Pe ei luaţi-i de urechi dacă nu merge treaba! Comisia ce va alege şefii Aeroportului Iaşi

miercuri, 13 septembrie 2017, 02:00
5 MIN

Vom avea o conducere a Aeroportului plină de politruci rămaşi fără ocupaţie şi lipitori de afişe, sau una cât de cât profesionistă, care să continue ascensiunea remarcabilă a Iaşului pe piaţa de profil? De cine va depinde acest lucru? Aspiranţii la un loc în noul Consiliu de Administraţie susţin începând de ieri ultimul şi cel mai important examen din concurs: interviul. Având în vedere importanţa obiectivului, „Ziarul de Iaşi“ a cerut ca acesta să fie public. Am fost refuzaţi, chiar dacă legea nu interzice asta. Deşi desemnaţi acolo pe linie politică sau administrativă, pe umerii celor cinci membri (foto sus) ai comisiei de selecţie apasă o răspundere uriaşă: viitorul celei mai importante, de fapt singurei porţi de legătură a Iaşului cu lumea occidentală. De ei depinde, practic, în bună măsură viitorul oraşului şi al regiunii. Cine sunt candidaţii şi cine sunt cei din comisie? „Ziarul de Iaşi“ vi-i prezintă în detaliu, pentru a şti pe cine să tragem la răspundere, în caz de eşec.

Desemnarea componenţei Consiliului de Administraţie al celui mai important obiectiv public ieşean se desfăşoară sub o umbră de neîncredere. Motivul nu e faptul că vorbim de un concurs la stat, ci mai ales de faptul că în competiţie s-au înscris atât personaje care vin din sfera politicii, unde se pare că nu-şi (mai) găsesc locul, cât şi pretendenţi al căror CV nu are legătură cu activităţile derulate într-un aeroport. Suspiciunile nu sunt doar ale celor care urmăresc competiţia de pe margine, ci şi ale candidaţilor cu care am vorbit. Cu o singură excepţie, varianta „televizării“ este respinsă categoric şi, mai mult, fiecare suspectează că celelalte candidaturi se fac vinovate de întârzierea aplicării sau a continuării proiectelor de extindere a aeroportului.

Conducerea Consiliului Judeţean, instituţia căreia îi este subordonată Regia Autonomă Aeroportul, a declarat în repetate rânduri că nu se amestecă în procedura de selecţie. Mai mult, preşedintele CJ a dat asigurări că va colabora cu oricine va câştiga concursul. Mai trebuie spus că CJ putea să opteze pentru mai puţină bătaie de cap, evaluând activitatea celor din vechiul consiliu, care s-a dovedit eficient, şi iniţiind concurs pentru locurile rămase vacante. Pe această idee s-a şi pornit iniţial, în februarie, dar trei luni mai târziu, într-o şedinţă de CJ agitată, s-a decis scoaterea la bătaie a tuturor celor şase posturi de administrator din CA (al şaptelea este numit direct de către Ministerul Finanţelor).

Concursul a debutat la începutul lunii iunie, cu numai câteva zile înainte de expirarea mandatului vechiului CA. Au urmat o lună de înscrieri, încă una pentru confirmarea celor înscrişi şi pentru elaborarea declaraţiilor de intenţie, concedii, delegaţii şi, în sfârşit, la mai bine de trei luni de la start, mult aşteptata probă a interviului. Care se ţine în spatele uşilor închise. După primele două etape, – dosarul şi declaraţia de intenţie, – niciunul dintre cei 16 candidaţi nu fusese eliminat din cursă. În schimb, doi dintre ei au abandonat înainte de ultima probă: Bogdan Balanişcu şi Mihai Iordache.

Examinatorii

Misiunea alegerii celor şase administratori revine unei comisii formate din cinci persoane, fiecare dublată de o rezervă. În cele trei luni care au trecut, doi titulari au fost înlocuiţi cu rezervele lor. Iată componenţa actuală a comisiei de selecţie:

  • Marieta Afilipoaie, director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ – preşedintele comisiei;
  • Liliana Leuştean, consilier la Direcţia Tehnică şi Investiţii din cadrul CJ;
  • Elena Arvinte, director executiv al Direcţiei Economice a CJ;
  • Gabriela Alungulesei, director executiv al Direcţiei Juridice CJ;
  • Sorin C-tin Enghel, comandantul Aeroclubului României, Aeroclubul Teritorial „Alexandru Matei“ Iaşi.

Actele normative care reglementează modul de selecţie a membrilor unui consiliu de administraţie sunt: Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi Hotărârea de Guvern nr. 722/2016 care conţine normele metodologice. Niciunul nu precizează caracterul secret sau public al concursului, ceea ce înseamnă că probele de interviu care se desfăşoară începând de astăzi puteau fi publice, respectiv înregistrate şi difuzate după audierea ultimului candidat.

De ce interviul nu este public?

Gabriela Alungulesei, preşedinta comisiei de selecţie, este însă de altă părere. Acest lucru trebuia stabilit de la început, odată cu anunţul de scoatere la concurs al celor şase posturi din CA – spune şefa Direcţiei Juridice. Chiar dacă Legea 111 precizează că „selecţia se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal, şi transparenţei“ (art. 5, lit. c, alin. 8 al ordonanţei 109 modificate), cuvântul „transparenţă“ se referă doar la publicarea anunţului de lansare a concursului şi la cele ulterioare. Pentru ca proba interviului să fie înregistrată video, ar fi nevoie de acordul a cel puţin trei dintre cei cinci membri ai comisiei, plus cel al candidaţilor, a mai spus Alungulesei, adăugând că, în loc de înregistrare, fiecare candidat va semna un proces-verbal cu răspunsurile la întrebările tehnice care îi vor fi puse. Şi aceste procese-verbale vor putea fi consultate ulterior numai cu acordul candidaţilor. Totuşi, pentru eventuale contestaţii după anunţarea câştigătorilor, discuţiile vor fi înregistrate în varianta audio.

Două abandonuri

Interviurile pentru selectarea viitorilor administratori ai Aeroportului Internaţional Iaşi au început ieri şi vor dura toată săptămâna.

În prima zi au fost programaţi cei patru concurenţi care vizează postul de administrator neexecutiv (reprezentant al autorităţii tutelare): Bogdan Balanişcu (consilier în cadrul Ministerului Consultării Publice, membru PSD), Mihai Iordache, Nicolae Lupaşcu (fost politician, activează în mediul privat) şi Mitică Rebegea (fost director al Aeroportului). Surpriză, însă: doar ultimii doi s-au prezentat ieri. Bogdan Balanişcu a invocat motive personale. 

Astăzi sunt aşteptaţi Alexandru Anghel (actualul director general al Aeroportului), Ioana Briaur (consilier parlamentar la biroul deputatului Petrică Movilă, fost angajat al ziarului controlat de Ghiocel Asimionesei), Cătălin Bulgariu (fost consilier local PSD), Cristian Calenciuc (avocat) şi Gheorghe Carp (director Romatsa Iaşi).

Mâine va fi rândul lui Adrian Christescu (fost politician liberal, activează în mediul privat), al lui Cosmin Coman (fost director în cadrul Primăriei Iaşi, în prezent este la Biroul Audit de la ApaVital), al Ralucăi Filip (fostă şefă a departamentului marketing la Aeroport), al lui Mircea Frunză (agent handling Menzies Aviation România) şi al lui Nicolae Lupaşcu (ex-consilier judeţean PSD).

Vineri, în ultima zi de interviuri, urmează să se prezinte în faţa comisiei de selecţie Mihai Iordache (dacă nu renunţă şi la această opţiune), Relu Onuţu, Iordan Vintilă (consilier local ALDE) şi Sorin Zaharia (profesor la Departamentul de Ingineria Sistemelor Aeronautice şi Management Aeronautic al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială de la Universitatea Politehnică Bucureşti).

Atribuţii

După desemnarea tuturor celor şapte administratori neexecutivi, din rândul acestora va fi ales un preşedinte al CA. Viitorul for de conducere a aeroportului va fi responsabil cu numirea directorilor regiei, inclusiv cu stabilirea remuneraţiei lor. Consiliul va evalua activitatea acestora, iar, semestrial, va prezenta un raport Consiliului Judeţean. Mandatul CA va fi pe patru ani. După constituirea forului, membrii CA vor elabora planul de administrare a aeroportului care va cuprinde şi o evaluare financiară amănunţită a regiei.

„Principiile directoare privind administrarea regiei autonome în intervalul 2017 – 2021, obiectivele fundamentale, ţintele de performanţă şi priorităţile strategice prevăzute în planul de administrare se vor constitui în standarde de performanţă obligatorii pentru membrii Consiliului de Administraţie“, se arată în documentele suport întocmite de CJ pentru organizarea procedurii de selecţie.

Comentarii