Premieră, după 35 de ani: Armata ieşeană va scoate luni la defilare şi tehnică de luptă

miercuri, 26 noiembrie 2014, 02:57
2 MIN
 Premieră, după 35 de ani: Armata ieşeană va scoate luni la defilare şi tehnică de luptă

Astăzi, un grup de maratonişti militari va pleca în ştafetă, pe jos, pe traseul Iaşi – Piatra Neamţ.

Pentru prima oară după 35 de ani, festivităţile ocazionate de Ziua Naţională vor fi acompaniate de o paradă militară cu tehnică de luptă. Programul manifestărilor nu va mai fi limitat la discursuri, depu­nerea de coroane, defilarea gărzii de onoare şi masa oferită publicului de către municipalitate. „Dacă Iaşul a fost capitală a României, de ce să nu aibă şi o paradă militară? Am verificat în arhive şi am văzut că ultima astfel de acţiune a fost organizată în 1979. Am fost întrebaţi de prefect dacă se poate organiza ceva, şi am prezentat planul nostru“, a declarat colonelul Nicolae Tonu, comandantul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt“.

Prima acţiune cu ocazia Zilei Naţionale va fi organizată astăzi, brigada participând cu 10 soldaţi la o ştafetă ce va alerga pe traseul Iaşi – Piatra Neamţ. De aici, ştafeta va fi preluată de alte unităţi, punctul final al traseului fiind Alba Iulia. „Avem 40 de maratonişti în brigadă. Din aceştia, 10 au fost selectaţi pentru ştafetă“, a precizat Tonu. Ştafeta va pleca din faţa garnizoanei din Copou la ora 6.00.

Ieşenii vor putea asista sâmbătă, de la ora 9, la antrenamentul efectuat în Piaţa Unirii pentru manifestările de luni. Totodată, o expoziţie tematică de foto­grafii va fi deschisă la Cercul Militar de pe bulevardul Carol I. Tot de la ora 9.00, va putea fi vizitată o expoziţie de tehnică mi­litară în aer liber, pe pietonalul Ştefan cel Mare. Aceasta va putea fi văzută şi du­minică.

Punctul culminant al manifestărilor va fi atins luni. De la ora 10 va avea loc ceremonialul militar şi religios din Piaţa Unirii, iar între 10.35 şi 11.15 se va des­făşura parada militară. O coloană de tehnică militară compusă din 39 de vehicule va pleca din faţa Primăriei, pe Ştefan cel Mare, pentru a face joncţiunea cu o coloană de unităţi de infanterie care va veni de pe Cuza Vodă. Coloana reunită va defila prin faţa tribunei oficiale din Piaţa Unirii, pentru a se deplasa ulterior spre sediul garnizoanei.

La paradă vor participa zece deta­şamente de soldaţi, jandarmi, poliţişti, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Peniten­ciarului, cu un efectiv total de 385 de oameni. Tehnica militară va fi reprezentată de 7 transportoare auto blindate şi trei camioane care vor tracta piese de artilerie de câmp, însoţite de numeroase automobile ale structurilor MAI. „Parada cu tehnică militară nu pu­tea fi organizată cu plecarea de pe Cuza Vodă. Strada este prea îngustă, şi nu permite asistenţei să urmărească defilarea în cele mai bune condiţii“, a spus colonelul Tonu.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii