PSD: Scheletele din dulap (III)

Una din îngrijorările PSD este eticheta de partid neocomunist. Toate încercările de a o dezlipi au eşuat. Liderii pesedişti se privesc în oglindă şi văd oameni ajunşi, nicidecum chipuri de activişti bugetari, obligaţi să-şi ascundă prin tertipuri prosperitatea. Cum adică suntem noi comunişti, când avem în partid cei mai bogaţi oameni din România? Iliescu? Persoana bătrânului bolşevic nu-l mai interesează pe Dragnea, acest Dinu Păturică al vremurilor noi, care din postura de baron a acumulat averi în doar câţiva ani mai mari decat în generaţii baronii pur sânge. Noul lider nu mai e deloc interesat de Iliescu. Dacă ar putea, l-ar şterge din anale. Înzestrat cu minte puţină, dar şireată, Dragnea se face a  nu înţelege că nu te poţi rupe de părinţi. Codul genetic e o fatalitate. Pesediştii din toate generaţiile, bogaţi sau nu, simpatizanţi sau nu ai tătucului ştiu că bătrânul nu mai este astăzi decât un schelet pe care l-ar acoperi cu ceară. Dar nu el mai este sursa răului, ci metodele şi conceptele pe care le-a lăsat moştenire, patternul politic.

Un alt schelet care defineşte şi separă PSD de toate celelalte partide din România este cel al partidului-stat. PSD s-a manifestat sistematic drept partidul cel mai potrivnic valorilor democraţiei liberale, începând cu separarea puterilor în stat. Vocaţia puterii absolute îi este congenitală. Din vremea lui Iliescu şi până astăzi, PSD a manifestat o lipsă totală de apetit pentru regulile jocului democratic. Iată doar câteva dintre manevrele, marca PSD, care menţin democraţia română în stadiul primar. Iliescu nu a ezitat să dea şi un nume făcăturii comunistoide, numind-o “democraţie originală”. Aşa a început noua Românie, sub semnul unui fals conceptual menit, ni s-a spus, să ne conserve originalitatea identitară. Era o metodă comunistă de camuflare a identităţii reale, care viza fondarea unui regim pseudo-democratic, periferic, obedient faţă de Rusia şi controlat de un conglomerat confuz politic, numit la începuturi FSN. În lipsa partidelor istorice, această manevră i-ar fi reuşit integral. Toate celelalte partide erau în fond controlate de către FSN. Politica partidului-stat a fost întreruptă doar de două alianţe: CDR şi DA. Dar ca în poveste, după fiecare guvernare a acestora, PSD renăştea şi mai viguros, întotdeauna, din cauza promisiunilor populiste şi ale reţelelor de interese care controlau şi cangrenau întreaga societate.

Nedeprinşi cu exerciţiul valorilor democratice, românii s-au livrat sistematic molohului fesenisto-pesedist. Speculând această cădere în captivitate, PSD şi-a făcut mereu complici mulţimile şi spiritul gregar. Nu e greu de prevăzut că, edificată pe acest postament, democraţia la români ar fi rămas la nivelul centralismului anarhic, alături de regimurile postsovietice din Bellarus, Ucraina ori R. Moldova. Şansa de a ne desprinde din mrejele orientale a fost integrarea în Uniunea Europeană. PSD părea atunci că se va reforma şi va juca democratic. Se întâmpla pe vremea lui Adrian Năstase. Tânăr, inteligent şi cultivat, a jucat însă după regulile deprinse de la maeştri: intrăm în Europa cu zestrea noastră balcano-fanariotă, conservându-ne poziţia de partid conducător. În timp ce negocia criteriile aspre ale integrării, Năstase instituia cel mai corupt regim din câte au existat în România, de la fanarioţi încoace. Era clar că PSD nu poate lupta cu propria sa natură decât cu riscul de a se aliena. Căzut de la putere în anul 2004, o dată cu liderul, PSD părea condamnat la o lungă opoziţie, dacă nu o agonie. Le-a evitat pe amândoua datorită forţei structurilor locale, controlate de baroni captivi. A revenit clar la putere, prin complicitatea lui Tăriceanu, azi “tovarăş de drum”.

Sub Dragnea, PSD a dobândit o nouă victorie istorică, care-i  asigură premisele unei guvernări autoritare, în dispreţul regulilor şi al legii. Şi ceea ce face astăzi confirmă integral temerea că orice revenire a PSD la guvernare este o pierdere pentru România, pentru valorile democratice, pentru stabilitatea instituţiilor şi imaginea noastră în lume. Toată istoria PSD întăreşte această convingere. De aceea, până când ţara nu se va separa de politica acestui partid-căpuţă va rămâne captivă găştilor, va stagna şi va privi cu nostalgie la trecutul comunist. Metodele şi conceptele fundamentale ale PSD sunt de sorginte comunistă. Pesediştii de bună credinţă participă inconştient la acest ritual. Dar nu ei contează, ci prestidigitatorii din vârful ierarhiei. Ei au tot interesul să ascundă scheletele şi să nege vehement evidenţa. 

Mihai Dorin este istoric şi publicist