Pre- şi post-electorale federale

„Am voie să votez de două ori, pentru că am două paşapoarte”. Adică două cetăţenii.

Eram încă pe drum spre ai mei, cu autocarul. Făcusem rezervarea relativ târziu, gândindu-mă că în perioada aceasta nu este cine ştie ce aflux de călători spre Germania. Dar când m-am urcat în autocar, ce să vezi, era deja bine populat, iar până la ieşirea din ţară avea să devină plinuţ. Nu plin, dar plinuţ: călătorii erau într-o proporţie de 90% femei şi bărbaţi mai mult sau mai puţin tineri care mergeau la muncă în Germania – mulţi dintre ei ca muncitori sezonieri în agricultură, bănuiesc!

Deci, era în zori de zi, iar la penultima pauză, undeva în Bavaria, mi-am şi cumpărat un ziar, singurul pe care-l aveau deja la ora aceea: vestitul tabloid german Bild. Asta ca să valorific cumva tichetul de intrare la toaletă, care costase 70 de cenţi, din care 50 aveau valoare de voucher. A doua zi, la Herrenberg lângă Stuttgart (Baden-Württemberg) aveam să mă mir: am dat 80 de cenţi – ediţia de Stuttgart se scumpise, din ianuarie încoace, cu 10 cenţi, pe când ziarul luat de pe autostradă costase tot doar 70 de cenţi! Uitându-mă apoi mai exact pe ziar, am observat că aceasta fusese ediţia federală, n-avea, adică, pagini regionale! Asta, pe de-o parte. Pe de altă parte, să reţinem că landul Baden-Württemberg se numără printre cele bogate, lucru vizibil de la mărirea preţului cu 10 cenţi până la diferenţa dintre cifra şomajului general (pe plan federal) de 6,6% faţă de cel din BW de doar 3,9%!

Deci, ediţia federală din 22 mai. Primul articol care mi-a atras în mod deosebit atenţia: „Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt” („La o ţigară cu…”)! Sigur, deja-i un clişeu cu fostul cancelar şi prim-fumătorul federal care fumează de-acum „de 80 de ani” (are 95…). În fine, în poză: Schmidt şi Martin Schulz (58 de ani), candidatul social-democraţilor europeni pentru şefia Comisiei Europene. Aha, campanie electorală, deci. Ce puteam afla din articol? Că, în opinia lui Schmidt, Schulz este „fără nicio rezervă” candidatul potrivit! Şi că domnul tovarăş Schulz „a stins ultima ţigară acum 22 de ani. De atunci, trăieşte abstinent – fără nicotină, iar alcool nu mai bea nicio picătură încă din 1980”. Ce să mai, un model postmodern!

Cum ziceam, a doua zi am luat ediţia de Stuttgart. Prima ştire picantă: Edward Snowden, „şpionul” american care i-a dat în gât pe cei de la NSA cu ascultarea telefoanelor mai marilor Europei (al aliaţilor, deci), inclusiv a mobilului Angelei Merkel, a fost cât pe ce să primească titlul de… doctor honoris causa al Universităţii Rostock! Nu l-a mai primit pentru că rectorul Universităţii a făcut uz de dreptul său de veto… Dând pagina, am dat peste două cifre demne de reţinut: anul trecut, RFG a înregistrat 1,2 milioane de noi imigranţi, iar 789.000 de persoane au părăsit ţara. Cum ar veni – un plus de 411.000.

Mai ales prima cifră, cea cu imigranţii, şi-a avut rolul ei în campania electorală: să ne imaginăm cum ar fi arătat campania electorală în România dacă anul trecut ar fi intrat – proporţional – 300.000 de noi imigranţi în ţară…

Căci acest aflux de imigranţi a fost una din temele de care s-a folosit partidul-surpriză din peisajul politic german, eurocritica Alternativă pentru Germania (AfD) a lui Bernhard Lucke (fost creştin-democrat de-al lui Merkel), cu cei 7% din voturi obţinute „de pe loc”, cum s-a tot comentat, deşi nu chiar: e drept, a fost prima dată că a candidat pentru Parlamentul European, dar anul trecut a făcut-o pentru Bundestag – şi n-a obţinut necesarele 5% din voturi! De data aceasta, însă, iată, au reuşit chiar binişor mai mult! Dar AfD, ca fenomen, ar merita un articol separat.

Luni, după alegeri (primele din 2004 încoace la care n-am putut merge să votez – mă rog, aş fi putut, teoretic, să iau trenul şi să votez la vreun consulat…), am luat iar Bild (de, s-o fi scumpit, dar nu costă 2,30, ca Frankfurter Allgemeine Zeitung, ziar care, de altfel, mi-ar lua o jumătate de zi să-l citesc…). Ştirucă-bombiţă: într-un talk-show a lui Günther Jauch (pe ARD) de duminică seara, ditamai redactorul-şef al prestigiosului săptămânal Die Zeit a scos un porumbel de toată frumuseţea pe gură, cum că el a votat de două ori! Aveam să aflu apoi şi de la televizor că Giovanni di Lorenzo votase odată sâmbătă, la consulatul italian din Hamburg, iar a doua oară duminică, la o şcoală din aceeaşi metropolă. Omul declarase foarte senin: „Ich darf zweimal wählen, weil ich zwei Pässe habe” – „Am voie să votez de două ori, pentru că am două paşapoarte”. Adică două cetăţenii.

A doua zi, acelaşi ziar a deschis prima pagină cu de-acum şi mai cunoscutul di Lorenzo. Sigur, continuarea din pagina 2 a fost deschisă cu întrebarea „câţi alţi dublu-alegători au existat în afară de di Lorenzo?”, dar în mare chestiunea a fost tratată cu destulă bunăvoinţă, concluzia fiind: „Şi un cap deştept mai face câte-o greşeală.” Poftim? Păi, tot în articolul cu pricina s-a oferit şi o cifră a celor cu două cetăţenii UE care trăiesc doar în Germania: 1.015.145, din care cca. 460.000 de germano-polonezi şi vreo 130.000 de germano-italieni. Oare cum ar fi reacţionat mass-media dacă s-ar fi descoperit vreun polonez sau român care a votat de două ori?