Cine mai plăteşte transportul în comun?

RATP cere subvenţii mai mari pentru că a crescut numărul de pensionari

joi, 02 aprilie 2015, 01:52
3 MIN
 RATP cere subvenţii mai mari pentru că a crescut numărul de pensionari

Iaşul a rămas singurul oraş important din ţară care, în ultimii ani, nu a mai achiziţionat mijloace de transport noi. În timp ce în alte oraşe se cumpără tramvaie şi trolee moderne sau chiar autobuze electrice, Iaşul continuă să-şi îmbogăţească parcul auto cu mijloace de transport second-hand.

În acelaşi timp, RATP oferă gratuităţi de aproape 2,5 milioane lei pe lună către anumite categorii de ieşeni şi mai puţin de jumătate din această sumă intră în conturile regiei sub formă de subvenţii de la Primărie. Gratuităţile în transportul public au fost decise în perioada 2003 – 2010, prin mai multe hotărâri de Consiliu Local şi în baza legislaţiei în vigoare. Beneficiarii de gratuităţi sunt pensionarii, eroii şi martirii din 1989, veteranii de război, donatorii de sânge, elevi şi studenţi.
 
Controverse privind cuantumul datoriei Primăriei către RATP
 
După zece ani de pierderi, regia de transport public a Iaşului a înregistrat, în 2014, un profit net de aproape un milion de lei, iar performanţa RATP a venit în contextul în care regia a intrat în insolvenţă (iulie 2014).
Potrivit rapoartelor financiare aprobate de Consiliul Local, datoria Primăriei către RATP la data de 31 decembrie 2014 a ajuns la 39,1 milioane lei. Această sumă cuprinde subvenţii restante nedecontate pentru anii 2011, 2012 şi 2014.
 
Pentru 2015, Primăria a prevăzut o subvenţie de 30,5 milioane lei, sumă care nu cuprinde restanţele şi care nu acoperă gratuităţile oferite de către RATP în acest an, potrivit oficialilor regiei. „Suma este insuficientă deoarece acoperă doar contravaloarea gratuităţilor acordate beneficiarilor existenţi la sfârşitul anului 2014, nefiind luată în calcul creşterea numărului pensionarilor ce vor beneficia de gratuitate la transportul public prin majorarea venitului minim pe economie de la 850 lei la 975 lei în ianuarie 2015 şi apoi la 1.050 lei începând cu luna iulie 2015”, se arată în raportul privind estimarea veniturilor din exploatare în 2015 a RATP, semnat de şeful Serviciului Contabilitate, Dana Cernat.
 
De cealaltă parte, oficialii Primăriei susţin că datoria către RATP este mult mai mică, respectiv de 11,88 milioane lei „deoarece există convenţii de eşalonare încheiate în anul 2013 pentru suma de 19,7 milioane lei şi, ca atare, suma menţionată de RATP nu reprezintă restanţă în totalitate”.
Mai mult, Primăria susţine că subvenţia pentru anul 2014, de 31 milioane lei, a fost achitată „integral”, în ciuda faptului că în rapoartele RATP se vorbeşte de „subvenţii restante nedecontate pentru anul 2014 de 14.184.702 lei”. „La data de 31.12.2014, în evidenţa Municipiului figurau datorii reprezentând subvenţii neachitate, în sumă de 11,88 milioane lei, din care s-a achitat până la 31.03.2015 suma de 7,70 milioane lei”, a fost replica purtătorului de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.
 
În ceea ce priveşte subvenţia pentru 2015, reprezentantul municipalităţii a susţinut că aceasta cuprinde atât suma datorată din anul 2014, cât şi eşalonarea aferentă anului 2015, respectiv de 6,21 milioane lei.
 
Numărul pensionarilor beneficiari a crescut cu aproape 30%
 
Oficialii regiei au arătat că, în primele trei luni, deja s-a înregistrat o creştere semnificativă în rândul pensionarilor care beneficiază de grauităţi. „Dacă în trimestrul I al anului 2014 numărul de legitimaţii eliberate pensionarilor era de 35.430, în trimestrul I al anului 2015 numărul de legitimaţii eliberate pensionarilor este de 45.250, ceea ce reprezintă o creştere de 27,71%”, se precizează în raport. Conform datelor prezentate de RATP, numărul beneficiarilor de gratuităţi a crescut anual începând cu 2010.
 
La vremea respectivă, media lunară a subvenţiei era de 1,92 milioane lei pentru ca, în 2014, să ajungă la 2,46 milioane lei. În prezent, RATP are datorii de peste 189 milioane lei, cea mai mare parte din această sumă fiind la bugetul de stat, iar una dintre cauzele identificate de către şefii regiei constă tocmai în neîncasarea subvenţiilor de la Primărie în contul gratuităţilor oferite.
 
Pentru a îmbunătăţi situaţia transportului în comun, RATP propune municipalităţii „evaluarea justă a gratuităţilor acordate la nivelul costurilor reale şi acoperirea acestora cu fonduri de la bugetul local sau limitarea acestora la nivelul fondurilor disponibile ale Consiliului Local Municipal”. În replică, reprezentanţii Primăriei au precizat că nu vor modifica „sub nicio formă” actualul sistem de gratuităţi.
 

Comentarii