, inclusiv unul din Republica Moldova. Acesta părea chiar hotărât să se prezinte la licitaţie. Membrii comisiei chiar au fost surprinşi că nu a mai venit. Evident, vom relua procedura. Important este că parcul a început să fie cunoscut“, a declarat purtătorul de cuvânt al CJ, Vlad Ciobanu. La licitaţia organizată de CJ s-a prezentat un singur fermier, interesat de o celulă frigorifică. Pentru a fi însă legală, licitaţia trebuia să pună faţă în faţă măcar doi participanţi. Data reluării licitaţiei nu a fost încă anunţată.

 

În cadrul parcului agroindustral de la Leţcani sunt disponibile 7 celule frigorifice cu suprafeţe cuprinse între 65,75 şi 92,2 mp, respectiv 27 de birouri cu suprafeţe cuprinse între 8,7 şi 30,3 mp, la un preţ de pornire de 1,5 euro/mp/lună. Din cele şase licitaţii organizate până acum, la una singură s-au putut găsi chiriaşi, pentru două celule frigorifice şi un depozit, celelalte proceduri fiind anulate din lipsă de participanţi.  

Comentarii