Primarul, autobuzul şi tramvaiul

Că tot se poartă, hai să vă spun şi povestea mea. Duminică seară, în jurul orei 8 (9 dacă citeşte şeful), ies din redacţie şi mă aşez cuminte în staţia de autobuz de la Gara Internaţională, în direcţia spre Canta. Mă uit la telefon, minus 16 grade. După vreo 12 minute, apare un 30, second-hand de ăla fain, de se clatină într-o parte să urce măria sa, călătorul. În "incintă”, cald şi bine. Cam minus 2 – 3 grade, mai mare dragul după gerul îndurat afară. Asta şi pentru că, grijuliu, şoferul nu deschide în staţii decât uşa din mijloc. Mergem noi ce mergem, până când în dreptul gării mari aud o pocnitură fix sub scaunul meu. La staţia următoare, de la Billa, şoferul deschide uşa din faţă. "Semn rău”, îmi zic. Coboară şi începe să se uite intrigat pe sub podeaua maşinii. Urcă înapoi, se uită spre noi şi ni se adresează politicos: "Vă rog să coborâţi, n-am ce să mai fac, s-a f…t o ţeavă”. Cobor şi, în loc să-i înjur a n-şpea mia oară pe Simirad, Nichita, Chirica şi tot neamul lor, rămân înduioşat, ca prostul, de suferinţa autobuzului. Un lichid sângeriu se prelingea aburind de-a lungul trotuarului, în căutarea primei guri de canalizare. Devin meditativ: "Moşneagul astă şi-a trăit viaţa pe alte meleaguri, s-a plimbat pe străzi cochete, pe vremuri mirosea mai frumos, avea un orar fix şi feţe vesele care-l aşteptau în staţie… De când s-a pricopsit la Iaşi… Săracul, când a văzut gara, l-a prins dorul de ducă şi a hotărât că ar fi timpul să ne lase. Mai e şi depresia de după sărbători…”.  Cu astfel de naivităţi mi-am petrecut următorul sfert de oră în staţie, până când un alt 30 s-a îndurat să mă ducă acasă. În total, 27 de minute în staţie, la minus 16 grade.

Aş fi uitat episodul dacă în ultimele zile în "Ziarul de Iaşi", pe forumuri sau pe reţelele de socializare nu s-ar fi relatat întâmplări asemănătoare. Iar reacţia Primăriei pune capac la toate. Interimarul Mihai Chirica şi-a trezit ziariştii de casă cu noaptea în cap şi i-a pus să-l filmeze în timp ce aşteapta răbdător tramvaiul în staţie. Apoi, s-a apucat să improvizeze. Că e nevoie de mai multă "mobilizare” la RATP, că dacă trebuie piese de schimb el are banul pregătit, că a descoperit o legitimaţie minune pentru cozile de la abonamente. Aceleaşi soluţii croşetate la repezeală, acelaşi heirupism ambalat electoral, cu care ne-a obişnuit şi predecesorul său.

Ce mi-aş fi dorit să facă primarul? În primul rând să recunoască franc, asemenea şoferului din autobuz, că RATP s-a "f…t” şi pe moment nu se poate face nimic. Să cheme, apoi, la dezbateri toţi decidenţii politici şi societatea civilă şi să forţeze un acord privind soarta regiei pe următorii (măcar) patru ani. Indiferent cine ajunge primar sau cine va deţine majoritatea în Consiliul Local, "Noi, PSD, PNL şi compania, ne asumăm următoarele proiecte pentru transportul public local: Până la data de 8 septembrie 2016 la Iaşi vor ajunge primele patru autobuze noi. Până la data de 3 februarie 2017 vor fi instalaţi primii zece stâlpi cu orar electronic de sosire în staţii. Până la data de 10 iunie 2017, toţi controlorii vor fi învăţaţi să spună «Vă rog. Mulţumesc». Între 15 august 2017 şi 15 octombrie 2017 vom derula o campanie de educare a călătorilor privind riscul scuipatului în mijloacele publice de transport în comun. Până la data de 30 martie 2018, toate tramvaiele din oraş vor dispune de aer condiţionat.  Până la data de 25 aprilie 2019, regia va cumpăra primele cinci autobuze electrice. Până la data de 30 iulie 2019, toate staţiile vor fi prevăzute cu automate de bilete. Promitem solemn, că la toate achiziţiile, comisionul va tinde spre zero”.

Ieşenii înţeleg că problema transportului public nu poate fi rezolvată peste noapte. Sunt obişnuiţi să aştepte, doar că de 25 de ani nu li se spune ce aşteaptă. Fără o foaie de parcurs şi un orar clar, în scurt timp îşi vor pierde răbdarea.