Omor calificat sau ucidere din culpă? Vine sentinţa pentru şoferul criminal din Podu Roş

miercuri, 25 octombrie 2017, 01:57
2 MIN
 Omor calificat sau ucidere din culpă? Vine sentinţa pentru şoferul criminal din Podu Roş

Judecătorii ieşeni au rămas în pronun­ţare în dosarul accidentului rutier cu victime încadrat juridic la omor calificat. Magistraţii de la Tribunal au stabilit că vor anunţa o primă sentinţă în acest caz în data de 1 noiembrie.

Judecătorii urmează să stabilească şi ce încadrare juridică vor lua în calcul în acest dosar, având în vedere că Parchetul îşi doreşte condamnarea pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat, iar apărătorii lui Claudiu Paşnicu vor ca decizia să se ia pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

„Aştep­tăm ca legislaţia să fie egală pentru toată lumea, aplicabilă pe principiul previ­zibilităţii şi nu vrem să facem niciun fel de imixtuine în decizia judecătorului, pentru că este suveran peste sentinţă“, ne-a spus Bogdan Gust, avocatul lui Claudiu Paşnicu.

Accidentul produs de aces­ta a avut loc în februarie, fiind soldat cu decesul soţilor Eugen şi Doina Buzea, angajaţi în administraţia locală din Iaşi.

Eveni­men­tul rutier a avut loc în cartierul Podu Roş, la orele prânzului, atunci când Paşnicu, şofer al unui autoturism Audi, a depăşit pe contrasens o coloană de maşini şi a intrat în intersecţia de la baza podului Nicolina deşi culoarea semaforului pentru maşini era roşie. După ce a ocolit in extremis un pieton ce traversa regulamentar, maşina lui Paşnicu a intrat în lateralul unei Dacii Logan conduse de Eugen Buzea, care, de asemenea, circula regulamentar.

Atât Eu­gen Buzea, cât şi soţia sa au murit pe loc în urma impactului violent. Ulterior accidentului, Claudiu Paşnicu a părăsit locul accidentului, însă s-a prezentat în aceeaşi zi la Poliţie.

Comentarii