Referinţe româneşti

Ei bine, luni seara am urmărit pe ARD filmul documentar Die Fleisch-Mafia (Mafia cărnii, 2015). Asta întrucât mi s-a părut că n-are cum să n-aibă legătură şi cu România, căci de-a lungul timpului am aflat chiar graţie călătoriilor mele cu autocarul că mulţi români vin în Germania pentru a lucra taman pe la abatoarele de aici pe post de, generic vorbind, „măcelari” (ca tranşatori, ca hamali etc.)!

Şi n-aveam să fiu „dezamăgit”. Autorii documentarului s-au ocupat de cazul unui anume Ralf Rösken – împotriva lui s-a pornit de acum câţiva ani de către procuratura din Düsseldorf o anchetă la care au lucrat iniţial 300 de oameni, din care au rămas în cele din urmă doar zece – fără vreun rezultat concret. De doi ani, susţin jurnaliştii, procuratura din Düsseldorf nici măcar n-ar mai răspunde la solicitările de informaţii din partea presei!

Despre ce-i vorba: pe scurt, antreprenorul german Rösken este suspectat de organizarea unei sofisticate reţele de firme care ar fi oferit forţă de muncă ieftină (măcelari plătiţi cu sume cuprinse între 4,50 şi 6,50 euro/ pe oră – ca fapt divers, din ianuarie, retribuţia minimă este de 8,50 euro/ oră), firme de „cutie poştală” care existau doar pentru câteva luni, apoi erau vândute, lichidate, reînfiinţate sub alt nume, cu altă adresă de „cutie poştală”, cu alt patron de carton, firme fantomatice formând un angrenaj complex de evaziune fiscală şi spălare de bani. Suma totală estimată de-a fi fost trecută pe lângă fisc: 20 de milioane de euro!

Schema cuprinde, ca să vezi coincidenţă (cazuri similare au fost descoperite cu ani în urmă şi în România), inclusiv folosirea unor români aşa, mai fără căpătâi şi cap, pe post de „patroni” de firme, trecuţi acolo cu numele, iar când cineva anchetează activitatea mai mult sau mai puţin scurtă a firmei, ia-l pe Costică Galan (Gălan?) – exemplul concret documentat – de unde nu-i! Procurorii germani nu l-au găsit (dacă l-au căutat), dar jurnaliştii-investigatori l-au găsit – l-au găsit în undeva prin judeţul Botoşani, într-un sat uitat de lume în care omul se ascundea ca chiriaş (50 de euro/ lună) al unei babe! Omul taman făcea nişte… ţuică! Ca fapt divers, firma „lui” Galan a emis documente în care semnătura acestuia era grosolan falsificată!

Acest Rösken, deci, aducea cu ajutorul unei firme româneşti de recrutare de personal a unuia Teyfik Taş (firmă tot din Botoşani!) muncitori ieftini care apoi erau plasaţi prin una din firmele lui Rösken pe la diferite abatoare, altă firma a lui trimitea factura pentru personalul oferit, iarăşi alta era indicată pentru a încasa banii… Teyfik Taş a fost interogat de procurorii germani, susţinea că-i este frică, se mira cât de repede obţinea Rösken pentru muncitorii recrutaţi de firma sa permisele de muncă la Bucureşti („peste noapte”, când de regulă ar dura între 4 şi 8 săptămâni – n-am înţeles exact de unde le obţinea, dar parcă nu putea fi vorba decât de vreun departament de la ambasada Germaniei). Altă persoană din România, iniţial dispusă să vorbească cu jurnaliştii, i-a refuzat când au ajuns la uşa ei – jurnaliştii au suspectat că va fi primit în prealabil un telefon de intimidare!

Concluzia? Concluzia a rămas oarecum nerostită de naratorul documentarului, rămânând ca spectatorii să-şi formeze o opinie şi să se-ntrebe: dacă procuratura landului Renania de Nord-Vestfalia de la Düsseldorf anchetează de ani de zile cazul reţelei lui Rösken, cum de-i posibil ca acesta să nici nu fi fost interogat vreodată până acum (cel puţin asta susţinea avocatul său)? Nu cumva…? Nu cumva există o încrengătură de interese economico-politice care…? Ce să mai, pare un caz clasic de corupţie în care mafia cărnii şi-a cumpărat impunitatea de la instituţiile unui land.

Ca un făcut, a doua zi (marţi, 6 iulie) ce-am putut citi în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (05.07.15)? Numele lui Ponta („premierul român Victor Ponta s-a putut sustrage unei anchete pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi corupţie doar graţie imunităţii sale parlamentare”), alături de al lui Orban („premierul maghiar Viktor Orban intimidează mass-media, invocă din când în când pedeapsa cu moartea şi pune semnul egalităţii între refugiaţi şi criminali”). Asta în articolul „Ficţiunea greacă”, în contextul ideii că premierul Tsipras şi de-acum fostul ministru de finanţe Varoufakis „deocamdată nu pot fi acuzaţi nici de corupţie, nici de fraudarea alegerilor şi nici de suprimarea drepturilor elementare cetăţeneşti şi ale omului”.

În ce-l priveşte pe Ponta, bine măcar că n-are niciun fel de convingeri ideologice, asta mai lipsea – să aibă ambiţiile lui Tsipras de-a „salva” Europa aruncând-o în haos, spre satisfacţia lui Putin! Pe el, săracu’, nu-l interesează decât salvarea propriei piei. 

Michael Astner este poet, traducător şi publicist