De Business

Punem punctul pe știi

Salariaţii de la Protecţia Mediului Iaşi ameninţă cu blocarea proiectelor europene

marți, 07 martie 2017, 02:50
2 MIN
 Salariaţii de la Protecţia Mediului Iaşi ameninţă cu blocarea proiectelor europene

Ei au trimis o scrisoare premierului în care arată că primesc lefuri foarte mici în comparaţie cu munca depusă şi pregătirea pe care o au.

Salariaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi (APM) ameninţă voalat Guvernul şi Parlamentul chiar cu suspendarea activităţii instituţiei în perioada de depunere a proiectelor cu finanţare europeană, pentru care este obligatorie avizarea de mediu. Angajaţii instituţiei şi-au vărsat oful privind valoarea scăzută a salariilor încasate într-o scrisoare deschisă adresată premierului Sorin Grindeanu, ministrului Mediului Daniel Constantin, Liei Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justitiţiei Sociale, şi şefilor celor două camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea. În document, salariaţii APM se cataloghează drept „cea mai discriminatăşi nesusţinută guvernamental categorie de salariaţi plătită din fonduri publice”.

„Vă rugăm să luaţi act de nemulţumirea noastră profundă în ceea ce priveşte nivelul actual al salarizării, nejustificat de scăzut, rezultat al aplicării neunitare şi discriminatorii a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Chiar dacă numeric suntem nesemnificativi la nivel naţional, activitatea pe care o desfăşurăm este de importanţă strategică pentru asigurarea bunei direcţii de dezvoltare a acestei ţări. În majoritate covârşitoare, ocupăm funcţii publice şi desfăşurăm activităţi deosebit de specializate, care necesită pregătire profesională continuă şi multidisciplinară, fiind singura categorie de funcţionari publici care implementează, monitorizează şi verifică  respectarea amplei legislaţii din domeniul protecţiei mediului, legislaţie pe care o conexăm permanent cu cea complementară din domeniile administraţie publică, sănătate publică şi veterinară, fitosanitară, urbanism, protecţia apelor şi pădurilor, pescuit şi vânătoare”, se arată în scrisoarea adresată autorităţilor centrale.

Angajaţii APM au scris că nu au primit nicio majorare salarială din decembrie 2015, nu au beneficiat niciodată de tichete de masă sau vouchere de vacanţă. În prezent, salariile nete ale salariaţilor acestei instituţii, în proporţie de 91% absolvenţi de studii superioare, se încadrează între 1.072 şi 3.170 lei, bani în care este inclus şi sporul de condiţii vătămătoare, de 10%.  

 

 

Comentarii