O măsură nechibzuită a conducerii CSMS

miercuri, 07 octombrie 2015, 01:43
2 MIN
 O măsură nechibzuită a conducerii CSMS

Scumpirea biletelor la meciul cu FC Steaua a scăzut de patru ori numărul biletelor de intrare vândute

Câteva cifre pentru început. În ultima etapă a sezonului trecut, la confruntarea CSMS – FC Steaua Bucureşti s-au vândut 8 800 de bilete. Sâmbătă, la acelaşi duel, derulat în ultima rundă a turului sezonului în curs, doar 2 250 de oameni şi-au mai cumpărat tichete de intrare. În campionatul trecut, la peluze s-a intrat cu 20 de lei, iar la tribunele A şi B cu 40 de lei, preţuri duble faţă de meciurile obişnuite, iar în acest sezon un bilet la peluze a costat 30 de lei, iar la tribune – 50 de lei.  Mulţi dintre cei care au protestat prin absenţă, dar şi mulţi dintre cei prezenţi au acuzat preţul ridicat al biletelor, preşedintele CSMS, Florin Prunea, fiind certat serios pe această temă, direct ori indirect.

În afara depopulării tribunelor, măsura scumpirii intrării la meci, ilogică din mai multe puncte de vedere, dintre care amintim doar că miza partidei nu mai era la fel de mare precum cea din sezonul trecut, când în Copou s-a jucat cu trofeul de campioană pe masă, că Iaşul era într-un moment nefavorabil ori că FC Steaua nu mai are vedete care să atragă necondiţionat, a avut mai multe efecte negative. În primul rând, încasările au scăzut dramatic. Dacă anul trecut s-a anunţat că s-au obţinut circa 120 000 de lei (suma reală ar fi trebuit să fie, însă, mult mai mare, spre 200 000 de lei, dacă facem un calcul elementar, înmulţirea numărului de bilete cu preţul acestora), la sfârşitul săptămânii trecute s-au încasat doar aproximativ 75 000 de lei. Apoi, mulţi dintre iubitorii fotbalului care au lipsit s-au simţit alungaţi de pe stadion, reatragerea lor la meciurile care vor veni urmând a fi foarte dificilă. Iar cei care au fost prezenţi au avut un motiv de iritare în plus, în afara celor generate de evoluţia echipei ieşene şi a rezultatului final, la final fiind destule persoane care spuneau că nu vor mai veni la arena din Copou.

Trăgând linie, o (altă) măsură neinspirată a conducerii CSMS, un club care are, de foarte multă vreme, serioase probleme organizatorice şi de imagine, probleme care sunt însă neglijate şi tolerate de cei care ar trebui să pună ordine la club

 

 

Comentarii