Nu sunt glume, ci legume!

* Încetul cu încetul se fabrică oţetul şi tot aşa am ajuns şi la începutul Postului Mare, azi, de Sfinţii Procopie şi Talaleu. Practic, s-a terminat cu ghiftuiala pe bază de carne şi preparate din carne (care, în anume cazuri, n-au văzut carnea nici de la depărtare – unii chiar bănuiesc că multe mezeluri din comerţ ar fi de post, fiind meşteşugite din elemente care nu apar în tabelul lui Mendeleev). Deocamdată încă nu s-a topit toată zăpada, aşadar primii vestitori ai primăverii încă nu şi-au scos căpşoarele gingaşe la soare (ne referim, evident, la ştevie, urzici, lobodă, leurdă, ghiocei şi alte chestii din care se poate face salată sau rachiu, în funţie de zonă); iată de ce comercianţii de prin pieţe încă vând pe tarabe "Banane de Dăbuleni", "Ananas de Paşcani", Kiwi de Brăila" sau "Mandarine de Huşi ptr. ţuică"…

* Pe lângă importanţa spirituală, Postul Mare este, repetăm, şi acea perioadă în care românii înfulecă doar vegetale, deci au nevoie de o compensaţie, de ceva care să le ocupe mintea, să nu mai saliveze cu gândul la fripturi, mici şi ciorbe de burtă. Pentru asemenea ocazii există obiceiurile din bătrâni, croite după necesităţi. La începutul Postului Mare, tinerii adună din curţi roţi vechi, le ung cu păcură, le dau foc şi le fac vânt din vârful celui mai apropiat deal. Nu ştim de unde vine datina; pare născocită de nişte meseriaşi constructori în lipsă de clienţi, fiindcă orice roată aprinsă şi lăsată liberă în vârful celui mai apropiat deal va ajunge (vorba manualului de fizică: "un mobil M pe plan înclinat de unghi alfa" etc.) în cea mai apropiată vale, în care de obicei se află satul sau satul învecinat sau un oraş – oricum, clădiri. Din câte am aflat, ajunul Postului Mare a fost plin de evenimente:

* Flăcăii din Consumatori au profitat de faptul că pe dealul apropiat s-a amenajat, cu fonduri europene, o trambulină olimpică pentru proba de zbor cu schiurile, aşadar au adaptat datina la situaţia din teren: aseară, roţile în flăcări au căpătat viteză, stabilind cu acest prilej noi recorduri şi trecând ca nişte năluci iuţi pe deasupra satului. Nu se ştie unde au ajuns, dar nişte militari din Ucraina zic că au fost atacaţi cu arme ruseşti neconvenţionale incendiare, rotunde.

* Şi flăcăii din Hămesiţi îndrăgesc mult obiceiurile moştenite din bătrâni (altceva n-au primit de la ei, fiind săraci), iar împinsul roţilor de pe deal a devenit cel mai important eveniment anual, ca făcutul ţuicii sau inundaţiile de primăvară. Din nefericire, cu vreo lună înainte de Postul Mare, tinerii s-au împărţit în tabere: prima, formată din cei care manifestau împotriva Ordonanţei 13, corupţiei şi Guvernului, iar a doua, formată din cei plătiţi de primar să se adune în piaţă şi să zbiere împotriva multinaţionalelor (deşi nu doar că habar n-aveau ce înseamnă multinaţionale, dar nici nu erau în stare să pronunţe cuvântul corect). Din fericire, de-o parte şi de alta a localităţii se ridică două dealuri aproape gemene, de pe care fiecare tabără şi-a putut rostogoli, aseară, roţile aprinse. Cele ale flăcăilor care manifestau împotriva corupţiei au ajuns în iaz, unde s-au stins, dar roţile celor puşi de primar să suţină Guvernul au distrus clădirea şcolii. Din câte spun unii, roţile lor au fost direcţionate anume, în scop de răzbunare, fiindcă tinerii din a doua tabără au urât şcoala încă de mici. Vom reveni.

Publicitate și alte recomandări video