Ordonanţa ratării naţionale

A trecut mai mult de o săptămână de evaluare a consecinţelor ordonanţei de urgenţă 49/2014 cu 97 de modificări la Legea Educaţiei Naţionale. S-au distins câteva voci răzleţe ale societăţii civile, două-trei emisiuni TV cu moderatori plictisiţi şi paraleli cu miza domeniului, alături de şi mai puţini politicieni ai opoziţiei capabili să adopte poziţii coerente şi consistente. Subiecte precum numărarea hectarelor lui Dan Voiculescu şi evidenţa termenelor de judecată în dosarul ICA, soarta lui Mircea Băsescu, candidaturile dreptei la alegerile prezidenţiale (şi, desigur!, dezastrul Braziliei la cupa mondială de fotbal), au întrecut cu mult audienţa problemelor educaţiei. O fi statul de drept important, dar nu se poate stat de drept cu oameni needucaţi sau de-a dreptul proşti (prostiţi).

Emiterea ordonanţei a fost plănuită într-un moment strategic, în perioada susţinerii şi publicării rezultatelor de la bacalaureat, când, de obicei, se discută intens despre soarta „generaţiei pierdute”, a acelei jumătăţi din numărul absolvenţilor de liceu incapabili să treacă examenul de maturitate. Adunaţi, împreună cu cei picaţi în anii trecuţi, ei sunt prezentaţi generic drept „cele 200.000 de victime ale legii Funeriu”. Tineri care, pasămite, îngroaşă rândurile şomerilor, sunt inutili pentru piaţa muncii şi aproape îşi ratează viaţa.

Fractura de logică este că nu eşuează în viaţă în urma dezastrului de la bacalaureat, ci fiindcă sistemul educaţional nu le-a oferit alternative pe măsura capacităţilor lor vocaţionale şi cerinţelor pieţei muncii. În majoritatea judeţelor, situaţia este atât de distorsionată încât angajatorilor le este extrem de dificil să găsească electricieni, instalatori, tâmplari, sudori, zidari calificaţi, în timp ce şomerii cu diplome în specializări fantomă se mulţumesc cu locuri de muncă care nu au nici o legătură cu facultatea absolvită. Ordonanţa PSD susţinută de cei doi miniştri în domeniu, Remus Procopie şi Mihnea Costoiu, revine la gândirea Ecaterinei Andronescu din perioada 2000-2004: relansarea fabricilor de diplome, amăgirea tinerilor şi ignorarea cerinţelor de pe piaţa muncii.

PSD instrumentează abil o ură de sine ascunsă a proletariatului îndoctrinat de comunişti, cum că anumite munci (fizice) sunt mai puţin respectabile decât cele intelectuale. „Una e să dai cu sapa, alta să duci mapa”, spunea vorba. Această respectabilitate socială a „mapei”, a fost motorul care a produs afluxul către fabricile de diplome petrecut până la reforma lui Daniel Funeriu. Iluzia pseudo-licenţiaţilor s-a întemeiat pe degradarea standardelor de evaluare, furturi intelectuale în masă (plagiate de licenţe, masterate şi doctorate) şi pe o evidentă impostură în rândul personalului universitar, constituindu-se în final într-un amplu proiect de contra-selecţie meritocratică la nivelul întregii societăţi româneşti.

Problema, pe termen lung, sunt „produsele” acestei culturi a imposturii educaţionale. Nu numai că nu stau deoparte, dar ele s-au cocoţat până în vârful puterii – premierul însuşi este un ilustru exemplu, cu plagiat dovedit -, şi pretind că au ajuns în postura de a modela caractere, destine şi societăţi. Tinerii îndrumaţi să facă un an de facultate fără bacalaureat obţinut, ori doctoratul la fără frecvenţă, sunt doar exemplele care sar în ochii oricui, dar ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, pas cu pas, este mult mai grav.

Educaţia a revenit la forma unui bussines cinic, cu mize private, dar cu finanţare publică: banii se dau de-a valma, indiferent de performanţele şi clasificarea universităţilor; s-a renunţat la principiul „finanţarea urmează elevul”; îndrumătorii de doctoranzi pot pregăti un număr nelimitat de tineri; s-a renunţat la pensionarea obigatorie la limită de vârstă şi se menţin în funcţii de conducere persoanele pensionabile; în pre-univeristar profesorii pot fi menţinuţi 3 ani la cerere, după vârsta pensionării; s-au şters incompatibilităţile între funcţiile de conducere, de demnitate publică, conducere în partide politice şi rectori; s-au coborât criteriile pentru obţinerea gradelor didactice în universităţi; se cultivă personalul anti-reformist din sistem prin satisfacerea cererilor clientelare ale sindicatelor; se pune în pericol patrimoniul educaţiei, prin cedarea acestuia către diferiţi baroni locali şi samsari de terenuri imobiliare.

Proiectul nu este pur electoral şi conjunctural legat de anul 2014. Privindu-i efectele pe termen lung, devine unul antinaţional. Şubrezirea unei naţiuni prin răsturnarea şi amestecul valorilor, slăbirea competitivităţii internaţionale, pregăteşte eşecul ei democratic, economic şi social. Orice stat modern şi prosper s-a clădit pe un sistem meritocratic autentic. Ordonanţa de căsăpire a Legii Educaţiei Naţionale este o parte a unui proiect al ratării naţionale programate.