O viziune (I)

Să presupunem că fiecărui locuitor al României (fiecărei persoane care locuieşte legal pe teritoriul României) statul îi garantează un venit lunar nemonetar echivalent cu 2.500 de lei – fie sub formă de tichete (după modelul tichetelor de masă), fie sub formă de puncte virtuale puse lunar pe card (să le numim "lei marfă").

La urma urmei, decizia de a ne naşte nu ne-a aparţinut, nu noi am ales să ne naştem, deci ideea că suntem responsabili de propria noastră supravieţuire e moralmente discutabilă. În virtutea a ce putem fi ţinuţi responsabili pentru ceva ce nu noi am ales?

Iarăşi, demnitatea fiinţei umane, care în tratate internaţionale privind drepturile omului e considerată inalienabilă şi sursă a tuturor celorlalte drepturi, nu are cum să nu includă dreptul la autonomie individuală şi la un nivel decent de subzistenţă.

Pe de altă parte, la fel cum moneda fiat este una care nu e legată de aur sau de vreo altă substanţă fizică, venitul nemonetar nu e obligatoriu să fie unul fizic (găini, porci, recolte şamd). Ideea că venitul nemonetar trebuie să fie neapărat de natură fizică e una premodernă, similară cu ideea că moneda trebuie să fie neapărat legată de o marfă sau alta. La fel ca moneda, şi venitul nemonetar poate fi unul fiat.

Ei bine, ce s-ar întâmpla atunci?

1. Este evident că un venit lunar nemonetar echivalent cu 2.500 de lei, pe care fiecare persoană îl primeşte din momentul naşterii sale şi până în momentul morţii, asigură fiecăruia un nivel de subzistenţă care face ca munca salariată să nu mai fie obligatorie pentru a putea supravieţui.

O primă consecinţă ar fi deci că stimulentele de a intra pe piaţa monetarizată a muncii vor scădea semnificativ – iar asta poate genera probleme economice. Ele însă pot fi preîntâmpinate. De exemplu, statul poate stabili că plata taxelor, a impozitelor şi a amenzilor şi penalităţilor către stat nu se poate face decât în lei, nu în "lei marfă" – şi, la fel, că plata utilităţilor se face doar în lei. Asta îi va obliga pe indivizi să intre în schimburi comerciale monetarizate, pentru a face rost de moneda în care să-şi plătească taxele şi accesul la utilităţi. Pe de altă parte, statul poate stabili că, dacă preţul pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii de pe piaţă e plătit în "lei marfă", atunci el este în mod obligatoriu cu 10% mai mare decât dacă este plătit în lei. În fine, se mai pot gândi metode care să stimuleze interacţiunile pe piaţa monetarizată.

Oricum ar fi însă, este limpede că raportul de putere între angajator şi angajat se va modifica substanţial, iar asta va conduce la modificarea culturii organizaţionale din interiorul firmelor. Practicile autoritare vor trebui înlocuite cu practici de stimulare a angajatului sau a potenţialului angajat, fiindcă în caz contrar acesta fie va părăsi firma, fie va refuza să se angajeze. Pe scurt, am vedea o creativitate managerială în zona resurselor umane care astăzi este imposibilă.

Chiar şi aşa, rămâne problema muncilor fizice grele şi/ sau a celor plictisitor de repetitive. E neclar cine ar mai dori să se angajeze în aceste condiţii ca miner, măturător de stradă, gropar, fierar-betonist, hârţogar şamd. Probabil că preţul pentru astfel de munci va creşte suficient de mult încât să le facă atractive (un gunoier va ajunge să fie plătit la nivelul unui CEO, de exemplu) – sau că toate vor deveni complet automatizate, ca răspuns la dificultatea de a găsi şi de a păstra forţă de muncă.

2. Ar creşte preţurile. Venitul suplimentar duce la creşterea cererii de consum, ceea ce face ca preţul bunurilor să crească. E neclar însă cât vor creşte aceste preţuri – la drept vorbind, e neclar şi dacă ele chiar vor creşte – fiindcă oferta de bunuri va creşte şi ea. Mai multe venituri reprezintă şi un stimulent pentru întreprinzători de a încerca să le capteze, deci e probabil să asistăm la o creştere a numărului de întreprinzători şi a concurenţei dintre ei, fiindcă piaţa internă va deveni brusc mai atractivă decât cea externă.

3. Până la stabilizarea pe un nou nivel de echilibru potenţial, e probabil că vom asista la un boom economic, datorită intrării pe piaţă a unui număr foarte mare de noi consumatori, care înainte nu îşi permiteau să consume.

4. Nivelul de sofisticare al consumatorilor va creşte semnificativ, ceea ce va obliga firmele să îşi schimbe strategiile de vânzări şi de marketing.

5. Sistemul instituţional de asistenţă socială şi de ajutor social va dispărea, fiindcă nu va mai fi necesar. Sumele alocate acestui sistem de la bugetul de stat şi de la bugetele locale vor fi eliberate pentru a putea fi folosite în alte scopuri (bunăoară, pentru investiţii).

6. Ideea de salariu minim îşi va pierde sensul, iar angajatorii nu vor mai fi obligaţi să plătească diverse contribuţii ale angajaţilor.