Republica de lângă Moldova

Un domn sinistru cu mişcări puţine, asemănătoare liderilor sovietici şi un moderator nepregătit. Acestea sunt personajele unui interviu acordat de preşedintele Igor Dodon jurnalistului TVR Claudiu Lucaci. Cei care am văzut interviul am aflat de la proaspătul preşedinte ales că Rusia a greşit în 1812 când s-a oprit la Prut. Am mai fost informaţi că suntem fraţi, dar mai interesantă este Moscova, că Republica Moldova este succesoarea vechiului stat moldovenesc şi despre multe altele. Reacţia jurnalistului a fost în cel mai bun caz timidă.

Legitimarea Republicii Moldova e presărată cu minciuni şi adevăruri parţiale, iar statul român pare indiferent. Nu avem aici spaţiul necesar pentru a relua tezele în vigoare şi a le demonta pe cele neadevărate, aşa că am să mă limitez doar la câteva observaţii.

Din punctul de vedere geopolitic, una dintre cele mai periculoase teze vehiculate de istoria statului român e aceea a ocupării de către Imperiul rus a jumătate din teritoriul vechiului stat moldovensc. E un neadevăr în această atitudine a românilor faţă de istoria reală, unul utilizat pentru a amplifica drama teritorială pe care a suferit-o Moldova în anul 1812. În fapt, Imperiul rus a ocupat un sfert din teritoriu, populat de mai puţin de 1/5 din populaţie. Ca să fiu mai explicit, ruşii au ocupat jumătate din Moldova istorică, dar nu jumătate din statul moldovenesc. Raiaua Tighina şi cea a Hotinului, părţi ale viitoarei gubernii ţariste, nu se mai aflau de mult sub controlul politic şi administrativ al autorităţilor de la Iaşi. Nu e cu nimic mai puţin tragic faptul că Imperiul rus a ocupat doar un sfert din teritoriu, şi nu jumătate, dar acest neadevăr creează un fals echilibru de forţe teritoriale între cele două fragmente principale ale Moldovei: cel apusean – continuatorul de facto al statului moldovenesc, a cărui opţiune a fost crearea statului român şi cel răsăritean, un teritoriu compozit, a cărui arhitectură a fost (re)inventată de către autorităţile ruse. Pe susţinerea acestui echilibru teritorial se pot baza autorităţile de la Chişinău în consolidarea tezei, conform căreia Republica Moldova ar reprezenta continuatoarea vechiului stat. Şi au lucrat din plin în ultimul sfert de secol la această legitimare, însuşindu-şi istoria unui alt stat, alimentând-o pe a lor cu naraţiuni a căror localizare e externă geometriei sale actuale, utilizând şi unele exotice, precum căsătoria unei fiice de-a lui Ştefan cel Mare cu unul dintre fii lui Ivan al III-lea, inoculând astfel ideea existenţei unor relaţii strânse şi timpurii între Moldova şi Rusia, care au ajuns să aibă graniţe comune de abia în secolul al XVIII-lea.

Sunt convins că autorităţile din România au răsuflat uşurate la aflarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din statul vecin. Structurile politice şi de securitate din ţara noastră, arhetipurile disfuncţionalităţii în domeniu, nu sunt capabile decât să mimeze dorinţa unirii şi nu să gestioneze o redefinire radicală a teritoriului. Până una-alta, moldovenii de dincolo de Prut se vor legitima teritorial pe mai departe cu "la noi în republică", rostit mecanic şi inconştient, ca o expresie a apartenenţei la un teritoriu secundar în raport cu un centru de decizie situat în exterior.

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

MAI MULTE TEXTE pe tema O STAFIE BÂNTUIE EUROPA AICI