Caută 
5 MIN
Video
Chiar dacă în căminele studenţeşti sunt interzise orice forme de activitate comercială, a existat totuşi, din totdeauna, o piaţă underground în care tinerii mai făceau un ban în plus sau de unde cumpărau produse sau beneficiau de tot felul de servicii sub preţul pieţei. Iar dacă unii studenţi, de obicei cei din Republica Moldova, mai ascund prin bagaje câteva sticle de alcool în plus sau vreun cartuş de ţigări de acasă, cei români prestează tot felul de servicii, de la tuns sau coafat, până la scris proiecte, preparat cartofi prăjiţi, curăţat laptopuri sau spălat haine.
Ca să faci rost de un proiect, de tutun sau ţigări din Republica Moldova ori de vreo sticlă de Nemirof la un preţ mai mic, tot ce trebuie să faci este să dai un anunţ pe unul dintre grupurile de discuţii destinate studenţilor. Afacerile nu sunt ascunse deloc. Ba chiar primeşti tot felul de oferte, care de care mai avantajoase, iar preţurile sunt discutate pe faţă, iar tranzacţiile au loc şi în faţa căminului. Portarii ştiu de existenţa micilor afaceri, ba chiar te pot şi direcţiona exact la ce camere găseşti tot felul de produse, şi ei fiind, uneori, clienţi de ocazie a micilor întreprinzători. Iar dacă nu dai tu un anunţ prin care să soliciţi vreun produs, ofertele tot apar, din când în când, sub forma unei postări pe fluxurile din grupurile de discuţii, iar potenţialii clienţi pot compara preţurile, cere detalii ori stabili întâlniri.
La vamă studenţii basarabeni sunt rar controlaţi în bagaje
Andrei, un student din Republica Moldova cazat în Campusul Tudor Vladimirescu, mai face un ban în plus aducând pachete de ţigări, tutun sau alcool. Începe să râdă când îl întreb dacă el crede că face contrabandă şi îmi zice senin că nu. „La cât aduc eu, cinci sau şase pachete de ţigări, vreo două sticle de whiskey sau două pungi de tutun nu cred că se pune că fac contrabandă. Aduc mai mult pentru colegi şi prieteni, iar cu ce scot îmi cumpăr ţigări pentru mine”, îmi spune Andrei. Când a început să mai aducă produse de acasă lucra doar pe comenzi. Îl mai rugau colegii de cameră să vină cu vreo sticlă de votcă sau vreun pachet de ţigări. A realizat însă rapid că poate aduce mai mult. La vamă studenţii basarabeni sunt rar controlaţi prin bagaje, iar şoferii microbuzelor care-i aduc la Iaşi îi cunosc deja pe vameşi şi trec mai uşor de verificări. „Avem voie cu două pachete de ţigări şi un litru de alcool, dar toată lumea aduce mai mult. Cel mai mult am adus cinci cartuşe, anul trecut înainte de Crăciun. Le-am ascuns prin bagaje, pe sub pungile cu mâncare, aveam pachete şi prin geacă, altele împachetate în punga cu şosete. Eram plin de apă după ce am trecut de control”, îmi povesteşte Andrei pe nerăsuflate. La unul dintre chioşcurile din campusul din Tudor, aplecat peste tarabă, dau de un bărbat de vreo 40 de ani, solid şi cu fesul tras până pe ochi. Îi spun că vreau să cumpăr ţigări de la moldoveni şi începem să discutăm. Îşi aduce aminte că imediat după ’90 prin cămine puteai cumpăra blugi, ţigări, săpun sau tot ce nu găseai pe piaţa din România, produsele fiind aduse de studenţi sau luate de la intermediari. „Se făceau bani frumoşi. Aveam un prieten de scară care lua de la văru-su blugi, iar de la un ţigan din tătăraşi Kent. Se descurca. Acum am auzit că are acum câteva magazine de haine în Egros şi şi-a făcut o vilă pe la Breazu”, îmi zice, parcă cu invidie, bărbatul. Nu a vrut să se apuce de comerţ ci s-a concentrat pe studii. „Am terminat Electrotehnica, eu eram cu schiţele de lucru, cu planşe, cu foi de calc, mergeam la film, la teatru şi râdeam de el că vinde săpun. Acum eu vând covrigi şi el e barosan”, încheie bărbatul.
Licenţele, o afacere de 300 de euro pe lună
La căminele din Copou afacerile parcă sunt ceva mai ascunse, dar afli tot ce vrei de pe gruprile de discuţii, dacă intri în vorbă cu cei ieşiţi afară la o ţigară sau dacă te împrieteneşti cu portarul. Aşa poţi afla pe la ce camere se fac licenţe, unde găseşti ţigări şi ce marcă, ori cam care sunt preţurile. Claudiu, de la Facultatea de Teologie, face licenţe şi proiecte de câţiva ani. Clienţii nu lipsesc şi ajunge la el prin recomandări. „Fac treabă bună, mereu dau lucrările la timp, iar oamenii mă caută. Nu am mereu treabă, iar în primăvară am atât de multe oferte încât am mai refuzat”, îmi spune tânărul. Preţurile variază de la 200 de euro pentru o lucrare cu o temă foarte simplă şi bibliografie uşor de găsit şi ajunge până la 350 sau chiar 400 de euro dacă tema necesită consultarea de arhive sau chiar deplasări în alte oraşe. Chiar şi aşa studenţii care lucrează şi nu au timp preferă să apeleze la Claudiu, iar în medie acesta câştigă lunar ceva mai mult decât un salariu minim.
Servicii diverse
Schimb căminul şi reuşesc să ajung la Ionuţ. E student la Litere, dar pasiunea lui sunt calculatoarele. A şi lucrat o perioadă la un service IT din Vaslui, pe perioada verii. Acum, cât este la facultate, curăţă laptopuri. A mai pus anunţuri prin cămine, dar studenţii au început deja să-l înveţe şi-l recomandă altor oameni. „Nu am un preţ fix. De obicei iau 30 de lei pentru curăţat şi mai pun dacă e mai dificil de desfăcut sau dacă schimb şi pasta termoconductoare. Mulţi vor şi reinstalat windows-ul şi atunci fac un fel de pachet, dar nu cer mai mult de 50 sau 60 de lei”, îmi spune Ionuţ. Afacerile studenţilor sunt din cele mai diverse. Unul dintre portarii din Campusul Titu Maiorescu îmi povesteşte că în anii trecuţi erau tot felul de afişe prin cămin în care studenţii anunţau că fac clătite contra cost, mămăliguţă sau cartofi prăjiţi, dar în ultimul timp acestea au dispărut. Ştie însă de studenţi sau studente care tund, coafează şi pensează sau fac manichiura. Îl întreb dacă în mod normal ar avea voie să aibă activităţi comerciale în cămin, dar ridică din umeri. Începe să-mi spună că pe cei din parlament, care fură sute de mii de euro, nu-i mai întreabă nimeni nimic, iar discuţia alunecă încet spre politică. Crede însă că-i bine că studenţii mai fac câte ceva şi că nu stau cu mâna întinsă şi aşteaptă bani de la părinţi. (Mihai ANDREI)
