Ritual de Ev Mediu în Dolj. Morții sunt înțepați în inimă înainte de înmormântare

duminică, 23 august 2015, 14:23
2 MIN
 Ritual de Ev Mediu în Dolj. Morții sunt înțepați în inimă înainte de înmormântare

Locuitorii din două comune din judeţul Dolj, Amărăştii de Jos şi Daneţi, şi-au făcut un obicei ca la ritualul de înmormântare să înţepe morţii în inimă. Oamenii au declarat că mai multe familii au fost bântuite de rudele decedate, iar din această cauză recurg la acest gest.

Sătenii povestesc că în strigoi se transformă doar persoanele nebotezate, cele cu ochi albaştri sau cele care au făcut lucruri rele. Acestea se trezesc din morţi cu dorinţa de a-şi vizia rudele aflate în viaţă. Localnicii din comuna Daneţi susţin sus şi tare că în urmă cu 9 ani un bărbat a decedat, iar la scurt timp soţia acestuia s-a îmbolnăvit.
 
"Imediat după ce şi-a îngropat soţul a căzut la pat. Era practic o legumă, iar medicii nu au putut să îi pună un diagnostic. Persoana decedată tot timpul şi-a avertizat rudele că o să se transforme în strigoi, dar nimeni nu a luat-o în seamă. Femeia şi-a revenit doar în momentul în care un vecin a luat un ţăruş şi l-a înfipt în inima bărbatului decedat. Toată lumea ştie de această poveste, iar la noi în comună morţii sunt înţepaţi în inimă înainte să fie înmormântaţi. Ne este frică să nu se transforme în strigoi“, a spus Iliuţă Militaru", citat de adevarul.ro. 
 
Oamenii susţin că strigoii nu se sperie de cruce şi îşi îmbolnăvesc rudele aflate în viaţă, încercând să le omoare.
 
„Mortul care se face moroi nu putrezeşte şi rămâne exact aşa cum l-au băgat rudele în pământ. Ca să îţi dai seama dacă este strigoi pui un cal negru să treacă peste groapă. Dacă animalul sare peste mormânt, acolo se află un creştin, iar în cazul în care armăsarul sforăie şi nu vrea să treacă peste locul de veci, cu siguranţă acolo este o arătare. La noi în comuna Daneţi am avut mai multe cazuri de strigoi, iar până nu le-am înfipt un ţăruş în inimă nu au încetat să mai facă rău familiilor. Înainte să îşi atace rudele se răzbună pe animalele din curte“, a declarat Marian Stancu.
 
 

Comentarii