Povestiri fantastice

E vacanţă. Ne plimbăm prin Iaşul părăsit de studenţi. Căutăm turişti. Unde-or fi, câţi or fi, ce-ar putea face prin părţile noastre într-o săptămână, sau fie numai un sfârşit de săptămână? Ne îmbie oraşul nostru să ne petrecem concediul loco? Are cu ce ademeni, ca distracţie estivală, călători cu bani din lumea largă? Puţini ştim câte ceva din aspiraţiile noastre înscrise într-un document cu nume frumos: “Orizont 2020“. Acolo Iaşul era, este, documentul e în perioada lui de valabilitate, imaginat ca un mare centru de atracţie, placă turnantă pentru turiştii întregii Moldove! M-am interesat. Deşi călătorii veniţi în plimbare sunt în creştere la nivelul ţării, prin Iaşi ajung cam 0,2 % dintre ei. Să fi greşit strategii, întocmitorii documentului mai sus amintit, aşa de tare? E chiar enervant. Oare nu sunt frumuseţile noastre… frumoase? Monumente istorice nu sunt… monumentale? Moştenirile, tradiţiile nu sunt ispititoare pentru a… ispiti destui călători capabili să cheltuie pe crâşme, pe cultură, pe distracţiile de prin oraşul… “celor şapte coline“? Trei Ierarhi, Creangă, Golia, Eminescu, Cetăţuia, Ciric, nu sunt ele însele suficiente atracţii pentru a seduce turişti ca mierea muştele?

Adevărul e că nimeni nu se ocupă serios de chestiune. Afacerile profitabile se fac pe proiecte profitabile. Cine se ocupă de proiectul turistic Iaşi? Dacă există cineva şi… dacă există şi proiectul, ar trebui întrebat despre absenţa sau, în orice caz, inconsistenţa imaginii oraşului nostru de prin ghidurile de promovare turistică ale României… Întrebarea redactorului şef, dacă turismul poate fi, deveni, o componentă sesizabilă a economiei oraşului are două răspunsuri. Nu, dacă prin turism se înţelege vizite întâmplătoare ale unor rătăciţi străini pe meleagurile noastre. Sunt locuri considerate mult mai spectaculoase în lume. Atât de multe încât pe lista de priorităţi a snobilor, Iaşul ar fi cam pe la coadă. Le-ar trebui mai multe vieţi unora, cu microbul călătoriei în sânge, pentru a bifa toate obiectivele din listă până la… noi. Da, dacă o comunitate îşi propune să câştige printr-un program serios cu proiecte bine ţintite.

E locul aici pentru a povesti afacerea unui român în România. El a imaginat o modalitate de a câştiga bani distrându-se. Programul distracţiei este o aventură de două săptămâni prin munţii Severinului pe trasee numite “dacice“. Adună grupuri de 15 – 20 persoane venite din vest şi le ţine într-un suspans epic prin văgăuni şi cotloane ascunse călătorului obişnuit. Se doarme în corturi sau adăposturi “dacice“ găsite “întâmplător“ în cale. Se mănâncă ce pot oferi ciobanii, şi ei nişte urmaşi ai dacilor, şi natura. Se asezonează totul cu poveşti misterioase despre locuri, oameni, fapte întâmplate în negura învechită a vremurilor. Omul nostru se îmbracă, bineînţeles, ca un dac de pe Columna lui Traian fără să uite o clipă să fie… autentic. Proiectul îi funcţionează din plin. Amatorii aşteaptă luni în şir să le vină rândul. Ei vorbesc numai prietenilor despre minunăţiile existente într-un colţ fantastic de Românie, ca şi cum le-ar face un mare favor… După cum uşor se observă, turismul de acest fel n-are nevoie de infrastructură dezvoltată, de confort sau alte elemente de civilizaţie, ci numai de imaginaţie.

Nu aş fi pus în pagină povestea asta dacă n-ar fi instructivă. În lumea de azi există o diversitate de programe oferite de afacerişti în domeniu şi cumpărate de turişti. Nu e nici un motiv să credem că ofertele existente sunt exhaustive. Că nu mai pot fi inventate şi altele. Dar, ca în orice tip de afacere, ca să inventezi ceva nou, trebuie să le cunoşti pe cele existente. Prin urmare, înţelegând ce-şi doresc turiştii potenţi de oriunde, poţi descrie programe de succes, adresabile lor, în realităţile şi cu infrastructura existentă în acest moment în Iaşi şi în împrejurimi.

Poveştile, în esenţa lor, sunt similare oriunde s-ar povesti. Contează modul de a le vinde unor oameni avizi după tâlcul lor. Am dat aici definiţia adevărată a turismului. Excesul de civilizaţie istoveşte. Am vorbit, nu demult, cu proprietarul unei pensiuni din Lepşa vrâncenilor. L-am iscodit despre clienţi. Mi-a spus că are destui. Vin din toată Europa. E vreo diferenţă între ei? “Dom’le, a izbucnit, îi prefer pe ai noştri şi pe cei din jur! Când vin ăia civilizaţi e dezastru. Se îmbată, vomită, ard cearşafurile cu ţigara, dorm cu câinii în pat… Nu vreau să mai aud… Am avut un grup de norvegieni care şi-a bătut joc de tot: de mine, de pensiune, de ei, zicând că plătesc oricât! Nu-mi trebuie dom’le banii lor… Se comportă ca sălbaticii în sălbăticie…, dar şi ăia sunt mai umani…“ E clar, norvegienii respectivi nu s-au dus la Lepşa pentru a se împărtăşi în cultura şi tradiţiile străvechi ale locului. Au venit să se descătuşeze de… cătuşele unei civilizaţii restrictive.

În România, să recunoaştem, regulile lipsesc. Iar acolo unde nu lipsesc sunt încălcate de toată lumea. Avem libertate, chef de petreceri, tradiţii în chefuri… Ele pot atrage cu magnetismul lor vital oameni doritori în a se bucura de viaţa înţeleasă aşa. În plus dispariţia industriei comuniste a transformat ţara într-un mediu ecologic. Alăturând acestor idei peisajele, monumentele, locurile speciale, tradiţiile, putem imagina programe atractive pentru diverse categorii de turişti. Ca afacerile să se întâmple cineva trebuie să gândească, după modelele existente în alte părţi, o strategie de ansamblu, o legislaţie permisivă cu facilităţi investiţionale, proiecte şi programe specifice locurilor noastre atât de umane, de diverse şi bogate în vitalitate. Între ele, Iaşul şi împrejurimile poate, dacă dorim, să fie o prioritate.

Sunt convins, prin universităţile ieşene se învaţă turism într-o serie necesară de specializări. Oare învăţăceii şi profesorii lor nu-şi pot propune un proiect pentru Iaşi? Sau, mai corect, le poate cineva solicita a face ce ştiu mai bine, pentru un oraş care merge de multişor, încetişor şi sigur, ca racul? Cred: spiritul responsabil al administraţiei, spiritul inventiv al universitarilor şi spiritul pragmatic al operatorilor turistici, pot, într-un parteneriat trinitar să facă din “dulcele târg“, o sintagmă puţin agreată de ieşeni întrucât ne trimite într-un facil colbuit, o metropolă a turismului din Moldova, unde mulţimi de oaspeţi să vină, să se simtă bine, atraşi de poveştile noastre cu tâlc.