Principiul dominoului

Revoluţia mută i se poate spune lungii campanii de readucere a teilor pe bulevardul pietonal Ştefan cel Mare şi Sfânt. Presiunea făcută în mod susţinut pe saiturile de socializare a dat într-un târziu rezultat: Primăria a acceptat organizarea unui referendum în care opţiunile anunţate sunt doar două: da sau nu. Totuşi, nimic nu împiedică administraţia locală să propună şi o a treia cale, de mijloc, care să mulţumească ambele tabere: recrearea perdelei arboricole pe anumite segmente ale fostei străzi şi mobilarea într-un fel sau altul a acestei esplanade pustii.

Pietonalul a fost un catalizator al protestelor anti-Nichita, creat de decizia abuzivă de defrişare a teilor, luată la Primărie imediat după instaurarea administraţiei USL în 2012. Chiar alături de actuala „alee cu salcâmi” se află un parc despre care vom putea spune în curând că e abandonat la propriu între clădirea „nouă” a Teatrului Naţional (deşi pierdută noaptea în beznă, spre deosebire de lumina în care se scaldă Palatul Roznovanu) şi cea a Catedralei Mitropolitane, care tocmai primeşte haine noi. Parcul a fost „salvat” anul trecut de la un proiect care prevedea distrugerea lui pentru construirea unei parcări subterane, peste care ar fi urmat recrearea spaţiului verde. Primarul de atunci a dat înapoi în faţa opoziţiei de pe internet şi locul a rămas uitat de lume, neschimbat, de fapt supus unei degradări lente.

La celălalt capăt al Pietonalului se află Palatul Culturii, simbolul oraşului – dar şi al neputinţei administraţiei locale şi al nepăsării noastre, a ieşenilor. Impozantul edificiu, pus în umbră de turnurile ridicate în jur, trăieşte o prea lungă agonie a renovării. Până să apuce şantierul să se închidă, a început să se degradeze ceea ce s-a făcut până acum (vezi tabla acoperişului de pe aripa sud-vestică). În spatele monumentalei clădiri, un întreg cartier comercial s-a ridicat în doar trei ani, cu girul aceleiaşi administraţii locale şi sub ochii aceloraşi ieşeni. Dar apariţia Palas a reuşit să atragă doar o finisare parţială a fostului palat administrativ. Ar fi nevoie şi aici de o revoluţie pentru ca Palatul să nu rămână doar decor pentru nunţi şi ecran pentru proiecţii de filme de animaţie pe o parte şi veşnic acoperit de schele, pe cealaltă – cea mai importantă – parte.

Dacă nici abandonarea parcului de la Teatru şi nici degradarea Palatului Culturii nu reprezintă o cauză pentru o revoluţie urbană, atunci poate ţigăneala din pragul altui simbol al Iaşului, Golia să merite atenţie? Sau măcar costisitorul şi ineficientul serviciu de transport public de călători pe care tot oraşul îl susţine, dar pentru care nu toţi călătorii plătesc bilet, dintr-un motiv sau altul? Ultimele autobuze achiziţionate de Primărie via RATP au fost aduse de Unistil. De ce n-ar prelua regia, odată cu ele, şi managementul de pe autobuzele private, cu taxator/ controlor în fiecare mijloc de transport?

Dacă însă e prea complicat de schimbat toate astea, atunci ne putem opri la sădit copăcei şi panseluţe. Dar atunci măcar cu o cană cu apă să contribuie fiecare. Altfel, la ce bun atâta luptă virtuală? – ca să vedem cum se usucă ce s-a plantat în lumea reală?

Publicitate și alte recomandări video