Până la Voineşti e mai uşor să mergi cu maşina prin şanţ decât pe drum

sâmbătă, 11 mai 2013, 01:50
2 MIN
 Până la Voineşti e mai uşor să mergi cu maşina prin şanţ decât pe drum

Starea jalnică a drumului Iaşi-Voineşti îi exasperează pe localnici. Într-o sesizare adresată redacţiei, un ieşean cere refacerea cât mai rapidă a acestuia. „Drumul se reabilitează în fiecare an, dar ţine numai câteva luni. Am ajuns să mergem prin şanţuri, că sunt mai puţin adânci decât gropile din şosea. Avem găuri în asfalt şi de 30-40 cm. Drumurile comunale din Miroslava sunt cu mult mai bune decât cel judeţean. Să înţeleg că unii sunt mai gospodari, iar alţii deloc?“, a spus acesta.

Conform reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP), DJ 248A Iaşi-Miroslava-Voineşti urmează să intre în şantier săptămâna viitoare. Licitaţia privind plombarea a 27 de tronsoane de drum, pe o lungime totală de 216 km a fost adjudecată la sfârşitul lunii trecute în favoarea asocierii formate din firmele Enviro Construct, Eky-Sam şi Ted Construct, aceleaşi care au efectuat şi lucrările de deszăpezire iarna trecută. „Până acum nu au fost contestaţii şi presupun că nici nu vom avea, dat fiind că a fost o licitaţie electronică. Marţi semnăm contractul şi dăm imediat ordinul de lucrări. Drumul este într-adevăr rău, iar oamenii chiar au dreptate să se plângă. Săptămâna viitoare, în 3-4 zile ar trebui să fie plombate ambele sensuri ale drumului până la rondul cu şoseaua de centură. Apoi mergem mai departe, pe un fir, până la Dagâţa şi ne întoarcem pe celălalt“, a explicat directorul DJADP, Daniel Minciună. Chiar şi după plombare, drumul va deveni doar circulabil, fără ca situaţia să se îmbunătăţească mult. „Tot petice vor fi, asta e cert. Dar, dacă nu avem bani de pantaloni, mai punem un petic“, a spus Minciună.

Comentarii