PNL cu numele, PDL cu imnul

luni, 28 iulie 2014, 01:49
4 MIN
 PNL cu numele, PDL cu imnul

La congresul de fuziune a celor două partide, strofa din imnul naţional care conţine cuvintele "un nume de Traian" a fost cenzurată. Cu toate acestea, liderii PSD susţin că noua formaţiune vrea "restaurarea regimului Băsescu".

Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat sâmbătă, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului partid. Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.
După citirea protocolului de fuziune de către europarlamentul PDL Daniel Budea şi votarea acestui document, preşedintele PDL Vasile Blaga şi liderul PNL Klaus Iohannis şi-au strâns mână în aplauzele liderilor şi a democrat-liberalilor prezenţi la congres.

PNL este continuatorul Partidului Democrat Liberal şi al Partidul Naţional Liberal, iar culorile sale sunt alb, albastru şi galben, potrivit statutului noului partid, aprobat sâmbătă. Conform proiectului, prevederile referitoare la alegerile interne din partid privind organismele de conducere la toate nivelurile intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. Copreşedinţii sunt preşedinţii fostului PDL şi al fostului PNL.
Congresul comun de sâmbătă a fost deschis de secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, care a anunţat intonarea imnului naţional. Acesta a conţinut două strofe, respectiv prima şi a treia, fiind omisă a doua strofă care conţine cuvintele "un nume de Traian".

"Disperarea PSD şi a lui Victor Ponta"

PSD a reacţionat faţă de gestul fuziunii PNL-PDL, ratificată prin congresul de sâmbătă, spunând că acest demers ar fi pentru a restaura regimul Băsescu. "Am văzut fel şi fel de discursuri în cadrul congresului de fuziune, dar n-am sesizat nici măcar cel mai mic reproş adresat lui Băsescu. Nu doar că cei din PNL şi PDL nu se dezic de cei 10 ani de dezastru provocat de acest regim nociv, dar ne demonstrează că se pregătesc să-l aducă înapoi. Înţeleg că oameni precum Blaga, Boc, Anastase, Videanu sau Ioan Olteanu pot fi nostalgici după epoca de aur a regimului Băsescu, atunci când s-au îmbogăţit pe spinarea românilor, dar nu m-aş fi aşteptat niciodată ca tocmai Iohannis să fie vehiculul prin care aceşti oameni ar putea ajunge din nou la conducerea ţării", a declarat Dan Şova.

Purtătorul de cuvânt al PNL Alina Gorghiu a replicat declaraţiilor liderilor PSD care au criticat gestul fuziunii PNL-PDL. "Declaraţiile celor din PSD după Congresul de fuziune şi apariţia marelui PNL reflectă nervozitatea, disperarea PSD şi a lui Victor Ponta personal. Toată lumea înţelege de câteva ore cât de mult s-a temut stânga de o dreaptă unită şi că a făcut tot ce a putut, ba chiar imposibilul, pentru a dezbina această parte importantă a scenei politice. Liderii PSD se tem de noul Partid Naţional Liberal, pentru că ştiu că şansele lor de a câştiga bătălia de la prezidenţiale în faţa dreptei unite au scăzut dramatic", susţine Alina Gorghiu. Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că, din experienţa turor alegerilor prezidenţiale din ultimii 25 de ani, se poate observa că "PSD a pierdut mereu când s-a confruntat cu candidaţii dreptei unite".

Alţi doi parlamentari au demisionat din PNL

Alţi doi parlamentari liberali – senatorul de Timiş Petru Ehegartner şi deputatul de Cluj Steluţa Cătăniciu – au demisionat din PNL pentru a se înscrie în Partidul Liberal Reformator, aceştia spunând că au sperat ”până în ultima secundă” că PNL va renunţa la fuziunea cu PDL. "Este o decizie pe care am luat-o cu foarte multă greutate, pentru că eu nu am fost membru al altui partid, sunt din 1990 în PNL. Deşi am anunţat de mai multă vreme că nu sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în partid, cu ieşirea de a guvernare, cu aderarea la PPE, cu fuziunea şi aşa mai departe, am sperat până în ultimul moment că lucrurile vor reveni, pentru că reacţia din interior de insatisfacţie există, dar nu este manifestată”, a spus Ehegartner.

Cătăniciu a declarat că prin decizia de a demisiona din PNL îşi menţine poziţia de a fi împotriva fuziunii cu PDL, opinie pe care a exprimat-o şi la Congresul PNL din 28 iunie. "Din păcate, prin fuziunea cu PDL s-a renunţat la fuziunea bunului simţ, de care oricum PNL se rătăcise în ultimul timp, prin noi înşine a devenit verde înrourat şi în scurt timp se va renunţa şi la semnificaţia celor 139 de ani de istorie liberală, greu de purtat în spate dacă nu crezi în aceste valori”, a afirmat Steluţa Cătăniciu.
Aceasta a spus că a intrat în PNL în anul 2007 şi a purtat "cele mai grele bătălii politice împotriva PDL la Cluj”.
La rândul său, preşedintele interimar al Partidului Liberal Reformator, deputatul Graţiela Gavrilescu, a declarat că prin adearea celor doi parlamentari la noua fomaţiune politică numărul senatorilor şi deputaţilor depăşeşte 30.

 

Comentarii