Popa şi Fundaţia

joi, 24 noiembrie 2016, 02:50
3 MIN
 Popa şi Fundaţia

În timp ce Maricel Popa se visează personaj în romanele lui Isaac Asimov, Consiliul Judeţean aflat sub stricta-i oblăduire amână la nesfârşit o hotărâre de concesionare a unui teren către Aerostar Bacău pentru o investiţie care ar pune Iaşul pe harta industriei aeronautice. Adică, exact tipul de investiţie care propune un model dezvoltare regională.

Scandal mare în şedinţa Consiliului Judeţean Iaşi de marţi. Timp de aproape o oră, liberalii cu pemepişti de o parte, pesediştii cu aldiştii de partea cealaltă s-au certat la cuţite pe o miză obscură. Înfiinţarea Fundaţiei pentru dezvoltarea Moldovei. Cum adică? Cum adică nu ştiu. Proiectul de hotărâre publicat pe site-ul instituţiei e cât se poate de expeditiv. Multe bla-bla-uri, recunoscute chiar de iniţiator care foloseşte în mai multe rânduri formula „etc”. Litere mâncate şi diacritice uzitate aleatoriu. Citiţi şi luaţi aminte: „In vederea promovarii, sprijinirii, realizarii coordonarii de activitati care sa contribuie la dezvoltarea regiunii Nord – Est din punt de vedere economic, social, educational, cultural, ecologic, turistic, etc., domnul dr. ing. Maricel Popa-Preşedintele Consiliului Judetean Iaşi propune infiintarea unei Fundatii pentru Dezvoltarea Moldovei”. Pe scurt, domnul dr. ing. Maricel Popa vrea să fie bine în Moldova, ca să nu mai fie rău. La asta se reduce proiectul de fundamentare a hotărârii. Plus, mai vechiul „fetish” al instituţiei pentru pixuri, calendare şi broşuri – vezi scurtul capitol privind stimularea turismului -, o pasiune care l-a nenorocit şi pe fostul preşedinte, Cristian Adomniţei. În paranteză fie spus, în aceeaşi şedinţă de CJ s-a aflat pe ordinea de zi şi alocarea a 15.600 lei (!) pentru 260 de seturi de agende, calendare şi pixuri personalizate, în cadrul evenimentelor care marchează sărbătorile de iarnă. Visul oricărui ieşean. Să descopere sub bradul de Crăciun o agendă şi un pix cu sigla Consiliului Judeţean… Eventual un calendar cu autograful domnului dr. ing. Maricel Popa.

Revenind, proiectul de hotărâre nu explică nicăieri de ce marile deziderate ale Moldovei – în fapt, o gargară în limbaj de lemn – nu pot fi realizate (implementate, vorba domnului dr.ing.) decât prin intermediul unei Fundaţii. Dacă actualele entităţi care reprezintă regiunea nu au instrumentele necesare să cumpere pixuri şi agende, atunci fie, hai să înfiinţăm o Fundaţie. Dar în proiectul de hotărâre nu veţi găsi niciun argument de ordin tehnic sau juric. Din contră, Fundaţia pare o nouă formă fără fond – un fel de Centru Expoziţional (al fuduliei din) Moldova – menită să genereze sinecuri şi titluri de prost gust. Între noi fie vorba, parcă altfel te scarpini după ceafă cu un pix pe care stă scris „dr. ing. Maricel Popa, preşedinte al CJ Iaşi, membru fondator şi co-preşedinte al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Moldovei”. Se înţelege de ce doar co-preşedinte. Sunt şase şefi de CJ, la fel de multe orgolii. Ori toţi "co", ori ciuciu calendare şi broşuri. Că tot veni vorba, Gheorghe Flutur de la Suceava vorbeşte despre o colaborare total diferită de cea imaginată la Iaşi, axată pe industria IT şi alimentară. În Fundaţia domnului dr. ing. nu găsim nicio referire la cele două industrii.

În timp ce Maricel Popa se visează personaj în romanele lui Isaac Asimov, Consiliul Judeţean aflat sub stricta-i oblăduire amână la nesfârşit o hotărâre de concesionare a unui teren către Aerostar Bacău pentru o investiţie care ar pune Iaşul pe harta industriei aeronautice. Adică, exact tipul de investiţie care propune un model dezvoltare regională. Dar proiectul băcăuanilor pare incompatibil cu viziunea Fundaţiei lui Popa. În loc de pixuri, broşuri şi calendare, foloseşte termeni precum locuri de muncă, know-how şi tehnologie. 

Comentarii