Reportaj pe urmele viiturilor ucigaşe de la Galați (FOTO)

Mâlul e parfumul morţii. Un parfum care persistă şi de care nu poţi scăpa. Dacă ţi-a intrat în haine, le arunci. Dacă ţi-a intrat în mobilă, o distrugi. Dacă ţi-a intrat în casă, ai să-ţi aduci aminte, de fiecare dată când închizi ochii, de noaptea în care a făcut-o. Iar în satele lovite de viitură din judeţul Galaţi, mâlul a devenit parte din viaţa oamenilor. Îl poartă pe piele, îl scot cu roaba din casă, îl scuipă afară fântânile şi-l aruncă cu lopata din curte. Mai bine de 30 de localităţi gălăţene au fost afectate de o viitură care a curmat deja vieţile a zece persoane şi a distrus mii de localităţi. Unii au murit luaţi de ape, altora li s-a oprit inima când şi-au văzut avuţia luată de puhoi din casă. Sâmbătă, cei de la Centrul Diecezan Caritas Iaşi au plecat spre zonele inundate să le ofere oamenilor produse de dezinfectat, de curăţat, ca infecţiile care rămân după ce se retrag apele să le ocolească locuinţele.

Ziua de sâmbătă nu a fost însă prima în care voluntarii şi personalul de la centrul diecezan au mers pe urma viiturii. Joi, la prima oră a dimineţii, aceştia au plecat către zonele afectate, vizitând satele Cuca, Rediu, Pechea, Costache Negri, Măcişeni, Cudalbi şi Corni. „Am văzut care era situaţia oamenilor, am vorbit cu ei şi am luat decizia de a le duce produse de igienizare şi apă potabilă, fiindcă fântânile nu mai pot fi folosite, iar casele, după ce vor scoate mâlul din ele, trebuie curăţate. Mâncare şi haine poate le vor aduce mai mulţi oameni, însă, prioritar pentru ei este să-şi cureţe casele“, explică Mihaela Condac, membru al centrului. Astfel, sâmbătă, un camion cu 500 de pachete care conţineau clor, detergent, săpun, perii şi alte produse de curăţat, împreună cu două tone şi jumătate de apă îmbuteliată a pornit spre satele cu probleme, însoţite de şase membri ai centrului şi voluntari.

VEZI GALERIA FOTO

Maşini purtate sute de metri de ape

În Măcişeni, viitura a lăsat în urmă câteva zeci de case sfărâmate. Un pârâu, lat de-un metru, s-a transformat într-un şuvoi înalt de cinci. A rupt podul, a ieşit din matcă, s-a înăl­ţat până peste capetele oamenilor şi s-a îngrămădit pe uliţele de pe marginea gârlei. „N-am să uit niciodată“, îmi spune bătrânul din faţa mea, care n-a luat lucrurile de bune-n viaţă. A muncit, şi-a crescut copiii cum a putut mai bine, iar acum voia să-şi poarte liniştit bătrâneţile şi se bucura de fiecare dată când aceştia îi mai trimiteau câte-un pachet din Italia. Până când, miercuri noapte, bătrânul Ion din Măcişeni s-a trezit cu o maşină proptită în gardul din faţa casei. A luat-o apa chiar la început, când s-a umflat gârla, „a purtat-o în cercuri de câteva ori şi a dat-o aici“, şi bătrânul se uită neputincios la bărbatul în salopetă roşie din dreapta mea, care i-a salvat viaţa. Învăţătorul din sat, unul dintre puţinii bărbaţi de până în 50 de ani, l-a luat pe Ion şi pe soţia sa la el acasă, aşezată la deal de viitură. „Tot satul ăsta e îmbătrânit, majoritatea oamenilor au peste 70 de ani, şi pe ei i-a lovit cel mai tare. Au copiii în Italia, dar de-acum ar trebui să ajungă fi­ind­că s-au pornit de cum au auzit la televizor“, povesteşte învăţătorul arătând spre primul rând de case care se învecinează direct cu marginea apei. Maşina care a căzut pe casa bătrânului Ion i-a distrus gardul, stâl­pul de curent care era lângă el şi o jumătate din acoperiş. Îl urmez pe învăţător împreună cu Mihaela pe o uliţă în care glodul e atât de mare încât ne ajunge până la genunchi. Suntem chiar pe malul gârlei. În dreapta, un bărbat ţine o bucată de sticlă în palme, uitându-se în gol. În stânga, casa lui dărămată stă la un unghi de 45 de grade, cu pereţii scorojiţi, fără ferestre, iar în locul în care era cândva grădina se întinde o pâclă neagră de mâl. În spate începe craterul scobit de viitură pe albia micului pârâu din Măcişeni, în care stau aruncate lemne, copaci smulşi, o caroserie de maşină, haine şi cadavre de animale mici, care n-au fost încă strânse. Focare de infecţie.

Viitura a lovit de două ori, în două nopţi la rând

Bărbatul de pe prispa casei a fost sensibilizat în 2010 de inundaţiile care au lovit ţara şi le-a trimis sinistraţilor câte puţin din ce a avut acasă: haine mai vechi, încălţăminte, pături sau pilote. „Nu m-am gândit niciodată că aşa ceva am să păţesc şi eu. Nu am crezut că pot să pierd în două nopţi tot ce am câştigat în viaţa mea: şi casa, şi pământul, şi toate lucrurile. Nu mai pot locui aici, nu mai am haine să mă îmbrac şi geaca de pe mine tot de la un vecin o am“, spune Mihai, cu o supărare molipsitoare. Bărbatul a pierdut totul în două nopţi pentru că viitura nu s-a oprit după prima seară. Oamenii au fost loviţi, au suferit împreună, şi-au plâns morţii şi, resemnaţi, au început să-şi strângă lucrurile grămadă şi să cureţe mâlul de pe pereţi. Seara, au adormit în casele care căpătaseră deja mirosul de hoit, pe care-l lasă inundaţia în urmă, în timp ce toate lucrurile pe care le mai aveau de preţ le-au scos în faţa porţii, curăţate cât se putea de bine. Joi noaptea însă, viitura s-a întors, mai pu­ternică decât în prima seara, şi le-a mă­turat oamenilor tot ce reuşiseră să salveze după prima zi. „Acum, chiar nu mai am nimic. Casa e goală, tot ce salvasem era în stradă“, priveşte resemnat Mihai punga de detergent din mână, care ar fi trebuit să-l ajute să-şi cureţe casa.

Acoperişurile erau la nivelul apei

Învăţătorul ne poartă de-a lungul gardului, chiar până la buza prăpastiei, iar apoi în cur­tea unei femei în vârstă. Mâlul care a îm­brăcat casa bătrânei îi trece bine de gleznele dezgolite, în timp ce ea se sprijină, legănân­du-se, de unul dintre pereţii înnegriţi ai camerei în care dormea când a venit viitura. „Am venit să vă ajutăm, doamnă“, îi spune Mihaela, iar apoi o dojeneşte că umblă prin glod fără nimic în picioare. În timpul unei inundaţii, din cauza animalelor moarte pe care le transportă apa şi apoi le îngroapă în mâl, riscul de îmbolnăvire este foarte mare. „De aceea trebuie să purtaţi cizmele, doam­nă“, iar femeia ridică din umeri. Ar vrea să plângă, faţa i se preschimbă într-un rictus apăsat, dar lacrimile i s-au retras odată cu apele. A încercat să iasă încălţată din casă, în prima zi, dar fiindcă puterea i s-a scurs din ge­nunchi, n-a reuşit să meargă decât câţiva metri până când, împotmolită în glod, a căzut. Pe ea a salvat-o învăţătorul, înainte ca viitura să le treacă oamenilor peste cap. Soţul ei însă a trebuit să se urce pe casă ca să nu-l înghită apele şi a dormit o noapte pe acoperiş până când apele s-au retras şi a putut să coboare.

Salvat de la înec de cal

Relatările martorilor sunt poveşti în oglin­dă ale aceleiaşi întâmplări, fie că mergem cu pachetele de ajutorare în Măcişeni, în comuna Pechea, Cudalbi, Costache Negri sau Cuca. Oamenii care vin la camionul celor de la Caritas să-şi ridice pachetul cu produse de dezinfectant vorbesc cu toţii de un şuierat, în toiul nopţii, care i-a scos în mijlocul curţilor ce erau deja pline de apă. „Nici nu ştiam pe ce să pun mâna prima dată“, povesteşte Maria Agache din satul Cuca. „Am ieşit din casă, am văzut apa cum creştea, am luat vaca şi am dus-o la vecină, pe partea cealaltă a străzii. Într-un minut, cât mi-a luat să mă întorc, apa crescuse de la brâu până sub gât“, îşi aminteşte femeia. Satul Cuca e aşezat aproape pe-un şes, larg şi lat cât vezi cu ochii, însă apa s-a strâns pe firul drumului a măturat toate gospodăriile, care şerpuiau pe ambele părţi ale şoselei. Dintre toate animalele pe care le-a avut, doamna Maria a reuşit să-şi salveze doar raţele, pe care le-a aruncat pe un siloz de porumb înalt, un porc din trei, vaca, iar calul i-a salvat soţul. Bărbatul se încăpăţâna să rămână în casă să închidă uşile când apa şi-a dublat înălţimea în aproape un minut. Văzând că nu mai are sorţi de izbândă şi că apa i-a crescut până sub bărbie, soţul doamnei Maria şi-a leg­at funia calului de mână în momentul în care nu a mai simţit pământul sub picioare. Calul l-a tras, pe jumătate înotând, pe ju­mătate mergând, până pe podul de la 50 de metri de casă, unde bărbatul s-a agăţat de parapet, salvându-şi viaţa.

Fără pături sau saltele, oamenii dorm pe jos, în mâl

Pe o stradă din Costache Negri, viitura a venit ca trenul în gară. Tanti Lenuţa po­vesteşte cum nepotul, care va intra anul acesta în clasa întâi, a venit în casă strigând că „vine trenul, vine trenul“, deşi nu văzuse unul decât la televizor. „Un şuierat ca o viitură, şi casa s-a umplut de apă înainte să pot să fac ceva“, strigă femeia, arătându-mi camera în care dormea cu cei doi băieţi ai săi, miercuri noapte. Au vrut să iasă pe uşă, dar o blocase un buştean adus de puhoi, pe care îl are şi acum în curte. Au încercat geamul până s-a deschis, au sărit pe o masă rămasă de vara trecută pe prispă şi au intrat tot pe geam, alături, în anexa în care locuia mama ei. „Acum am două zile de când dorm cu co­piii în mâl, pe jos, nu mai am o pătură, un cearşaf, o saltea care să nu miroase a mort. Am mai primit şi pe alţii la noi, dormim patru familii în două camere mici“, povesteşte tanti Lenuţa, în timp ce aruncă în curte ultima bucată de teracotă din soba care s-a prăbuşit peste piciorul unuia dintre copii, în noaptea inundaţiilor.

Oamenii de pe strada pe care locuieşte tanti Lenuţa sunt printre cei mai afectaţi de viitura care a năpăstuit judeţul Galaţi. Sunt opt gospodării în total care s-au aliniat toate în dreptul unui pod ce le lega de cealaltă jumătate a satului Costache Negri. Când s-a umflat pârâul, viitura a inundat casele oamenilor înainte să rupă podul, iar apoi, când a crescut debitul, i-a lovit pentru a doua oară în aceeaşi seară. „Era o femeie mai jos de Lenuţa, striga să o ajutăm, dar venea apa cu o aşa viteză de nu puteam trece. Mă ţineam eu poate pe picioare, dar aducea lemne, buşteni, şi dacă te lovea unul din ăla nu mai ieşeai din apă“, povesteşte Mihai Petrache, vecinul de pe partea cealaltă a uliţei. „Uite, la Costică, alături, avea gard de trei săptămâni pus, nou-nouţ, şi acum n-a mai rămas din el decât tabla“, vorbeşte apăsat bărbatul aruncând în balta din mij­locul uliţei o bucată de tablă.

Au scăpat ieşind prin acoperiş

Fie că au încercat să se ajute unii pe alţii sau să-şi salveze singuri vieţile, nici unul dintre oamenii afectaţi nu a fost atât de aproape de moarte decât fraţii Urzachi din Micăşeni. Pe aceştia viitura i-a prins în drum spre casă. Când au ajuns şi şi-au dat seama că există riscul să-şi piardă mai mult decât bunurile materiale, s-au închis în hol, încercând să încuie ambele uşi de acces în încăperea de cinci metri lungime şi doi lăţime. Prima uşă a ţinut, în schimb a doua n-au ajuns să o încuie la timp fiindcă un buştean a spart sticla în dreptul capului primului dintre fraţi, Viorel. „S-au strâns băieţii mei lângă perete“, povesteşte unchiul lor, venit de la Galaţi să-i ajute să care mâlul în stradă. „Au văzut cum creşte apa, iar când au simţit că o să le treacă de cap au început să lovească cu pumnii în tavan.“ Prin peretele deja slăbit al casei băieţii şi-au făcut loc întâi în pod, apoi pe acoperiş, unde au stat toată noaptea, până când vâltoarea s-a transformat din nou în pârâu, iar apele s-au retras.

O femeie a murit când încerca să-şi cureţe casa

Viitorul oamenilor va ţine de puterea co­munităţii, cred Mihaela şi Răzvan. Ei au început să facă, prin Centrul Diecezan, mi­siuni de ajutorare a oamenilor care au fost loviţi de calamităţi din 2003, prima in­tervenţie majoră fiind la inundaţiile din 2005. Au văzut că oamenii acum sunt într-o stare de şoc, în care nu conştientizează exact ce li s-a întămplat, o stare care se prelungeşte artificial prin intervenţia oamenilor şi fundaţiilor care vin să-i ajute. Însă, după ce fluxul ajutoarelor se va opri, după ce toţi oamenii vor pleca, aceştia îşi vor da seama, cât de singuri au rămas. „O să realizeze de fapt ce s-a întâmplat şi o să trăiască şi mai grav trauma atunci când se va termina valul de ajutoare. Pentru că atunci îşi vor da seama că nu mai vine nimeni la ei. Acum e agitaţie, vine lu­mea cu ajutoare, dar în momentul ăla – ştim, pentru că am fost -, de abia atunci, într-adevăr, îşi dau seama de singurătate. De aceea, mulţi ajung să-şi dorească şi moartea. Abia atunci îşi zic: «Mai bine mă lua Dumnezeu şi pe mine!»“, spune Mihaela.

Apoi, oamenii se vor trezi în faţa realităţii pământului. Momentan, tot ce nu au apucat să recolteze în această toamna, tot ce au apucat să însămânţeze pe câmp, este compromis. Însă din cauza stratului gros de mâl care s-a aşezat peste pământul oamenilor, în grădini şi pe ogoare, ţinând cont de faptul că pământul mănos a fost în mare parte spălat de viitură, vor trebui să treacă ani până când solul acela va fi la fel de roditor şi de fertil. „Şi apoi inundaţiile au venit într-un moment foarte prost, fiindcă vremea e în răcire, iar umezeala a intrat în pereţi. Din punctul meu de vedere, ţinând cont de miile de case prin care am intrat deja, foarte multe dintre casele oamenilor aceştia nu mai sunt bune. Doar cele din cărămidă, dacă dau tencuiala jos şi o lasă să se usuce, dar aici majoritatea caselor sunt din chirpici“, explică Răzvan. Deja există statistici la nivel naţional care spun că sunt sute de case ce nu mai pot fi locuite. Iar oamenii acum cer materiale să-şi reconstruiască unele locuinţe, chiar dacă există riscul de a nu mai putea locui în ele. „Ei repară, lipesc, stau şi aşa şi încearcă să meargă mai departe. Nici nu poţi să mergi tu să-i spui că munceşte degeaba, că n-o să mai aibă casa. El încearcă să-şi salveze puţinul care i-a mai rămas. Fiecare are trauma lui, ce o să-i spui, că o să fie bine? Că, lasă, o să îi trea­că?“ În Cuca, vineri seara, o femeie se întorcea în casă, să-şi mai scoată din mobilă, ca să mai poată apoi să intre cu familia sa, să o cureţe, să o pre­gătească pentru iarnă. Unul dintre pereţii roşi la temelii de apă s-a desprins şi a căzut peste ea. Femeia şi-a pierdut viaţa chiar în casa în care se născuse, lăsând în urma sa o familie de şapte copii.

Centrul Diecezan Caritas va reveni cu ajutoare

Mihaela îmi povesteşte că munca lor în mijlocul sinistraţilor abia începe. După ce vor studia ce s-a întâmplat cu ajutoarele pe care le-a promis statul, după ce vor vedea ce au adus celelalte organizaţii, după ce toate lucrurile se vor linişti, abia atunci vor interveni ei. „Vom face achete sociale, o să mergem din casă în casă, să vedem ce oameni au fost afectaţi, cum au fost afectaţi, ce le-a mai rămas“, şi vor încerca să-i ajute. Fie că va fi vorba despre furaje pentru animale, hrană pe timpul iernii, construcţia de sobe sau, eventual, chiar de case noi, centrul ieşean va depune o un proiect la Caritas International pentru a obţine fondurile necesare pentru a încerca să-i ajute pe sinistraţi.

Între timp, ieri, din cele peste 30 de loca­lităţi gălăţene au avut loc noi evacuări, unele chiar din comuna Pechea. Oamenii care şi-au curăţat deja de două ori casele, acum aşteptă resemnaţi ca ploile să se termine, adăpostindu-se între pereţii în care mâlul a lăsat parfumul morţii.