Nociva dependenţă de Cioloş

Premierul Dacian Cioloş a anunţat că nu se va înscrie în niciun partid politic. Mai mult, i-a avertizat pe colegii de Cabinet că cine va face acest pas va zbura în secunda doi de la Palatul Victoria. Cel puţin aşa a sunat anunţul făcut de vicepremierul Vasile Dîncu, confirmat tacit de surse guvernamentale. Subiect tranşat elegant, tehnic, fără dezbateri interminabile la talk-show-uri.

Decizia lui Dacian Cioloş merită salutată. Mai ales de către cei  – mă număr printre ei – care sperau să-l vadă pe actualul premier “la butoane” şi după decembrie. Atracţia pentru o carieră politică a fost, de la bun început, cel mai mare pericol care a pândit actualul Cabinet. Ideea că dacă lumea-i apreciază ca tehnocraţi, îi va simpatiza şi ca oameni politici. Carevasăzică, la ce strică un buletin de partid, dacă e pentru binele ţărişoarei, pentru distrugerea “sistemului”? “Un compromis mărunt, nimic mai mult" sau "scopul scuză mijloacele”. Explicaţiile atât de dragi politicienilor. 

Un astfel de “compromis mărunt” ar fi decredibilizat total activitatea executivului. În primul rând pentru că Cioloş a promis de la preluarea mandatului că nu va intra în politică. Ar fi fost păcat să mintă (a făcut-o Ponta cât pentru zece premieri de-acum încolo). În al doilea rând, pentru că ar fi pus sub semnul întrebării o serie de decizii luate de actualul Cabinet, culminând cu organizarea alegerilor parlamentare. În al treilea rând, şi poate cel mai important, pentru că ar fi transmis acelaşi mesaj dezgustător, specific tuturor politicienilor de după ’89, că sunt "de neînlocuit”. Aşa au gândit toţi, de la Iliescu la Băsescu, de la Năstase la Ponta, trecând pe la “tehnocratul” Isărescu. Or, tocmai asta face special, în sensul bun, acest guvern. Faptul că fiecare membru al Cabinetului pare să accepte cu seninătate varianta unei demisii. N-am văzut pe nimeni să ţină cu dinţii de scaun, pentru simplu motiv că mai toţi îşi pot găsi slujbe în afara “sistemului” (ceva îndoieli la ministrul de Interne). De aici şi atitudinea neconflictuală, lipsită de resentimente a actualului Cabinet. Un guvern “zen”, setat pe câteva reforme punctuale. Oamenii încearcă să-şi facă treaba, nu reuşesc, la revedere. Au unde să se întoarcă. Dar ia puneţi-le o siglă de partid la butonieră şi o să vedeţi cum îi apucă dracii.

Cioloş şi compania au tot dreptul să se înregimenteze politic după scrutinul parlamentar. Pragmatic vorbind, e chiar de preferat. "Peţitorii" vor veni cu oferte concrete, viitorii foşti miniştri vor avea ce negocia. Acum li se vinde cioara de pe gard. Pe de altă parte, dacă actualul executiv va alege, in corpore, să-şi încheie misiunea publică odată cu depunerea mandatului, nu e cazul să ne dăm de ceasul morţii. Fetişizarea cabinetului Cioloş e la fel de periculoasă ca o guvernare PSD. Pentru că sugerează o lipsă acută de încredere în forţele proprii, teama că nu se poate respira decât într-o “bulă tehnocrată”. Că există soluţii miraculoase şi oameni providenţiali. Vezi Doamne, odată cu plecarea echipei lui Cioloş, România îşi va fi epuizat rezerva de profesionişti şi de luciditate. Nu e cazul. Societatea românească a demonstrat în ultimii ani că s-a maturizat, că a învăţat să reacţioneze la derapajele "sistemului". Oricine va guverna ţara după alegerile parlamentare, o va face după reguli prestabilite, cu răsuflarea "străzii" în ceafă. Iar dacă nu va fi aşa, înseamnă că nici o sută de cioloşi nu ne-ar salva şi că ne merităm soarta.