România nu-i ca Franţa

În Danemarca, demult nu mai e ceva putred. Dimpotrivă. Un institut de studii economice din Bruxelles (Molinari) plasează regatul danez pe primul loc între cei 28 de membri ai UE, în ceea ce priveşte balanţa dintre venituri şi cheltuieli. Altfel spus, încasările statului danez îi permit să funcţioneze mai mult de un an fără să recurgă la împrumuturi. E adevărat că supuşii plătesc printre cele mai mari taxe din Europa, dar în mod cert şi sistemul de colectare are un randament foarte bun. Doar Germania, Estonia şi Lituania mai sunt pe plus.

În ceea ce ne priveşte, acelaşi institut belgian estimează că statul român va termina de tocat banii exact de Ziua Naţională, fiind nevoit să recurgă la împrumuturi pentru a acoperi cheltuielile unei luni întregi. „Vina” aparţine în primul rând administraţiei centrale, cea locală fiind mai chibzuită cu bugetul propriu. Acest lucru se poate observa, de exemplu, în uşurinţa cu care se toacă banii pe studii de fezabilitate inutile, precum cele care se efectuează constant şi cu repetiţie pentru autostrada Iaşi – Tg. Mureş, în comparaţie cu proiecte locale precum pasajele ieşene, construite cu mare greutate, dar realizate totuşi.

Revenind la clasamentul realizat de Institutul Economic Molinari pe baza cifrelor oficiale raportate de fiecare ţară membră UE, descoperim Franţa printre codaşe. Francezii trăiesc „pe datorie” începând cu 9 noiembrie, cu 10 zile mai târziu decât Spania, dar cu două zile mai repede decât Regatul Unit şi cu 12 zile înainte ca Grecia, Ungaria şi Italia să rămână la rândul lor cu visteriile goale.

Toate acestea par nişte cifre seci. Şi ce dacă Franţa are nevoie de o sumă cât două PIB-uri româneşti până la 1 ianuarie? Francezii trăiesc oricum mai bine decât românii. La fel şi englezii, spaniolii, italienii şi chiar ciprioţii – ocupanţii ultimului loc (12 octombrie). Este un paradox care se poate explica numai prin cheltuirea mai mult sau mai puţin eficientă şi transparentă a banului public. Faptul că România se situează în prima jumătate a clasamentului – pe locul 12, mai exact, între Belgia şi Austria – este efectul conjunctural al instituirii controalelor fiscale severe şi al scăderii TVA la alimente. Acestea două au adus încasări peste aşteptări la bugetul statului. Fără ele, am fi împărţit locul cu Franţa, aşa cum de altfel s-a şi întâmplat în ultimii 20 de ani.

Doar că niciodată nu am fost egalii francezilor, pentru că nicio administraţie de după 1989 nu a ştiut sau nu a vrut să investească în folosul românilor. Ceea ce se întâmplă şi acum, când creşterea bugetarăa fost deja direcţionată spre majorări salariale şi pensii dedicate, deşi scumpirile au anulat deja TVA-ul redus – premise pentru scăderea consumului.

În schimb, francezii sunt forţaţi de împrejurările tragice recente să pună siguranţa naţională înaintea stabilităţii financiare europene şi, implicit, înaintea propriului program de austeritate. Că va fi război sau nu, cheltuielile suplimentare reprezintă o opţiune riscantă a lui François Hollande, acceptată însă de nevoie. Spre comparaţie, în „micul Paris” – marcat de propriile tragedii pe timp de pace –, desemnarea miniştrilor noului guvern a depins inclusiv de grija parlamentarilor de a nu li se lua imunitatea. Ştie „francezul” Cioloş în ce s-a băgat sau va avea nevoie şi pe mai departe de ajutorul străzii?