Putinism românesc

vineri, 24 martie 2017, 02:50
3 MIN
 Putinism românesc

Pentru oricine devine evident că, fără să apară neapărat în prim-plan, Dragnea reuşeşte să coordoneze o adevărată trupă de asalt, construită temeinic pentru administrarea unor lovituri decisive statului de drept.

În urmă cu un an, Liviu Dragnea promova în Parlament, în calitate de unic autor, legea antidefăimării sociale. Unul dintre principiile pe care voia să le introducă în legislaţia contra calomniei şi discriminării era criteriul „în funcţie de avere”. Făcea trimitere la amendarea drastică (cu 100.000 de lei) a oricărui mesaj postat pe reţelele sociale referitor la averile controversate. Încă de atunci, intimidarea libertăţii de exprimare viza consolidarea impunităţilor şi blocarea accesului public la informaţii sensibile despre demnitari, anticipând unde se află călcâiul lui Ahile.

În prezent, Rise Project dezvăluie cum Liviu Dragnea şi-a scos banii din ţară şi îi investeşte în Brazilia prin interpuşi ca să li se piardă urma. Hotnews prezintă o investigaţie (DNA doarme?) despre existenţa unei ferme de porci, preluată de la Tel Drum pe o sumă simbolică, ajunsă pe numele fiului lui Liviu Dragnea, pentru care Guvernul acordă subvenţii de trei milioane de euro, prin intermediul unor politici guvernamentale cu dedicaţie. Conform declaraţiei de avere, casa existentă pe domeniul din Teleroman se află în construcţie eternă şi nu-i vom putea cunoaşte dimensiunile şi dotările pentru a-i afla adevărata valoare de piaţă. Dezvăluirile, care indică doar vârful aisbergului dintr-o avere ascunsă cu atenţie, nu au vreun răspuns din partea celui vizat. Dragnea refuză să dea lămuriri, pozând în politicianul cinstit şi jignit, vânat de procurori pe nedrept şi victimă a DNA.

„Victima” Dragnea nu-i încă prim-ministru, dar are cvasi-controlul judeţului Teleorman, a partidului de guvernământ, este întâmpinat cu ode la televiziuni, dirijează Parlamentul, are un Guvern la picioare, are loialitatea unei părţi din CSM şi a însăşi Curţii Constituţionale, care îi serveşte strategic tergiversări ce-i menţin şansele de a ajunge prim-ministru. Pentru preşedintele CCR, Valer Dorneanu, cea mai „grea soluţie pe care a avut-o de dat până acum” este de a interzice unui condamnat definitiv, cum este Dragnea, să facă parte din guvern (aşa cum prevede articolul din legea 90/2001). În consecinţă, CCR ţine în stand-by o hotărâre la mintea cocoşului. Formal, Dragnea se mai dezice de iniţiativele care pot face praf legislaţia anticorupţie, inclusiv o formă de lege care reia în mare parte prevederile celebrei ordonanţe 13/2017.

Noutatea în angrenajul lui Dragnea se numeşte Tudorel Toader, noul ministru al Justiţiei. Fostul avocat al lui Relu Fenechiu, şi al altor puşcăriaşi din grupul infracţional din PNL Iaşi, a tăcut mâlc în perioada protestelor. A fost singurul dintre rectorii marilor universităţi din ţară care nu s-a raliat declaraţiei de solidaritate cu manifestanţii şi de condamnare a ordonanţei 13. Şi acum susţine că ordonanţa nu trebuia adoptată noaptea, în rest ar fi în regulă. Metoda „altă întrebare” la el se numeşte „fără răspuns”. Chestionat ce părere despre ocuparea demnităţilor publice de către persoane condamnate penal precum Dragnea, Toader pur şi simplu nu răspunde. S-a raliat în schimb acţiunilor instituţionale de hărţuire a DNA, ordonând evaluarea fără procedură a procurorilor DNA şi Parchetului general.

Pentru oricine devine evident că, fără să apară neapărat în prim-plan, Dragnea reuşeşte să coordoneze o adevărată trupă de asalt, construită pentru administrarea unor lovituri decisive statului de drept. Orchestra penală, chiar şi fără un dirijor la vedere, este capabilă să funcţioneze şi să răstălmăcească orice idee de justiţie. La nivel ideologic, lupta împotriva corupţiei a fost tradusă într-un fel de luptă împotriva burghezo-moşierimii din anii ’50, care afecteză democraţia, ne avertizează un coleg-deputat din Teleorman al lui Dragnea. Sau, cum afirmă însuşi Vladimir Putin, „comitetele anti-corupţie din estul Europei au ajuns organe de putere paralele”, manipulate de Occident. Kremlinul ne asigură că aşa ceva nu ar permite. Cam tardiv. Dragnea urmăreşte de mult timp să-i pună ideile în aplicare.

Comentarii