Reportaj: cum au cucerit studenţii Copoul duminică noaptea

După anunţarea primelor rezultate ale alegerilor, ieşenii au ieşit să protesteze în Piaţa Unirii. Greşit. Pe grupurile de socializare, mişcarea era plănuită încă de la ora 18. De când existau şanse ca maşinăria PSD să dea rateuri. De când primele canistre cu spray lacrimogen au început să explodeze la Paris şi la Torino. Aşa că au ieşit, cu zecile, cu sutele, cu miile şi, spre final, mulţimea care escalada Copoul se tot umfla cu studenţii din campusuri până când au ajuns ca un şarpe fără coadă. „Simbolic, nu?”, spune unul dintre tinerii din faţa coloanei, care are un megafon în mână. Îmi povesteşte că au lăsat Copoul la final, ca pe cucerirea unei redute.

Puţini sunt cei care au luat protestul încă din Piaţa Unirii, de la ora 21. S-au schimbat, ca la hockey, liniile, până când cei de pe Copou erau alcătuiţi în mare parte din tineri care alergau nucleul dur al protestatarilor şi care veneau dinspre cămine, Casa de Cultură, Păcurari sau de pe Independenţei. „N-am fost în viaţa mea la un protest. Ce mi-a trebuit să ies noaptea şi pe frigul ăsta?“ Andrei e student la Facultatea de Fizică de la Universitatea „Al.I. Cuza“, n-a apucat să plece acasă de minivacanţă şi, impresionat şi enervat de strigările „Haideţi cu noi“, şi-a strâns ultimii zece amici pe care-i mai avea pe palier şi a ieşit în stradă. „Diaspora, pentru noi, voi sunteţi nişte eroi“, răsună în cor vocile acestora.

Studenţi buimaci, căutând libertate

Cârcotaşii au spus că protestele care s-au născut în toată ţara ca solidaritate cu suferinţele celor din diaspora au fost organizate de membri cu vechime, care au mai străbătut străzile Iaşului cu diferite ocazii, de la fracturare hidraulică la Roşia Montană. Însă grupul care a ajuns la ora 0 să urce încet Copoul numai grup organizat de protestatari nu era: lozincile erau inventate ad-hoc, nu se striga la unison, iar grupul de oameni, deşi ar fi încăput fără probleme pe trotuar, s-a împânzit şi pe tot sensul auto care urca spre rondul de la Agronomie. Păreau că hoinăresc, mai mult, decât să protesteze. S-a mai spus despre ei că au ieşit să înjure şi să distrugă. Au fost, într-adevăr, printre protestatari, şi indivizi alcoolizaţi care se cărau unul pe altul în spinare şi care urlau de parcă ar fi fost ultima lor zi pe Pământ, inventând fără prea multă originalitate înjurături la adresa lui Ponta. Dar aceştia au fost primii care au fost marginalizaţi.

Când coloana a ajuns la Super Copou, nebăgaţi în seamă, au dispărut singuri spre cluburile dinspre Sărărie. În schimb, studenţii avansau spre Agronomie, buimaci şi cu ochii mari. „Aşa îmi închipui că ar trebui să arate o revoluţie“, spune o tânără cu părul creţ care inventa sloganuri unul după altul. Plutea, într-adevăr, printre cei care urcau Copoul, o iluzie de libertate pe care nimeni nu o înţelegea, dar pe care toţi au transpus-o în strigăte împotriva lui Ponta, a PSD şi a Guvernului. 

Duminică seara, „Uniţi, Uniţi, ne facem auziţi“ a răsunat din piepturile a mii de tineri până sus în Agronomie. Fiindcă mulţimea nu era alcătuită doar din studenţi. Au fost sute de persoane care şi-au adus cu ei copiii, majoritatea prea mici pentru a merge pe jos, care se uitau fascinaţi la steagurile care fluturau în luminile roş-albastre ale maşinilor poliţiei şi ale jandarmeriei.

„Ole, ole, am scăpat de PSD“

Coloana a ajuns până în Agronomie, a întors în campusul studenţesc strigând către toţi cei care pândeau timid de la balcoane şi s-a îndreptat pe lângă căminele mediciniştilor, spre strada pe care are primarul Gheorghe Nichita locuinţa. Nici mişcarea asta nu a părut premeditată, fiindcă primele câteva sute de studenţi nici nu şi-au dat seama că trec pe lângă vila edilului, până când un grup de opt jandarmi s-a postat în dreptul gardului, „înarmaţi“ până în dinţi. Atunci s-a declanşat pentru prima dată furia tinerilor.

Pe strada îngustă, coloana protestatarilor măsura câteva sute de metri, timp în care s-a strigat în permanenţă „Jos Nichita”, „Demisia“, „Ole, ole, am scăpat de PSD“. Au fost invocaţi toţi teii, şi tăiaţi, şi marcaţi, şi proaspăt-plantaţi, iar dacă primarul ar fi fost la acea oră acasă, s-ar fi făcut, probabil, ca un salcâm japonez pe pietonalul aprins vara de soare.