Rateu oficial: Palatul Braunstein va fi reabilitat pe banii Primăriei, nu ai UE

vineri, 08 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Rateu oficial: Palatul Braunstein va fi reabilitat pe banii Primăriei, nu ai UE

Clădirea Palatului Braunstein va fi reabilitată exclusiv cu fonduri de la bugetul local. O astfel de decizie va fi adoptată astăzi de consilierii locali, după ce Primăria a ratat obţinerea de fonduri euro­pene nerambursabile. 

Potrivit pro­iectului de hotărâre, investiţia va fi eşalonată pe trei ani, iar valoa­rea totală se ridică la 23,8 mi­lioane lei (inclusiv TVA). În cazul în care autoritatea locală ar fi accesat fonduri europene, cea mai mare parte a acestei sume ar fi fost asigurată din surse nerambursabile. Odată aprobată decizia în plenul Consiliului Local (CL), municipalitatea va avea undă ver­de să lanseze licitaţia de lucrări. Primăria va schimba destinaţia ac­tuală (comerţ şi locuinţe sociale), iar imobilul va avea o funcţiune culturală – mediatecă, urmând să găzduiască şi spaţii expoziţionale.

Detaliile de execuţie a clădirii au fost aprobate încă din vara anului 2016 şi, ulterior, proiectul a fost depus pentru obţinerea fondurilor europene. Ministerul de resort a justificat respingerea proiectului prin două motive, ambele ţinând de lucrările propuse de Primărie: depăşirea limitei de proprietate şi modificarea gabaritului construc­ţiei. Municipalitatea a contestat decizia autorităţii centrale, dar fără succes. În acest timp, proiectul a stat blocat mai bine de un an, cu toate că monumentul istoric se află într-o stare avansată de degra­dare. La cutremurul din septembrie 2016, faţada clădirii Palatului Braunstein a avut de suferit, după ce bucăţi de tencuială au căzut pe trotuar. Proiectul de reabilitare prevede refacerea finisajelor interioare şi exterioare cu materiale specifice monumentelor eclectice cu influenţe art-nouveau de la începutul secolului XX, înlocuirea şarpantei, înlocuirea tâmplă­riei, refacerea instalaţiilor şi reabilitarea termică a clădirii prin executarea unei anvelope interioare.

Înlocuirea învelitoarei va oferi posibilitatea amenajării unui spaţiu expoziţional în podul imobilului. „Proiectul reprezintă o investiţie de păstrare şi resturare a unui obiectiv de patrimoniu de interes local, spaţiu care în prezent nu poate fi utilizat datorită (sic!) stării de degradare a structurii de rezistenţă, a instalaţiilor, dar şi a elementelor de arhitectură care nu atrag turişti sau public ieşean, cu atât mai mult cu cât imobilul a avut în ultimii ani funcţionalitate de imobil de lo­cuit, iar o parte din spaţiu a fost închiriat către persoane juridice private“, se arată într-un document suport pentru aprobarea investiţiei, referat întocmit de specialiştii Primăriei pentru şedinţa CL de astăzi.  

Comentarii