De Sănătate

Punem punctul pe știi

Revoltă a părinţilor în mediul online faţă de mizeria şi delăsarea din Spitalul de Copii

marți, 23 mai 2017, 01:50
4 MIN

„Arată ca un grajd, în care rromii fac legea, şi unde mizeria este la ea acasă“, spune o mamă. „Copilul meu a dezvoltat o alergie la fumul de ţigară… Dacă nu faceţi ceva, sesizez Ministerul Sănătăţii“, spune o altă mamă către manager. Ce explicaţii are conducerea?

Părinţii care ajung la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ declară război managerului dr. Radu Terinte. Aceştia se plâng de condiţiile existente în spital, dar şi de mizeria din curte sau chiar din anumite secţii, spunând că se observă o lipsă de implicare a acestuia. Ma­ma unui copil a trimis ieri către managerul spitalului o sesizare în care a menţionat că spitalul „arată ca un grajd, în care rromii fac legea, şi unde mizeria este la ea acasă“, iar un alt părinte a precizat într-o postare pe o reţea de socializare că unitatea medicală „seamănă cu Gara Nicolina sau cu un parc plin de nesimţire, nepăsare şi multă mizerie“.

„Mai multă implicare în modul cum conduceţi acest spital nu ar strica; dacă nu, vă rugăm să lăsaţi locul unui manager dăruit, care încearcă să caute linii de finanţare şi mai iese din birou să mobilizeze oamenii să îşi facă treaba“, a menţionat mama unui alt copil. Una dintre principalele sesizări a fost asupra modului în care arată spaţiul verde din curtea spitalului, conform părinţilor iarba ajungând în momentul de faţă până la genunchi, spaţiul verde nefiind toaletat şi îngrijit. Scuza oferită de manager a fost că personalul care se ocupă de curăţenia şi întreţinerea spitalului are doar doi oameni, invocând în acelaşi timp şi faptul că vremea nu a permis până acum toaletarea. „Aceşti doi oameni de două săptămâni lucrează la cositul spaţiilor verzi. Ritmul acestora a fost încetinit de vremea nefavorabilă. În prezent a rămas de cosit doar parcela din dreapta faţă, restul fiind toaletat“, a precizat managerul. Părinţii au mai sesizat şi faptul că legea antifumat nu se respectă, aparţinătorii fumând în curtea unităţii medicale fără ca cineva să le interzică.

„Fiind spital pentru copii, fumatul ar trebui interzis cu desăvârşire. Dacă nu, creaţi un spaţiu care să nu afecteze copiii. Copilul meu a dezvoltat o alergie la fumul de ţigară şi bănuim că ne-am ales cu ea numai când am fost nevoiţi să trecem în fiecare dimineaţă şi seară la tratament prin fumul de la intrarea în spital. Dacă nu faceţi ceva în acest sens, sesizez Ministerul Sănătăţii. Nu este posibil ca cei mici să inhaleze fumul de ţigară care se răspândeşte până la UPU pe holuri“, a mai spus mama copilului în sesizarea scrisă. Referitor la acest aspect, managerul a pus totul pe seama lipsei de educaţie a aparţinătorilor, şi a precizat că problema ar trebui rezolvată de către poliţie, deoarece serviciul de pază nu face faţă. „Deşi singurul loc stabilit acestui scop este terasa de la poarta spitalului, în rest fiind afişate la vedere interdicţiile privind fumatul, mulţi aparţinători dovedesc lipsă de educaţie şi ignoră avertismentele. Singurii în măsură să-i îndepărteze din acele locuri sunt agenţii de pază, dar fac faţă cu greu şi acestei sarcini, pe lângă atribuţiile de pază. Precizăm că singurul organ abilitat să amendeze aceste acte de indisciplină este poliţia. De multe ori aceste persoane devin şi violente, atunci când li se cere să meargă la locul special amenajat“, a mai replicat dr. Terinte.

Părinţii mai spun că problemele cu modul în care arată spitalului nu sunt noi, şi că de fiecare dată când ajung aici le este frică să nu plece copilul lor şi cu alte boli decât la internare, şi că este o experienţă „trumatizantă şi pentru copil şi pentru părinte“. „Înăuntru e jale: nu tu săpun, hârtie, încuietoare la baie, saloane supraaglomerate, copiii nu au voie pe hol, dar nici în salon nu au loc decât dacă trec câte unul. Nu tu un televizor, ceva, stau bieţii copii şi bieţii părinţi ca pe spini. E un calvar să stai internat acolo“, a povestit pe o reţea de socializare mama unui alt copil. 

Comentarii